Acasă APĂRARE Veteranii din teatrele de operații-întrevedere cu Şeful Direcției pentru Relația cu Parlamentul...

Veteranii din teatrele de operații-întrevedere cu Şeful Direcției pentru Relația cu Parlamentul și Calitatea Vieții Personalului din MApN

1893
0

Manuel VLĂDUȚ ■

Foto:Manuel Vlăduţ

La invitația Șefului Direcției pentru Relația cu Parlamentul și Calitatea Vieții Personalului din MApN, col. dr. Claudiu Toma, o delegație a Ordinului Militar al Veteranilor din Teatrele de Operații (OMVTO), a participat pe data de 8 iunie a. c, la o întâlnire de lucru cu conducerea Direcţiei, în cadrul căreia au fost prezentate aspecte din activitatea curentă a organizaţiei, activități în derulare și de perspectivă, precum și propuneri referitoare la menținerea unui climat de cooperare dintre Ordin și structurile MApN, se arată într-un comunicat de presă.

La încheierea întrevederii, cu reprezentanţii MApN, preşedintele OMVTO, col. (r) dr. Vasile Vreme a declarat că  agenda de discuţii a cuprins și probleme care au au fost propuse spre rezolvare, precum:

–           Completarea și modificarea L168/2020 pentru recunoașterea meritelor personalului armatei participant la acțiuni militare și acordarea unor drepturi acestuia și urmașilor celui decedat:

–           Scutirea de impozit pe venituri a militarilor răniți și militarilor decorați (și a urmașilor celor decedați) în urma misiunilor interne/externe și/sau împropietărirea cu teren intravilan sau extravilan.

–           Indexarea indemnizației de veteran (rezerviști) cu rata anuală a inflației.

–           Acordarea organizațiilor de veterani din t.o. a unor spații/sedii – cu titlu gratuit, în incinta Cercurilor Militare de garnizoană.

–           Instituirea unei medalii pentru toți veteranii (Crucea Veteranilor), care să marcheze participarea lor lor în teatrele de operații, odată cu retragerea oficială a trupelor Armatei României din Irak și Afghanistan.

–           Participarea Ordinului Militar al Veteranilor la soluționarea problemelor legate de veterani, din punct de vedere consultativ.

–           Implicarea activă a rezerviștilor veterani în instruirea de specialitate a trupei și în pregătirea premilitară a elevilor/tinerilor, printr-un parteneriat dintre MApN și organizațiile de veterani.

–           Acordarea sporului aferent pentru Semnul Onorific în Serviciul Patriei – rezerviștilor, conform L 80/1995.

–           Împuternicirea (cu toate drepturile ce decurg) a subofițerilor ce îndeplinesc prin cumul (ordin de zi), funcții de ofițer.

–           Acordarea sporului de comandă la subofițerii ce îndeplinesc funcții de comandă.

–           Acordarea sporului de atracție pentru toate unitățile militare din garnizoanele unde acesta este acordat cel puțin uneia.

–           Indemnizația lunară pentru chirie: acordarea acesteia printr-o sumă fixă, raportată la prețurile pieței/chirie, în funcție de garnizoană; eliminarea inechității dintre categoriile de personal militar, create de acordarea procentuală a acesteia.

–           Identificarea unor soluții la problematica creată de Ordinul SMAP-17/07.04.2021 (privind sprijinul medical real pe timpul exercițiilor), în speță: încazarmarea prin carantină a personalului nevaccinat.

–           Eliminarea discriminării sgp/sof – la admiterea în programele de formare pe filieră indirectă a subofițerilor și ofițerilor, pe criterii de vechime, studii, calificative, față de candidații civili.

Ordinul Militar al Veteranilor din Teatrele de Operații este o asociație cu specific militar înființată în februarie 2019, la Medgidia, prin voința câtorva militari veterani ai teatrelor de operații din Kosovo, Afghanistan și Irak. Organizația s-a constituit inițial în jurul unui nucleu de militari rezerviști și activi din Brigada 9 Mecanizată Mărășești, din județul Constanța, pentru ca apoi să se extindă la nivel național, prin reprezentanții săi din mai multe județe.

Actualmente, OMVTO numără aproximativ 400 de membri, veterani ai teatrelor de operații activi și rezerviști.

De la început, organizația și-a propus să reunească și să reprezinte militarii care au executat misiuni în teatrele de operații externe, dar și de a milita și a promova imaginea Armatei României, onoarea și demnitatea militară, tradițiile de luptă și istorice ale militarilor români. În luna aprilie 2021, Ordinul Militar al Veteranilor din Teatrele de Operații a fost admis cu statutul de membru observator al EUROMIL, organizația europeană ce reunește asociații cu specific militar din zona Europei.

O condiție unică și esențială pentru militarii care doresc să se alăture Ordinului: să fie participanți la o misiune internațională sau veterani al teatrelor de operații.

În OMVTO mai pot accede și membrii familiilor militarilor care au căzut la datorie sau au fost răniți în teatrele de operații.

Reamintim că România a participat activ cu trupe în teatrele de operații externe de pe Glob începând cu anul 1991, în Somalia, Irak, Angola, Bosnia-Herțegovina, Kosovo și Afghanistan, timp în care au fost rotite efective cuprinzând circa 32000 de militari, sub egida ONU sau NATO în misiuni precum: UNOSOM, SFOR, KFOR, ENDURING FREEDOM, IRAQI FREEDOM, RESOLUTE SUPORT.

Începând cu anul 2021, a început retragerea eșalonată a trupelor NATO din Afghanistan după un program bine conceput, astfel încât la 11 septembrie aceasta să se finalizeze. Detașamentele românești participante au început să fie repatriate în siguranță, trupele NATO urmând să fie înlocuite în urma unui acord cu unități ale armatei turce, cu misiunea de a asigura securitatea aeroportului internațional din capitala Kabul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.