Acasă Social Poveste de Crăciun

Poveste de Crăciun

6813
2

Manuel VLĂDUȚ

În memoria copiilor uciși în războiul din Ucraina și a celor care astăzi suferă de frig și foame, în așteptarea unui Moș Crăciun care probabil, nu va mai veni…

Ziua fusese lungă și istovitoare. Era decembrie și frigul se așternuse de câteva zile peste stepă, odată cu primii fulgi de zăpadă care pe măsură ce se așterneau, transformau noroiul vâscos de pe drum, într-un terci înghețat. Soba nu mai ardea, de când racheta rusească picase aiurea, fără țintă parcă, peste școala de care îi despărțea doar un gard de plasă sudată… Odată cu școala, căzuse la pământ și o bună parte din casa lor, îngropând în moloz lucruri, haine, paturi, proviziile din cămară și – cel mai rău – pe bunica Olga și pe mama sa Tamara… El fusese norocos: plecat să caute câteva lemne în livada părăsită de la marginea satului, căci trebuia să aibă grijă de familie – așa cum îi spusese tatăl său în ziua când plecase pe front, la luptă, era singurul scăpat cu viață din familia sa…

La cei 12 ani ai săi, Yura era un băiat deja matur. Iar moartea mamei și a bunicii sale îl maturizase și mai tare! Nu a putut să plângă atunci când s-a întors acasă și a aflat ce se întâmplase; când a auzit exploziile acelea în timp ce se afla în vechea livadă, a știut… Apoi, vecinul lor Tolea, l-a luat din curtea casei dărâmate, să nu vadă cadavrele, în timp ce echipa pompierilor din sat scormoneau printre dărâmături. Muriseră și alți oameni. La școală, era prăpăd… iar el, în acea zi lipsise!

Băiețel ucrainean trecând singur granița

În noaptea aceea a stat la unchiul Tolea. A plâns neauzit de nimeni, cu nasul înfundat în pernă, până a adormit. A doua zi, spre seară, se întoarse în curtea casei lor, printre dărâmături. Era ajunul Crăciunului, iar brăduțul din fața casei care cu un an înainte fusese atât de frumos împodobit de tatăl său – Pavel, acum zăcea frânt de o schijă, cu cetina împrăștiată pe noroiul înghețat… Se gândea la tatăl său, pe care nu îl mai auzise de multe zile, căci soldații ruși – înainte de a părăsi satul cu câteva zile în urmă, le confiscaseră tuturor telefoanele, amenințându-i pe toți că-i împușcă. Și-ar fi dorit să fie acolo, cu el, dar știa că asta nu e cu putință… Atunci, s-a hotărât să plece! Și a plecat. Auzise pe mama lui spunându-i bunicii, că ar pleca spre garanița cu România, care nu era foarte departe, dar că îi era teamă să plece… Acum, ele nu mai erau. Și-a strâns în rucsacul de școală cîteva dintre lucrurile răvășite de explozie și s-a îndreptat hotărât către ieșirea din sat, cea care ducea spre apus. În poarta casei, pisoiul Serioja, se încoloci pe piciorul lui, miorlăind trist. Îl ridică în brațe, privindu-l în ochii verzui:

Saşa Reznicenko, băiețelul ucrainean de doar 9 ani din Odesa, refugiat de unul singur singur în România

– Unde erai Serioja? Hai să mergem… Și puse pisoiul în rucsacul pe jumătate gol, lăsând loc doar cât acesta să-și ițească puțin capul afară.

Pe străzile pline de resturile caselor sfărâmate și de crengile pomilor spulberați de explozii, nu erau mulți oameni. Majoritatea mașinilor din sat erau distruse de gloanțe sau flăcări iar câinii lătrau prelung, a pagubă, într-un cor sinistru. A lăsat în urmă satul, mergând pe drumul spre Nikolaiev, hotărât să ajungă la graniță…

A mers până s-a întunecat. Apoi, s-a așezat pe marginea drumului, pe iarba încă uscată de lângă un copac.

