Acasă Zig-Zag Cu Adrian Cioroianu, o analiză politică actuală în 1659 de cuvinte

Cu Adrian Cioroianu, o analiză politică actuală în 1659 de cuvinte

1722
0

Manuel VLĂDUȚ ■

Joi – 24 noiembrie, Biblioteca Municipală din Medgidia a organizat o întâlnire cu istoricul Adrian Cioroianu, profesor universitar doctor al Universității din București și fost ministru de externe în perioada 2007 – 2008 pentru a-şi prezenta publicului ultimele apariţii editoriale.

Moderată de cercetătorul științific dr. Metin Omer, autor al mai multor lucrări despre istoria turcilor și tătarilor din România, întâlnirea, de mare succes, cu sala plină, s-a consumat sub forma unui dialog interactiv încheiat cu recitalul muzical susţinut de câțiva copii talentați ai Medgidiei și tradiționala sesiune de autografe.

Prezent la eveniment, am aflat de la autorul ciclului documentar “5 minute de istorie“, produs de TVR, interpretările sale pe varii teme politice internaţionale și despre războiului ruso – ucrainean de la granițe.

  • Domnule profesor, care credeți că ar fi soluția, în momentul de față, pentru revenirea Rusiei și Ucrainei la masa negocierilor?
  • Eu m-aș ghida după soluțiile care deja au fost oferite; a reieșit acum după reuniunea G 20, la care președintele Putin nu a participat, că acestuia i s-a transmis un plan de pace, de către un grup de țări sau o țară terță. Planul prevedea ca armata rusă să se retragă din zonele ocupate în estul Ucrainei și vreme de șapte ani, să fie înghețată problema Crimeii. Tot vreme de șapte ani, să fie înghețată și eventuala dorință a Ucrainei de a intra în NATO. Eu personal, nu văd Rusia retrăgându-se din Crimeea, dar în același timp e clar că într-o asemenea criză, ambele părți trebuie să facă concesii și într-un fel sau altul, țara agresoare, mă refer aici la Rusia, ar trebui să facă concesiile cele mai mari, dar evident că tot ce discutăm noi sunt „teorii”, pentru că în definitiv cei care vor decide sun ucrainenii. Dar vreau să vă spun că astfel de planuri au existat în permanență; ele au fost trimise președintelui Putin și este posibil ca acest plan de care vă spuneam, să fi fost cunoscut și de către ucraineni.
  • Credeți că Putin ar fi dispus să facă anumite compromisuri?
  • Până la urmă, oricum va fi obligat să facă anumite compromisuri; eu cred că mai așteaptă un răgaz favorabil pentru a porni și o contaofensivă, ca să obțină ceva victorii „de moral”… pentru că în ultima vreme a fost destul de criticat și uneori ironizat chiar și în Rusia. Această retragere din Herson nu a fost pe placul multora din Rusia și aceștia (criticii n.r.) l-au acuzat pe Putin de slăbiciune, ironizând inclusiv armata… or, bănuiesc că Putin va încerca să obțină și o victorie pentru moral și pentru îmbunătățirea propriei sale imagini pe plan intern, după care, evident că și el va trebui să facă o serie de concesii.
  • Care ar fi șansele ca Rusia să redevină o putere politico-militară a lumii, de anvergura fostei URSS, ținând cont de eșecurile suferite până în prezent pe frontul din Ucraina?
  • Cred că nu mai e nici o șansă ca Rusia de ieri sau de mâine să ajungă la putere fostei URSS, din simplul motiv că puterea Uniunii Sovietice era și o putere ideologică, în același timp, și atunci Uniunea Sovietică era vârful de lance a zeci de țări care aveau fie regimuri comuniste, fie și-ar fi dorit să fie regimuri comuniste. Gândiți-vă că Uniunea Sovietică avea aliați din Cuba până în Europa Centrală și de Est, plus diverse regimuri din Africa, din Asia. Atunci, Uniunea Sovietică era „campionul” lumii socialiste sau comuniste, or, acesta nu mai e cazul Rusiei de astăzi. Ea va rămâne o țară importantă, până la urmă este cea mai mare țară din lume, dar din punctul de vedere al tehnologiei, se vede că are restanțe foarte mari față de occident. Nici din punct de vedere economic nu este o putere; din punct de vedere demografic este în scădere, deci șansele ca ea să redevină o nouă Uniune Sovietică, în opinia mea, sunt foarte, foarte mici!
  • Ținând cont de Tratatul de Bază de la Neptun din 1997, încheiat între România și Ucraina, dar și de Actul Final de la Helsinki din anul 1975 – în ceea ce privește reglementarea pașnică a diferendelor, care sunt șansele României de a redeschide negocieri pentru recuperarea în viitor a Teritoriilor Ocupate (Bucovina de Nord, Herța și Bugeacul) ilegal de URSS prin Pactul Ribbentrop – Molotov?
