Pierre Joseph de HILLERIN ■
Încerc de ceva vreme, cu resursele meschine ale celui care dorește să continue activitatea de cercetare pentru sport, în condițiile unei societăți comerciale clădite „cu bani de acasă” și „ajutor de la prieteni”, să-mi valorific ideile dezvoltate ca cercetător profesionist din 1972 până la pensionarea legală dar atât de așteptată de veleitari, din 2014.
Încep să se adune câteva rezultate interesante marcate, de „profesioniști” ca fiind imposibile. În ciuda rezultatelor reale obținute în timpi incredibili de scurți și cu eforturi nesemnificative în comparație cu ceea ce se cere ca „hard work”, rămâne un vis momentul când sportul românesc va înțelege resursele fantastice din spatele conceptului de restructurare „psiho-neuro-motorie”.
Ca în multe alte cazuri, vom importa în viitor cunoaștere de la străini pentru că nu vrem să recunoaștem valoarea cunoașterii din prejma noastră.
Dar subiectul pe care doresc să îl evidențiez acum este starea dezastruoasă a dezvoltării motricității la copiii pe care-i creștem fie ca propriile odrasle fie ca elevi sau sportivi care ne sunt oferiți ca șansă de a face ceva pentru societatea românească de mâine.
Am avut șansa să lucrez, pe un program propriu, cu verificări serioase în două teze de doctorat, cu durata de 5 (cinci) zile pentru creșterea detentei la baschetbaliști sau voleibaliști de 14 -16 ani.
Așa cum scriam mai sus, sunt obținune rezultate, câteva, care par de domeniul fantasticului dacă sunt considerate din perspectiva clasică a manifestării calității de detentă dar nu despre acesta doresc să scriu ci despre faptul că am „dat” peste o generație care a dezvoltat o surprinzătoare, până astăzi, asimetrie atât în planul motricității de bază cât mai ales în dezvoltarea propriilor scheme corporale.
Avem copii a căror dezvoltare logic și verbal-cognitivă pare a fi normală dar în realizarea unor mișcări extrem de simple dovedesc incapacități profunde de reprezentare a propriului corp.
Poate că această observație, care bănuiesc nu privește numai categoria de sportivi cu care am lucrat eu în cadrul programului NEUROMOTRICA (vezi www.neuromotrica.ro) ci o generație întreagă ce suferă de lipsa de mișcare într-un mediu natural, căreia îi lipsește profund experiența de joc și joacă pe maidan (de fapt în spații nereglementate, neordonate excesiv, lipsite de variație și de libertate reală), îi lipsește varietatea de mișcare că săritul sau urcatul în medii natural diverse.
Și, pentru că nu doresc să mă opresc la observație, doresc să deschid un schimb de opinii privitoare la soluțiile prin care putem împiedica sărăcirea unor generații față de bogăția experienței psiho-neuro-motorii a dezvoltării mișcării în medii naturale. Efectele, incluziv sociale, nu vor întârzia să apară dat fiind că ne întâlnim cu părinți speriați de micile accidente ale copilăriei, de toate bolile care pot da imunitate naturală, de toate experiențele personale care formează caractere și personalități.
O observație întâmplătoare mi-a deschis perspectiva importanței cu care auto-cunoașterea schemei corporale contribuie la dezvoltarea responsabilității atât de sine cât și de context social.
După două zile de exerciții „ușoare”, de control fin al forței în mișcări ale trenului inferior, a venit o reacție a părinților: „Ce i-ați făcut copilului meu? S-a apucat să își facă singur patul, lecțiile, fără să îl mai întreb, să spele vasele în care a mâncat.” Și asta numai după două antrenamente care nu aveau nimic din intenția de a schimba comportamentul de acasă!
Dacă așa ceva se poate obține atât de ușor, numai cu mici corecții de auto-reprezentare corporală, ce s-ar putea obține dacă ne-am învăța copiii să se joace, să capete bucuria copilăriei noastre și complexitatea interioară care reflectă lumea de afară, „lumea ce le-a fost dată pentru a o schimba prin plenitudinea propriei lor existențe?”
De aceea vă propun o pledoarie adresată în parte şi părinților, educatorilor etc, ca începutul fiecărei faze de inițiere în mișcare să înceapă printr-un program de „motricizare” prin joc și joacă cu o durată de 1-2 luni care să pregătească corpul, mintea și spiritul copiilor pentru specializările de mai târziu fie că se vor numi sport fie alte ocupații la care îi va conduce viața/destinul. O șansă mai mare pentru a înțelege ce înseamnă a fi, pentru sănătate și, de ce nu, pentru mai multă siguranță și mai puțină frică.
Aștept participare la un astfel de concept și, poate chiar, reacții polemice!
Felicitări domnule profesor pentru profesionalism și devotament! Menționez că sunt unul dintre cei care a avut enorm de învățat din cărțile/articolele dumneavoastră! Mă bucur mult că aduceți în discuție un subiect atât de important, referitor la beneficiile activităților fizice/jocului la copii! Foarte puține persoane cu putere de decizie, conștientizează efectele dramatice ale lipsei de mișcare și ale pandemiei asupra copiilor și tinerilor. Trăim vremuri complicate și grele!
In total acord cu domniile voastre! Promovarea beneficiilor pe care activitatea fizica regulata le aduce sănătății si dezvoltării copiilor este o necesitate mai ales in acest context pandemic! Felicitari!
Sincere felicitări domnule profesor!
După părerea mea sunteți un exemplu pentru întreaga națiune!Referitor la subiectul pe care dumneavoastră îl abordați, legat de importanta activității fizice ,într-un moment atât de dificil decimat de aceasta pandemie, lipsa activitatii fizice se va reflecta asupra creșterii și dezvoltării copiilor/tinerilor noștri.
Felicitări pentru activitatea dumneavoastră în ceea ce privește cercetarea științifică, cât și pentru recomandarea jocurilor, care au o influență foarte mare asupra dezvoltării armonioase a copiilor!
Felicitări pentru pledoarie și pentru provocarea pe care ne-ați transmis-o tuturor! Cu siguranță că numai citind numele PJH abia aștepți să citești ce scrie în articol și uite că am descoperit o temă care poate fi la modă și care are reverberații din trecut… pentru că beneficiile mișcării au fost cunoscute din vremuri de demult iar acum, cu atât de mult! Cred că dacă am reuși să acordăm mai multă atenție fiecărui cuvânt pe care îl scrie Domnul Profesor Hillerin am câștiga cu toții, împreună cu familiile noastre, fie că este vorba despre copii, adulți sau seniori! O bucurie că existați, abia aștept continuarea!