Pseudo-cronică culturală
Luigi FRIGIOIU ■
Duminică seara, 16 octombrie, înghesuială, pe scări, la Teatrul Danovski. Copchilăret mult: elevi de gimnaziu și liceu, cu câte o floare în mână. M-am apropiat și îl întreb pe unul mai vorbete: „Se dă ceva, nepoate?” Răspunde repede: „N-ai ghicit, unchiule. Aici nu e Clubul pensionarilor”. Insist: „Da’ flori de unde aveți? Duminica e închis la florărie.” Vine replica: „Păi, în parc, e deschis și e plin. Nu-i păcat să se veștejească? Ia și mata una, intri cu noi moca. Ne-a adus profa să-i aplaudăm pe artiști. Habar n-avem ce piesă e, ne uităm pe telefoane la meci. El Clasico: Real-Barca din Primera Division”. Zis și făcut. Am ales, din parc, o crizantemă, mai ofilită ca directoarea Daniela Vlădescu, cu gând să i-o ofer. Am intrat cu gașca de elevi. Blondina de la intrare a crezut că sunt proful lor și mi-a făcut cu mâna. Băieții mai fuseră, știau drumul, au urcat direct la balcon. Acolo s-au împărțit pe galerii: fanii madrileni într-o parte, fanii Barcelonei în partea opusă. “Nepotul” era fan Real, ca și mine, de altfel. Eu am găsit un loc în sală.
A început spectacolul, dar și meciul. După câteva minute, urale în balcon, de la galeria Realului. Nepotu’ mă strigă: „Unchiule, avem 1-0. A dat-o Benzema.” Spectatorii s-au întors spre mine. M-am făcut că nu-l cunosc. După câteva minute, urla galeria lui Barca. Nepotul prompt: „Unchiu’, a ratat Lewa, din 2 m peste poartă.” I-am făcut semn să dea sonorul mai încet. Fanii din balcon au tăcut dar, doar în pauza meciului. Până la urmă, Real-Barcelona 3-1. Cu tinerii mei prieteni o vom ruga pe managerița Daniela Vlădescu să ne monteze un ecran-plasmă în balcon. Să putem urmări liniștiți meciurile în timpul spectacolelor. Fără să ne mai deranjeze artiștii și fără să ne consumăm bateriile de la mobil.
Pe scenă, mare lucru nu s-a întâmplat. Piesa era Cenușereasa și am așteptat să apară și un Coșar aducător de noroc. În zadar… Actorii nu vorbeau între ei, doar gesticulau. Cred că erau certați, de la salariile mici. Mulți japonezi. Nu știau românește și comunicau tot prin semne. Erau cam scuzi și ca să pară mai înalți mergeau pe vârfuri. Am auzit, de la unii mai dăștepți, că japonezii au stilul lor de teatru, Kabuki. Cred că despre asta era vorba.
Pe scurt, un prințișor a agățat, în club, o puștoaică fugită de acasă. Gagica nu se avea pe bune cu mama vitregă-maștera, nici cu celelalte două surori vitrege. Fiind cam minoră, la 12 noaptea, a tăiat-o, pe blat, acasă. A profitat și că prințișorul servise cam multe shoturi-kamikaze cu prietenii niponi. Din bun simț, pentru că n-avea cash de consumație, Cenușereasa și-a lăsat un pantof “amanet”. Prințișorul a căutat-o și după ce a găsit-o, i-a aruncat pantofii. Apoi, au tăiat-o spre City Mall, s-o încalțe și s-o îmbrace, din cap până-n picioare, cu țoale de firmă. Totul e bine, când se termină cu bine…
La final, cele mai multe aplauze nu le-au primit eroi principali, ci mama vitregă – maștera. Rol jucat travesti, în stil transsexual sau transgender, cum e la modă, de un băiat simpatic cu o spectaculoasă perucă roșie. Am aflat că performanța artistică a fost realizată de Mișu-balerinul. Deci: Mașterul Mișu! Meșter, mașterul nostru. Felicitări, Mișulică!
Și dacă tot o dăm pe travestiuri, ne așteptăm ca, în curând, la Teatrul Danovski, să se monteze piesa Voievodul Țiganilor cu Daniela Vlădescu în rolul lui Medelin Voicu.
