Paloma PETRESCU ■
Pe 13 iulie a. c, zi fatidică, au fost lansate în dezbatere publică proiectele legilor educației intitulate România educată, distinct legea pentru învățământ preuniversitar și legea pentru învățământ superior. Cea de a doua mi s-ar părea corect să se numească legea pentru învățământ universitar, pentru că nu e un învățământ mai superior decât celălalt!
Perioada destinată dezbaterii publice este 13.07 – 24.08.2022
Ministrul Sorin Cîmpeanu apreciază că durata dezbaterii publice a acestor legi este mai lungă decât a fost vreodată!
În opinia mea însă se repetă exercițiul pe care l-am trăit în cadrul dezbaterii pe tema ARACIP, organizată de Ministerul Educaţiei (ME) în 27 decembrie 2021, la ora 8:00, dimineața, … sperând probabil că nu vor participa mulți mușterii, fiind a treia zi de Crăciun, dar surpriză!!! Am fost câteva sute.
De ce cred asta? Simplu! În perioada 13.07 – 24.08, profesorii au, în fiecare an, o agendă foarte încărcată, cu acțiuni din calendarul național, deci ministrul știe – evaluare națională, examen de bacalaureat sesiunea I, definitivat, titularizare, examene de corigență, acțiuni din calendarul de mobilități de personal în vederea asigurării cu personal didactic pentru anul școlar 2022 – 2023, iar din 16.08.2022 a început sesiunea a II-a a examenului de bacalaureat.
În această perioadă, sărind dintr-o activitate în alta, în pas zglobiu, poate au avut profesorii și câteva zile de concediu, un drept legiferat și binemeritat.
Este de la sine înțeles că nu au avut timp să studieze documentele de lucru privind legile care vor guverna educația în viitor, sperăm mai mult de un ciclu, cum își propune un ilustru lider de sindicat.
Este posibil ca asta să se fi urmărit – să nu fie mulți cei care studiază prevederile noilor proiecte de legi, care să își exprime punctul de vedere, deși ministrul educației bifează dezbatere după dezbatere – cred că a depășit 50 de întâlniri față în față sau online. Ca și când asta s-ar substitui dezbaterii autentice.
Atitudinea domniei sale la întâlnirile pe care le-am urmărit sau chiar am participat a fost una de forță, agresivă, cocoţindu-se să monopolizeze discuțiile cu explicații referitoare, de multe ori, la alte teme, decât cele discutate. Un profesor bun știe că trebuie să evite astfel de manifestări, mai mult chiar, la o dezbatere trebuie să ai răbdarea și competența de a asculta, de a reține, nu doar de a auzi și bifa. Vorbeau specialiștii! Cei care vor pune în practică prevederile legii și care, cu siguranță știu cu ce se confruntă educația, acolo, la firul ierbii.
Pare că este hotărât ministrul că dacă bate din pinteni şi scurmă furios în urma sa, că va convinge pe toată lumea de existenţa imposibilului; o singură măsură, o singură opțiune, a sa, aceea pe care se întemeiază proiectul legii învățământului preuniversitar Romania Educată. Managementul dar și viața ne învață însă că întotdeauna o problemă are mai multe soluții posibile, doar trebuie să le vezi! Și înainte de toate, să identifici problema! Una dintre soluții este cea mai fezabilă și începi să pregătești implementarea dar, în paralel și monitorizarea.
Ba mai mult, ministrul afirmă că acest proiect de lege se întemeiază pe Raportul comisiei prezidențiale „România educată”. Oare cât este de relevant faptul că există un raport prezidențial? Există analize, cercetări pe care nu le-am aflat? Sau tot din birou proiectăm ceea ce numește în nenumărate rânduri domnul ministru „interesul elevului”?
Henry Ford a spus: Viziunea fără acțiune este doar halucinație. Dar dacă viziunea nu este formulată adecvat? Că de! Nu au fost derulate analize ante pe fiecare componentă care este supusă reformării.
Apropos! Care este viziunea?
Sunt câteva aspecte pe care m-am gândit să le împărtășesc cu dumneavoastră, stimați cititori:
- Ce efecte va avea fragmentarea legislației privind educația națională în două legi distincte pentru preuniversitar, respectiv pentru universitar? Știu, în alte țări există această abordare disjunctă, dar … mă întreb or fi și alte rațiuni? Poate presiuni din partea universitarilor?
- Din arhitectura instituțională se observă o tendință de (re)centralizare a deciziei, deși se susține în vorbe exact contrariul, promovarea descentralizării deciziei, dar … toate instituțiile preconizate a fi nou înființate sau cele care au rezistat „epurării” sunt în subordinea ministerului și vor funcționa ca și când ar fi direcții în minister, chiar și cele care aveau un grad de independență și de autonomie. Obiectivitatea va fi doar adevărul suprem și unic al ministrului?
- În documentul de lucru pe care l-am parcurs am întâlnit de prea multe ori „poate”, mai precis de 124 de ori, ceea ce conform tehnicii legislative este total nepotrivit. „Poate” este portița pentru abateri de la prevederile legale.
- Caracterul național al examenului de bacalaureat este discutabil, datorită probei E – călcâiul lui Ahile! „Proba e este facultativă și nu condiționează promovarea examenului de bacalaureat”.
