Acasă Gloria mundi Rostul parantezelor și viața de zi cu zi

Rostul parantezelor și viața de zi cu zi

744
0

Pierre Joseph de HILLERIN 

M-am confruntat zilele trecute cu o problemă povestită de unul dintre sportivii cărora le acord consultanță pentru performanță.

Era, în linii generale, o interferență de roluri care aveau influență asupra comportamentului din timpul competiției. În formularea frustă, de început, era vorba despre faptul că un „critic”, evident interior, își continua critica în timpul în care trebuia să se desfășoare execuția propriu-zisă întârziind sau chiar anulând realizarea mișcărilor necesare desfășurării concursului sau antrenamentului.

Mai mult, lucrurile se amestecau și în afara spațiului de antrenament sau de concurs. De exemplu, în timpul deplasărilor de acasă la locul de pregătire  îi veneau în minte, spre rezolvare, problemele de matematică de la şcoală sau de la pregătirea pentru Olimpiada de matematică și asta concomitent cu tentația de a rezolva nu știu ce situație dintr-un joc de logică.

Evident, în atari situații, dificultatea provine de la capacitatea mea de a imagina o stare ca aceasta.

Și pentru că fusese adusă în discuție matematica, am încercat să „mă agăț”,  atât cât puteam de elementele de limbaj specific unor exerciții comune, banale, din bagajul de deprinderi ale clasei a V-a.

Am cerut rezolvarea unei expresii de genul următor:  „E=[4+5*(7-3(/2[”.

  • Păi nu se poate, a venit foarte repede răspunsul de la interlocutorul meu.
  • De ce?
  • E simplu. Parantezele sunt puse greșit!
  • Adică?
  • Avem două paranteze care se deschid ( și [  când ar fi normal să Fie  o paranteză rotundă închisă  ) și o paranteză pătrată  închisă ].

Era o observație adevărată dar situația era similară cu ceea ce îmi povestise sportivul că i se întâmplă în traiul de zi cu zi. Adică, începea lucruri pe care nu le finaliza și în felul acesta în jurul său totul devenea haotic. Nu avea perspectiva generală, nu-i era nici foarte clar începutul și, cu atât mai mult, sfârșitul.

Consecința devenea, pentru mine, evidentă. Nu mai avea timp, claritate eficiență. Și pentru că avea experiența exercițiilor de matematică a priceput imediat faptul că fiecare lucru are nevoie să i se marcheze clar începutul și sfârșitul pentru a nu genera haos.

Concluzia, banală și evidentă a necesității „punerii între paranteze” a fiecărui moment din viață, dusă înapoi în practica sportului pe care îl practica a schimbat de a doua zi și antrenamentul și, o săptămână mai târziu, prestația în concurs.

Oare nu trăim fiecare momente de derută sau chiar de crize majore în viață numai pentru simplul fapt că nu suntem atenți la cum plasăm parantezele?

În experiența din școală, când fiecare oră începea cu: „bună ziua copii!” și ar fi trebuit să se termine clar cu: „ora s-a sfârșit!”, după sunetul care anunța recreația, am fi putut învăța simplu, dintr-un ritual banal, să punem paranteze, să marcăm începuturile și sfârșiturile  astfel încât lucrurile și înțelesurile să nu se amestece.

De foarte multe ori soluțiile sunt și simple și la îndemâna fiecăruia dar, pentru că sunt atât de aproape nu le vedem și nu le aplicăm.

Și pentru că am vorbit despre paranteze am să închei cu: „mulțumesc pentru atenție!” și }}}.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.