Acasă Utilitare Atențiune: RAJA oprește apa în Constanţa, pe bd. Aurel Vlaicu!

Atențiune: RAJA oprește apa în Constanţa, pe bd. Aurel Vlaicu!

409
0

RAJA S.A. va întrerupe furnizarea apei potabile de miercuri – 14 septembrie 2022, ora 22.00, până joi – 15 septembrie 2022, ora 22.00, în Municipiul Constanţa, pe bd. Aurel Vlaicu, pentru executarea lucrărilor de racordare a noii conducte de aducțiune, cu diametrul de 800 mm, la sistemul centralizat, informează Biroul de Comunicare. 

 Investiția face parte din Contractul de lucrări  CL32: “Reabilitare conducte aducțiune Constanța”, în valoare totală de aproximativ 40 milioane lei, derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).

Vor fi afectați de lipsa apei consumatorii de pe bd. Aurel Vlaicu tronsonul delimitat de bd. Tomis și str. Baba Novac, partea dreaptă sens de mers bd. Tomis str. Baba Novac. Rugăm utilizatorii afectați de această lucrare să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă„, precizează Biroul de Comunicare.

Investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții iar prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și de distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea furnizării serviciilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.