- Se preconizează modificarea cuantificării finanțării educației, în sensul că se propune alocarea pentru educație a 15% din bugetul național consolidat, față de 6% din PIB cum este acum; precizez că nici 6% din PIB așa cum prevede legea negru pe alb NU s-a alocat vreo dată pentru că știți, există mecanismul prorogării termenelor și an de an … s-a aplicat. Dau în continuare câteva date relevante și vă provoc la analiză!
| BNC[1] | 15% BNC | PIB | 6% PIB | Buget alocat educației | |
| 2017 | 113021,9 mil | 16 953 mil | 842500 mil | 50550 mil | 24070,9 mil / 2,85% din PIB |
| 2018 | 144012 mil | 21601,8 mil | 944220 mil | 56653 mil | 27045.8 mil / 2,86% din PIB |
| 2019 | 152477,4 mil | 22871,6 mil | 907900 mil | 54474 mil | 30969,3 mil / 3,4% din PIB |
Se poate observa din datele de mai sus faptul că raportându-ne la 15% BNC, așa cum se propune în proiectul legii pentru învățământ preuniversitar, dacă educația va primi la fel de puțini bani ca și în anii precedenți, vom fi fericiți pentru că ministrul ne va anunța că am depășit finanțarea consemnată în lege, am făcut cincinalul în 3 ani și jumate! Cea mai mare finanțare alocată educației, după 1990 a fost de 4,3% din PIB in 2008 și 4,1% din PIB in 2006, an în care Ministrul Mircea Miclea și-a depus demisia din motive de subfinanțare a educației.
- Oare nu ar fi fost mai indicat și cu un consum de resurse redus ca legea 1/2011, ale cărei prevederi să regăsesc în mare parte în documentul de lucru să fi fost amendată decât să se reia complet procesul legislativ? Ministrul spune că multe din prevederile legii nr. 1/2011 nu au fost aplicate! Corect, dar oare nu ministrul, prin aparatul său trebuia să asigure monitorizarea și controlul? Poate unele prevederi nu erau aplicabile pentru că nu s-a elaborat legislația secundară, dar … de ce nu s-a făcut? Cred că ar fi fost bine ca înainte să se legifereze să se fi elaborat curricula, standardele educaționale, profesionale și de management despre care se vorbește în proiectul de lege.
- Apropos! Ce ar fi să ne propunem o dată, în acest mileniu III, ca examenul de bacalaureat să măsoare gradul de pregătire pentru viața de adult și intrarea pe piața muncii? Să mai renunțăm la măsurarea cantității și să măsurăm competențe? Prin examenul de Bacalaureat, ar trebui să se măsoare ce știe absolventul să facă în contexte noi cu conceptele învățate în cei 12 ani de învățământ obligatoriu. Să măsurăm creativitatea, competența de colaborare, asumarea de roluri în echipă, capacitatea de învățare autodidactă, capacitatea de autoevaluare, capacitatea de elaborare a unui eseu argumentativ, disponibilitatea de asumare conștientă a unor responsabilități, în loc de probe scrise fie ele chiar și cu caracter cross-curricular sau trans-disciplinar.
- Printre principiile enunțate în documentul de lucru se numără și educația incluzivă – lăudabilă preocuparea, doar că se asociază mult prea mult cu educația specială pentru copiii cu nevoi speciale, or educația incluzivă este un concept mult mai vast care îi afectează pe toți cei 3 milioane de elevi.
Cu toată condescendența îi sugerez lui Sorin Cîmpeanu să retragă ambele proiecte de lege și să parcurgă următorii pași:
- Să demareze o cercetare amplă despre starea actuală a învățământului și direcția către care sistemul de învățământ din Romania ar trebui să se îndrepte, compatibilizând nevoile din Romania cu soluțiile autohtone sau cu cele adoptate de state cu succes; evident că o astfel de analiză temeinică ar fi de făcut cu experți în educație și nu cu funcționari. O astfel de analiză ar trebui să fie setată în timp și declanșată cât mai urgent, pornind de la Raportul comisiei prezidențiale România educată, precum și de la propunerile primite în această perioadă de dezbatere publică formală.
- Să stabilească un calendar ferm pentru elaborarea documentelor reglatoare: curricula, standardele la care a făcut referire în textul documentelor de lucru și să asigure monitorizarea respectării termenelor, precum și comunicarea publică, transparentă și colegială. Să nu uităm că a fi profesor este o profesie, în timp ce ministru ești doar trecător.
- Relansarea proiectelor de lege în forma revizuită pe baza constatărilor rezultate din cercetarea realizată de specialiști, organizarea, de data aceasta a unor consultări profesioniste, fără a lăsa de o parte vreunul dintre grupurile de actori implicați sau impactați. Aceea dezbatere va trebui organizată temeinic și nu într-o alergătură în care pentru decident să fie important doar să bifeze întâlnirile și să se audă vorbind.
Fără supărare, da? Sunt doar gândurile unui om care vede acum educația prin ochii profesorului, ai inspectorului școlar general, general adjunct și ai secretarului de stat pentru învățământ preuniversitar.
[1] Buget național consolidat
