Acasă PAMFLET Küstenge mangealâc

Küstenge mangealâc

1725
0
Ionuţ Rusu şi Vergil Chiţac sursa foto FB Ionuţ Rusu

Dan MIHĂESCU ■

Gigi, Tavi, Stelu… Trei prieteni, trei spirite de excepţie ce-mi completau, fiecare în parte, personalitatea prin simpla respiraţie alături de mine şi de care m-am despărţit în nu mai puţin de o lună, lăsându-mi un gol imens aşa cum îl poţi simţi când te afli la sfârşitul primului deceniu din cea de-a doua parte a centenarului. Nici nu am reuşit bine să-mi revin, pe cale naturală, din starea de letargie ce mă încerca, când o stranie-firească întâmplare mi-a probat imuabilitatea maximei lui Philippe Geluck: Când ești mort, tu nu simți nimic, suferă doar cei din jurul tău. La fel și când ești prost!

Era pe 14 ianuarie, când Primăria Constanța anunţa pe pagina de Facebook programul manifestărilor dedicate Zilei Culturii Naţionale, faptul în sine stârnind oprobiul public în metavers din cauza succesiunii culorilor drapelului naţional, postat într-o alegorie imagistică. Presa a reacţionat prompt şi mai toată lumea a lăsat mesaje mustrătoare pe motiv că în succesiunea din imagine, de la stânga la dreapta, era roşu, galben şi albastru, fără a realiza că totuşi culoarea albastră era la lance, fiind deci totul în ordine. Cel puţin în privinţa colajului cu drapelul naţional.

Împotriva firii sunt însă cele două abţibilduri postate în colţurile pozei, închipuind stema Municipiului Constanţa şi pentru a căror utilizare în fals, Primăria ar trebui să plătească zilnic câte o amendă consistentă, de la 5.000.000 lei la 10.000.000 lei conform Articolul 10 (1) din Legea nr. 180/2002. Imaginea cu pricina, ce întruchipează pe Sf. Împăraţi Constatin şi Elena figurează cu definiţia siglă şi mai apoi stemă în Manualul de identitate vizuală al Primăriei Municipiului Constanţa, realizat pe bani publici din fonduri nerambursabile.

Cu toate acestea, plăsmuirea în cauză nu are nici în clin nici în mânecă cu Stema Municipiului Constanţa, pentru simplul motiv că în cei 32 de ani de la schimbarea ordinii sociale administraţiile succesive ale oraşului nu au catadicsit să parcurgă paşii legali în acest sens. Municipiul Constanţa nu are stemă, aşa după cum mi-a declarat cea mai avizată persoană, dr. Ileana CĂZAN, preşedinta Comisiei Naționale de Heraldică, Genealogie și Sigilografie a Academiei Române, cercetător științific I la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”, din București.

“Stimate Domnule, Dan Mihăescu

Îmi cer scuze pentru raspunsul întârziat, dar am vrut sa fiu sigură că vă dau o informaţie corectă şi am facut la rândul meu nişte investigaţii.

Municipiul Constanţa nu are o stemă avizată de către CNHGS şi nici aprobată prin HG, cum prevede HG 25/2003. În condiţiile în care această stemă este în uz, conform aceleiaşi HG, ea este folosită ilegal şi fapta se sancţionează cu amendă.

Sper ca informaţia v-a fost de folos şi poate că printr-o campanie de presă autorităţile locale vor intra în legalitate.

Cu stimă 

Dr. Ileana Căzan

Preşedinte CNHGS”.

Şi oricum cei doi sfinţi nu şi-ar putea găsi locul pe stema Municipiului Constanţa deoarece în anul 2016 a fost aprobată prin HG stema Oraşului Nehoiu, centrată chiar pe imaginea Sf. Împăraţi Constantin şi Elena, a mai precizat dr. Ileana Căzan.

Ce să faci însă când un primar sau altul un vice sau mai mulţi îşi trasează singuri micul lor paradis local, de regulă imediat după alegerile ce i-au consacrat jupâni, şi fie îşi îngroapă capul adânc în nisip închipuindu-şi că sunt de nederanjat, ori se caţără şi mai sus decât i-a dus funcţia şi se găinăţează-n capul nostru îngânând precum piţigoii: Câţi ca voi?

Instituită de Nicuşor Constantinescu, pe când era consilier local independent, drept emblemă a oraşului, odată cu sărbătoarea municipiului, de Sf. Împărăţi Constantin şi Elena, pentru că… stema în cauză a primit aprobarea Consiliului Local şi atât. Nimic mai mult, pentru că încă nu se pomenise instituţia sau persoana care să aprobe ceva în România, peste ce hotărâse jupânul. Punct. Şi lucrurile au rămas aşa. Făgădău cel cu spirit creator, devenit primar prin aluncare, cel care începuse să-şi brodeze pe sacouri emblema interbelică a Constanţei, de pe faţada Muzeului de Istorie, s-a apucat să mai plăsmuiască nişte bazaconii care a decis că ar fi tot nişte simboluri autentice pe care le merită cel mai vechi oraş de pe teritoriul ţării, cu existenţă permanentă.

Au venit la rând amiralulcontra cu gogoneţu-i scutier, vicele de Palazu Mare, care oricum înghit nemestecat tot ce le-a rămas de la masa predecesorilor.

Aşa s-a întâmplat că fudul nevoie mare, cel din urmă pomenit, a dat publicităţii poze ce-ar fi vrut să semnifice faptul că el a reprezentat Constanţa cu mândrie, la cel mai înalt nivel la reuniunea B40 de la Istanbul, a reţelei oraşelor balcanice. Omul poate nu ştie dar în termeni militari asta se cheamă operaţiune sub steag fals pe plan international, că pe plan intern e contravenţie clară.

Dar la noi, la Küstenge, orice mangealâc e bun. Aferim că merge şi aşa!

  

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.