Primăria Valu lui Traian anunţă, pe pagina de socializare, săvârşirea primei slujbe, cu prilejul Praznicului de Sfântul Apostol Andrei, în noua Biserică cu hramul Petru și Pavel.
„Dragii noştri, a sosit si momentul mult asteptat de noi toţi să ne bucurăm împreună la prima slujba ce va fi săvârşită în noua Biserica Parohiala Petru și Pavel, dăruită tuturor de dl. Primar Florin Mitroi, Consiliul Local Valu lui Traian, credincioşii şi toţi binefăcătorii ce au fost alături de noi în cei doi ani de când a fost pusă piatra de temelie. Cu ocazia zilei de 30.11 2022, de Sf. Ap. Andrei şi totodată începutul Sărbatorilor de iarnă, vom săvârşi prima slujbă în noul lăcaă de cult. Vă aşteptăm cu drag să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru toate, rugându-ne împreună!”, se arată în mesajul publicat de pagina de socializare a Primăriei Valu lui Traian, din judeţul Constanţa.