Teodor DUMITRU ▪
În plină febră a disputării Jocurilor Olimpice de la Tokyo 2020, vă aducem în atenție mari performanțe ale sportivilor români, de-a lungul timpului, în cea mai importantă competiție sportivă a planetei și care ne-au umplut inimile de mândrie.
Adevărate „cenuşărese” ale sportului românesc, Canotajul, Kaiac-Canoe şi, mai ales, Yachtingul, sunt, sau pot deveni, ramuri sportive de frunte, valorificând generosul potenţial geografic şi uman naţional, în general, şi al Dobrogei, în special.
Canotajul şi Kaiac-Canoe sunt realmente „amiralii” sportului olimpic românesc, adunând împreună, în palmaresul naţional, peste 500 medalii în competiţiile sportive supreme – Jocurile Olimpice. Cu toate acestea, sprijinul şi interesul public acordate acestor sporturi sunt minore faţă de uriaşa lor contribuţie la definirea imaginii României în lume.
Vom încerca să prezentăm, în cele ce urmează, în serial, adevărate repere nautice, personalităţi ale acestor sporturi, legende vii care au marcat istoria, într-o epică în care vom insera şi o seamă de picanterii şi fapte relevate până acum, spre deliciul celor avizaţi şi curiozitatea novicilor.
Leon Rotman, Vasile Daba, Ivan Patzaichin, Sanda Toma, Elisabeta Lipă sunt doar câteva dintre portrete pe care le vom creiona, în lumina rezultatelor sportive şi la dimensiunile meritate.
Evreul care a călcat apa precum Moise, sub culorile tricolore.
Palmaresul olimpic al sportului românesc debutează cu strălucitoarele medalii de aur obţinute în probele de Canoe simplu 1. 000 m si 10. 000 m ale Jocurilor Olimpice de la Melbourne, din 1956, de către un tânăr necunoscut până atunci pe pistele de apă, Leon Rotman. El a surclasat net campionii vremii, în pofida unor vicisitudini de ordin tehnic şi de sănătate.
Povestea marelui campion debutează cu vivacitatea deosebită manifestată în copilărie şi o mobilitate aparte, descoperită prin înotul practicat în mlăştinoasele ape ale Dâmboviţei bucureştene, în perioada celui de-al doilea război mondial.
Născut în Bucureşti, la 22 iulie 1934, într-o familie de evrei, Leon se angajează la 15 ani la uzinele “Timpuri noi”, participând la cursurile de calificare pentru meseria de strungar. Practica în paralel atletismul şi luptele libere. În 1952 se înfiinţează secţia de kaiac-canoe „Tânărul dinamovist,unde se şi înscrie în club, împreună cu câţiva colegi de muncă. În secţia de cazangerie loveşte aprig, zilnic, cu barosul de 10 kg, spre amuzamentul camarazilor, dar el o făcea pentru a căpăta forţa necesară victoriilor ulterioare din canoe.
Înzestrat cu o alură atipică sporturilor nautice, 170 cm si 62 kg, adolescentul Leon nu era în graţiile antrenorilor săi, care evitau să-l titularizeze în echipaje. Ambiţia sa însă era nemăsurată. Participa doar în probele de simplu pe care le câştiga detaşat. Antrenorii clubului nu s-au lăsat convinşi de rezultatele excepţionale şi titularizează, pentru Campionatele Naţionale, alt sportiv. Leon se încăpăţânează şi participă şi el, câştigând, spre surprinderea tuturor, probele de simplu. Deşi campion naţional, în 1956 nici antrenorii lotului naţional nu-l agreau, intenţionând să selecţioneze alt sportiv pentru JO de la Melbourne, invocând problemele de sănătate ale lui Leon Rotman.
Acesta propune o ultimă cursă de departajare pe care, evident, o câştigă. Astfel este inclus în delegaţia olimpică care trăieşte o adevărată odisee până la Melbourne. “Au fost 44. 000 de km, parcurşi în 5 zile, cu 5 escale intermediare” – avea să rememoreze mai târziu campionul nostru.
La Melbourne, sportivii de la kaiac-canoe au fost cazaţi în nişte barăci de lemn, un fel de fost ghetou al băştinaşilor aborigeni. Într-un joc de fotbal desfăşurat pe plaja oceanului între sportivi, Leon capată o entorsă de gleznă, chiar la piciorul de sprijin, producându-i nişte dureri groaznice. Strânge din dinţi şi se prezintă la startul probei de 1. 000 de metri simplu. La verificarea tehnică stupoare, comisia constată că barca sa este cu trei centimetri mai lungă decât standardul admis. Iscusinţa sa se evidenţiază încă o dată. Se repede într-un fierăstrău şi îşi ajustează canoea în câteva minute. Se aliniază la start şi cu ambiţia spoită de evenimentul recent petrecut, dar şi de apriga durere din gleznă, explodează pur şi simplu. Conduce cursa de la un capăt la altul câştigând detaşat, cu o barcă diferenţă, în aplauzele frenetice ale asistenţei. Devenise vedeta întrecerilor şi surpriza specialiştilor. După o scurtă refacere în baraca legendară, a doua zi Leon Rotman câştigă în aceaşi manieră şi proba de simplu 10. 000 m, devenind primul dublu campion olimpic al sportului românesc.
În timpul curselor Leon a mărturisit că se motiva gândindu-se la casa pe care urma să şi-o cumpere după încasarea primei de 25. 000 lei pe medalie, promisă de stat. Nu avea să primească decât 12. 000 lei, pe care i-a cheltuit cumpărându-şi o motocicletă “Jawa”, în mare vogă atunci.
Patru ani mai târziu participă la JO de la Roma, în proba de 1. 000 m, după ce mai obţinuse câteva titluri naţionale, ghinionist din fire, Leon Rotman are iar probleme la comisia tehnică de la startul probei. Barca sa este mai usoară cu un kilogram şi ceva faţă de limita admisă. Face iarăşi uz de îndemânarea sa nativă şi încrustează, efectiv, o bucată de plumb pe ambarcaţiune, fiind astfel admis la start. În timpul cursei, greutatea în plus avea sa-l coste. Încă de la primele sute de metri parcurse acuză o întindere la muşchii umărului şi nu poate trece linia de sosire decat al treilea. Medalia sa de bronz întregeşte însă o carieră excepţională, consolidată de cele 14 titluri naţionale.
Actualmente, maestrul emerit al sportului Leon Rotman trăieşte într-un cochet apartament bucureştean, într-o stare de sănătate excelentă. Are o pensie frumoasă, de ofiţer de poliţie şi renta sportivă, evident reduse acum. Este însă inundat de regretul că nu i s-a oferit şansa de a antrena la Dinamo sau la lotul naţional. După cum singur mărturiseşte crede că stigmatul de evreu i-a fost o mare tară în întreaga sa viaţă. A iubit însă mult România. Rezultatele sale sportive şi viaţa trăită exemplar, la mare intensitate, îl califică pe maestrul Leon Rotman la statutul de Mare Român.