  • Ca să fim realiști, opinez că șansele sunt foarte mici… Sigur că în istorie, dar mai ales în politică, niciodată nu trebuie să spui “niciodată”, dar eu personal consider că simpla discuție a acestor subiecte în condițiile în care Ucraina e în război, e nepotrivită. Sigur că nu putem știi… Să vedem ce relații vom avea în viitor cu Ucraina, să vedem care vor fi granițele viitoare ale Ucrainei, să vedem care va fi regimul de acolo, în ce măsură se va apropia de Uniunea Europeană sau dacă într-o zi se va apropia de NATO, dacă va deveni membru NATO. În primul rând, prioritatea pe care Ucraina o va avea, va fi reconstrucția ei, la care bănuiesc că vom fi și noi parte, măcar ca membri ai Uniunii Europene. Deci, nu văd în orizontul de timp apropiat, o discutare a unei eventuale retrocedări către România a unor teritorii care au fost altă dată parte din Bucovina istorică. În momentul de față, cred că nici nu e cazul măcar să discutăm așa ceva! Tot ce ne dorim pentru noi acum, cel mai bine ar fi să avem ca vecină, o Ucraină care să semene tot mai mult cu noi și să aibe aceleași aspirații și aceleași valori europene cu  noi. Altfel, cine știe ce ne rezeră viitorul!? Dar treaba generațiilor noastre, va fi reconstrucția Ucrainei.
  • Într-adevăr, subiectul este destul de periculos – pentru a fi discutat în condițiile de față ale războiului; dar observăm o serie de oameni, unii cu influență – ca să nu mai vorbim de propaganda rusă oficială, care scot la rampă ideea revizionismului – din partea unor state care au avut teritorii acolo, în Ucraina…
  • Evident că ar fi în interesul Rusiei să apară cât mai multe state revizioniste, pentru că atunci Rusia nu ar mai fi izolată! Dar totodată trebuie să ne gândim că acest revizionism are și el problemele lui căci fiecare dintre țările noastre are o zonă care altă dată a aparținut altcuiva. Uite, noi discutăm acum la Medgidia; dacă Turcia de astăzi ne-ar spune că până în anul 1878 Dobrogea a fost teritoriul Imperiului Otoman, ce-am face? Nu mai vorbim de Transilvania!… Vă dați seama…? Sau noi, să ne aducem aminte că în perioada interbelică am avut Dobrogea de Sud  (Cadrilaterul n.r.) și să ne certăm cu bulgarii. Deci, este o poveste fără sfârșit; fiecare țară ar putea fi mai mare, după cum ar putea fi și mai mică. Iar asta cred că se aplică și României, și Ungariei, Serbiei, Bulgariei și Ucrainei și tuturor. Un joc fără sfârșit: dacă tu ești revizionist, altul se va trezi cu pretenții la adresa ta! În momentul în care noi am cere Bucovina de Nord de la Ucraina, sigur că maghiarii ar fi îndreptățiți să-și aducă aminte că au stăpânit și ei Transilvania în alte epoci istorice. Și așa mai departe…
  • Revenind la momentul 1997; cât de oportună credeți că a fost semnarea Tatatului de Bază  din 1997 între România și Ucraina, renunțându-se  efectiv la Teritoriile Ocupate de URSS în favoarea Ucrainei, chiar fără o consultare populară, în condițiile în care intrarea noastră în NATO s-a produs abia în anul 2004, în definitiv? Cât de periculoasă este acum aducerea în discuție și în atenția publicului, o eventuală revendicare a acestor teritorii, susținută de o serie de cetățeni români cu orientări proruse, dar și de propaganda oficială de la Kremlin?
  • Da, în 2002 noi am primit acceptul și în 2004 a fost intrarea oficială, dar să ne gândim care au fost prioritățile atunci… În condițiile în care Uniunea Sovietică a intrat în disoluție și în decembrie 1991 practic s-a desființat, în zona noastră se creea un vid de securitate. Vidul de securitate e mereu prielnic apariției a tot felul de tuburări. În vecinătatea noastră era conflictul din fosta Iugoslavie iar în acele condiții prioritar pentru România a fost apropierea de NATO și ulterior, de Uniunea Europeană. E adevărat că s-a făcut (renunțarea la Teritoriile Ocupate n.r.) fără un referendum, să zicem, dar personal, cred că și în cazul unui referendum rezultatul ar fi fost același, pentru că România nu s-ar fi putut prezenta ca un stat revizionist, din motivele pe care vi le spuneam anterior! Adică noi, dacă am fi spus că nu intrăm în NATO pentru că vrem „să ne luptăm” pentru retrocedarea unei foste provincii românești, nici nu sunt sigur că vreodată am fi obținut această parte din Bucovina, dar e clar că ne-am fi stricat relațiile cu toate celelalte țări occidentale de care noi doream de fapt să ne apropiem (mă refer la NATO și Uniunea Europeană). Deci toate acestea sunt legate și trebuie să ne gândim, care au fost prioritățile noastre în anii 90! Acum pare simplu, pentru că noi suntem membri și copiii noștri se nasc având impresia că lucrurile astea au fost din totdeauna, dar noi care am trăit atunci ne aducem aminte că în 1997 prima dată am fost amânați și pe urmă în 2002, la summit ul de la Praga, s-a dat undă verde… Dar în 1997 la summitul de la Madrid, noi am încercat, francezii ne-au susținut, dar alte țări s-au opus și iată cum a fost o primă amânare! Din acest motiv s-a semnat acel tratat (de la Neptun, 1997 n.r.) care a avut criticii lui – îmi aduc aminte – în acel moment, dar era vorba de o prioritate politică și anume, integrarea Euro-Atlantică, Asta era ceea ce regimul Constantinescu, cu Adrian Severin ministru de externe, își propusese în acel moment şi astăzi se dovedește că a fi fost cea mai bună mișcare.
  • Domnule profesor, eu vă mulțumesc în numele gazetei Sentinela, pentru interviul acordat!

Foto: Adina Dogaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.