Acasă FOILETON Între lipsurile Armatei, promisiunile lui Dîncu și stupoarea lui Ciucă

Între lipsurile Armatei, promisiunile lui Dîncu și stupoarea lui Ciucă

1691
0

Manuel VLĂDUȚ ■

Deunăzi, nea Vasile, diletantul ministru al apărării noastre naționale – devenit celebru prin inepțiile „strategice” pe care le emite gângav ca un veritabil politruc ce este, s-a apucat să promită militarilor (ale căror neajunsuri profesionale și personale sunt deja arhicunoscute) măriri de salarii, compensații financiare pentru timpul lucrat suplimentar,  jucării noi (a se citi tehnică și armament…) și altele, câte-n lună și-n stele, totate îmbrăcate frumos sub poleiala unei temeinic pregătite ordonanțe de urgență.

Donquijotisme
Cavalerul Cauzelor Pierdute

Potrivit comunicatului de presă al Ministerului Apărării Naționale (MApN), ministrul apărării naționale, Vasile Dîncu, a semnat marți, 24 mai, un proiect de ordonanță de urgență prin care se propune actualizarea și îmbunătățirea unor prevederi din domeniul salarizării și asigurării altor drepturi financiare ale personalului din MApN și din celelalte instituții din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională.

„Pentru atingerea obiectivului strategic de a oferi României armata performantă de care are atâta nevoie în aceste momente, pe lângă asigurarea echipamentelor de ultimă generație, care au început deja să intre în dotarea structurilor militare române, este esențial să ne concentrăm și pe îmbunătățirea condițiilor de muncă și de viață ale militarilor noștri – activi, în rezervă sau în retragere, ale salariaților civili din ministerul nostru, precum și ale familiilor lor – spune nea Vasile…

Câte vorbe frumoase, dar goale! Câte speranțe deșarte oferite militarului de rând, disciplinat dar neîncrezător în viitor și-n șefii vremelnici! Şi, ce să vezi? Nici nu apucă bine nea strategu’ Vasile să-și nădească promisiunile, că iese repede și dezamăgitor îmbuibatul Ciucă, pe care universul stelar prăbuşit pe umerii săi de general-premier, nu-l mai încape, ca şi hainele, umflându-și mirat gușa precum broscoiul cenuşiu american în călduri, către generosul nea Vasile și populimea militară, care oricum nu mai credea în poveștile cu Moș Crăciun: Am văzut doar ştirea, nu am discutat acest subiect. Este analiza la nivelul MApN, ceea ce noi am făcut prin măsura de a acorda acea pătrime din ceea ce se cuvenea prin salariu, este tot ce am putut să ne permitem în acest moment.

Deci, ca să știți: ce-a zis Dîncu, nu se pune! Să nu uităm cine este șeful, ce naiba…

Probabil că ulterior Ciucă l-a scos şi “la raport” pe nea Vasile, dar prea târziu… Încă o dată, camaradu’ infiltrate de politicieni, se dovedește că nu a fost niciodată de partea militarilor încă de pe când era în activitate. Ca un “Dinu Păturică” veritabil al zilelor noastre, a demonstrat că permanent şi-a urmărit doar interesul personal, insinuându-se alunecos în cele mai înalte poziții, pe care cu siguranță le-ar fi meritat profesioniști mult mai dedicați, până la înalta demnitate de premier-general-cu-patru-stele, pe care o ocupă năduşind de umilinţă dar plin de el însuși!

Păi ce făcuși bre nea Vasile? Ți-ai permis să treci peste galonat? Doar așa, ca să dai bine la “subordonați”? Pe unde îți mai scoți cămașa și-ţi speli obrazul de strateg sau tu te joci de-a armata cu soldăței de plumb? Grijă mare…căci între timp, nu numai că nu te mai crede nimeni, dar militarii români pleacă în masă spre alte zări, iar tu vei rămâne un trist care semnează seara târziu, demisiile acestora!

Domnilor prea-cinstiți guvernanți, domnule premier-general! De peste trei luni, războiul ruso-ucrainean se aude de departe, lângă granițele noastre; de peste 30 de ani, voi toți, v-ați bătut joc de armată, de înzestrarea ei, de militari în general! Ați decimat prin restructurări o armată pe care ați considerat-o desuetă și comunistă, cheltuind sume imense cu plățile compensatorii ale cadrelor pensionate înainte de vreme și cu mutări de tehnică ale unităților desființate sau reînființate;

Ați divizat Armata devenită profesionistă din anul 2007, între cadre militare și sodați-gradați profesioniști, fără să oferiți un statut unitar până acum, și între militarii activi și rezerviști, pe ultimii punându-i la “regim sever” prin aplicarea dublei sau triplei măsuri cu privire la pensile militare de stat.

Între timp, avioanele noastre sovietice cad, piloții mor, camioanele noastre din anii ‘70 cad în prăpăstii, militarii mor, santinelele neinstruite dorm în bocanci în posturi, pierzându-și arma, tanchiștii noștri fac imposibilul în poligoane pe tancuri T 55, infanteriștii fierb la propriu, în obositele TAB 77, fregatele noastre patrulează Marea Neagră neînarmate, în comandamente și în unități fluieră vântul, din lipsă de personal, iar voi vă mințiți cu bună știință acordându-vă calificativul FB la alertă și aplicații…

V-ați pus întrebarea cum s-ar desfășura o mobilizare reală, parțială sau generală, în cazul unui atac rusesc asupra României? Vă bazați pe grupul de luptă condus de francezi care numără ceva mai mult decât trupele noastre dislocate cândva în Afganistan? Sau pe cei 2000 de militari americani din baza de la Mihail Kogălniceanu?

Ori pe cei 800 de rezerviști voluntari, pe care cu chiu cu vai îi atrageți în armată?

Credeți că vor lupta aceștia, în locul românului-verde cu pieptu-i de aramă? Dar Trupe Teritoriale, de ce nu avem? Sau vă e frică să înarmați populația?

Mă întreb dacă, trăitori în alte emisfere nepământene precum se vede, sunteți conștienți de toate acestea…Semnalele de alarmă vin în continuare prin intermediul presei, al organizațiilor neguvernamentale cu specific militar (cărora le dați răspunsuri ambigue…), al militarilor care abia mai fac față sarcinilor zilnice, dar voi vă limitați ca întotdeauna la promisiuni deșarte și vorbe goale…

Să nu rămâneți tot mirat, domnule Ciucă, atunci când veți ordona să sune goarna, și veți constata că nu va avea cine să sufle în ea…

Până atunci, să nu uitați cumva jurământul militar, căci noi nu l-am uitat!

Surse foto: www.hotnews.ro ,    www.mapn.rowww.rft.forter.ro 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.