Narcis GAIDARGIU ■
Un crivăț năprasnic mă biciuia cu ace înghețate, forțându-mă să-mi mijesc ochii prin lapovița deasă. Mai aveam cinci kilometri din treizeci. Nu se depunea mai nimic, vântul rostogolea troienele de zăpadă pe deasupra platoului de asfalt și le îngrămădea pe unde nu mai avea putere. Câte-un fuior răzleț ridica zăpada în înalturi, ca apoi să dispară odată cu ea.
De vreo cinșpe kilometri tenișii mei chinezești pierduseră lupta cu frigul. Nici nu am reacționat la durere când m-am întâlnit cu o piatră fixată bine în gheață. Am alergat în continuare până când am simțit că încălțarea dreaptă nu mă mai încape. Șontâcăind, am intrat înapoi la vestiare. Odată cu dezmorțirea la căldură, a apărut și durerea. La dreptul aveam două degete mari, și pe stânga, și pe dreapta. Cum se făcuse bine de seară, de-abia a doua zi am mers la Burdulea la cabinetul medical. La Florin Burdulea, medical-șef al Institutului de Marină Mircea cel Bătrân (IMMB) din Constanţa.
-Ai fractură la degetul mic, și mi-a întins o trimitere pentru radiologie.
La spitalul județean am înmânat medicului radiolog trimiterea, a citit-o, s-a uitat la mine, s-a uitat mai jos pe trimitere.
-Cine te-a trimis? Aaa, trebuia să-mi dau seama, ăsta e Burdulea, da! Ăsta a făcut medicină veterinară, nu știe de falange metatarsian cinci. De-asta a scris „fractură degetul mic, picior drept”, unde a învățat el, aveau copite.
Am revenit la cursuri cu o gheată gipsată. La clasă, colegul Mihai avea falca stângă umflată.
-Ce-ai pățit?
-Ce să pățesc, aveam o carie la o măsea, a început să mă doară, m-am dus la Burdulea, m-a trimis la dentistă, m-a anesteziat și mi-a scos-o ieri.
-Păi, de ieri tot nu s-a desumflat?
-Trebuie să merg din nou la dentistă!
-De ce?
-A trecut anestezia și noaptea a început să mă doară din ce în ce mai tare. Dimineață când m-am uitat în oglindă, măseaua cariată era tot acolo. Îmi scosese alta.
Dar, nu asta era povestea să v-o spun!
Mă-nscrisesem la admitere în sesiunea a doua din septembrie o mie opt-nouă sute și ceva, la IMMB, la doișpe ani după ce plecaseră din România rușii, care nici acum nu cred c-au plecat, de fapt.
Înainte de examenele la materii, aveam de trecut prin probele etapei întâi. Prima era examinarea medicală. Șef de comisie, Burdulea, evident.
Candidații, băieți și băieței de nouășpe, plus câțiva mai de douăzeci și un pic de ani; am intrat timizi în sală unul câte unul, ne-am așezat în rând. În fața noastră, câteva doamne în halate albe, ne măsurau cu privirea, din spatele unor mese de birou.
Habar n-aveam ce ne-așteaptă, când a apărut Burdulea în fața noastră.
-Hai, dezbrăcarea, vă dați jos toate hainele, rămâneți în pielea goală! Puneți hainele în spatele vostru.
Ne-am executat, ce să facem?! Era ultima strigare de acces în lumea academică, pe anul ăla. Care nu intra la facultate, armată un an și patru luni la verzi sau doi ani la marină.
Burdulea începu să treacă prin fața fiecăruia.
-Cum te cheamă? Numele de familie și prenumele!
-Belește pula! Se apleca, inspecta pe toate părțile, se ridica.
Întoarce-te! Apleacă-te, cască bucile! Iar se apleca, se uita bine, fix în centru.
La câte unul se burzuluia.
-Belește, mă, pula, n-auzi? …Cască, mă, bucile mai bine, cât vrei să stau aici?
Gata, întoarce-te! Următorul! Cum te cheamă? …
Și asta la fiecare; candidat cu candidat. Grea meserie își alesese omul ăsta. Păi, să privești vreo două sute de inși, de la cinșpe centimetri, drept în …, asta e ușor?
Abia acum, bag de seamă că-i făcea și plăcere, altfel nu-mi explic de ce nu dădea comanda o dată pentru tot grupul.
A ajuns și la mine. Am urmat comenzile ca la carte.
Burdulea trecu la următorul şi aşa cum stăteam eu cu dinaintea goală, văd că una dintre doamnele în halat alb de vizavi, care își nota numele fiecaruia și alte observații pur anatomo-științifice într-un catastif, mă luă în cătare și mă băgă-n conversație.
-Gaidargiu? Cunoști care este etimologia numelui Gaidargiu?
-Da, e pe bază de cimpoi…
-Ia spune-mi!
-În limba bulgară gaida înseamnă cimpoi, beneficiază de o dublă sufixare, -ar desemnând ocupația, astfel gaidar e cimpoier, iar sufixul -giu era folosit când cineva i se adresa sau îl striga, adică cimpoierule sau cimpoierul. În română, din comoditate colocvială, terminația „l” a dispărut în timp. Cuvântul este mult mai vechi, obârșia trece prin Armenia, Imperiul Țarist, Persia, India și se oprește prin Mongolia, cu variante ca Geidar, Khaidar, Heydary, Heidari, Haydar, însemnând Leu sau cel care conduce călare oastea în luptă.
-Bravo!
Abia atunci, făcând teorie lingvistică în faţa comisiei de examinare medical dezbrăcat în pielea goală şi cu organul belit – cum fusese comanda data, am simțit un fior înălțător, o întâlnire de gradul trei, trei şi ceva, cu înaltul nivel cultural din acest panteon academic constănțean.
Când mi-am dat seama că ăștia ai mei plecaseră și fiorul ce mă pătrunsese era de fapt de la curentul de aer dintre ușile deschise pentru seria următoare, m-am îmbrăcat repede, să nu prind reexaminarea.