– Hai să mâncăm puțin, Serioja! Spuse băiatul, scoțând din rucsac pisoiul și odată cu el,  o bucată de pâine.

Trebuie să rămânem puternici, Serioja! Așa mi-a zis tata odată… Și îmbie pisoiul flămând cu o fărâmă din miez de pâine.

Își amintea că tatăl lui îi spunea mereu că trebuie să fie puternic și să nu se teamă de nimic…

“- De ce trebuie să fiu mereu puternic? Îl întreba pe tatăl său.

Noi suntem cazaci, Yura! și trebuie să fim mereu puternici!

Ce sunt cazacii, tată?

Cazacii sunt oameni ca toți oamenii, Yura… Doar că atunci când e război, cazacii merg la luptă! De aceea, ei trebuie să fie mereu puternici!”

Apoi, tatăl său Pavel, a plecat la război. Când a plecat, l-a strâns la piept și i-a spus:

Yura! Tu ești singurul care poate avea grijă de casă și de mama ta și de bunica! Suntem cazaci! Să fii puternic!

Lacrimile îl podidiră și murmură către Serioja, pisoiul:

– Ce o să-i spun acum tatei, Serioja?

Copii din Mariupol ieșiți din adăpostul subteran, după bombardamente.

În depărtare se auzea motorul unei mașini care mergea pe șosea, cu farurile stinse, pentru a nu fi observată de inamici. Yura văzu prin lumina slabă a serii cum mașina se oprește în apropiere și cum din ea coboară două femei. Vorbeau ucraineana, așa că se hotărâ să aprindă mica lanternă pe care  o purta în buzunar. Apoi a strigat către ele cu glas puternic, spre a se asigura că e auzit. Dar pesemne că femeile s-au speriat, căci s-au întors la mașina care a plecat mai departe în trombă… L-a pus pe Serioja înapoi în rucsac și s-a ghemuit înfrigurat, strângând rucsacul în brațe, la rădăcina copacului. Privi stelele care începuseră să apară pe bolta întunecată și își aminti de poveștile bunicii care spuneau cum Moș Crăciun vine pe o sanie fermecată trasă de renii lui, zburând pe cerul nopții, pentru a aduce daruri copiilor cuminți…     

Yura  închise ochii și în torsul încetișor al lui Serioja, își aduse aminte de sărbătorile de Crăciun de anii trecuți, cu cozonacii bunicii și prăjiturile mamei, cu brăduți frumos împodobiți și cu voinicul său tată – cazacul cel puternic, care îmbrăcat în Moș Crăciun împărțea daruri tuturor, întrebând cu voce de tunet, precum vestitul Taras Bulba odinioară: „Fost-au vrednici cazacii și căzăcițele? Dar copiii, au fost cuminți?” Apoi se făcu lumină, și din spatele lui Moș Crăciun, cel cu mustăți albe și lungi, de ataman cazac, apărură ajutoarele lui, elfii, toți îmbrăcați în straie căzăcești și săbii lungi, curbate, cu mustăți „pe oală” și căciuli mițoase de oaie. Adormise, dar visul părea aievea și se lăsă purtat de ițele lui, la fel ca în poveștile bunicii…

Sursa: www.noi.md

Moș Crăciun se apropie de el și îl întrebă, punând o mână pe căpșorul lui acoperit acoperit de căciula împletită de bunica:

– Ce vrei tu să primești în dar, Yura?

– Nu vreau să primesc jucării, Moșule… Dar aș vrea, să fiu din nou în casa noastră, cu mama și cu tata… și cu bunica mea!

– Oho – ho! Râse Moșul continuând să-l mângâie pe creștet. Nu știu dacă pot să-ți îndeplinesc o asemenea dorință, dar te pot lua cu mine acasă, să te încălzești! Nu-i așa, camarazi? Spuse el către ajutoarele lui, cele cu căciuli mițoase și săbii lungi.

Pisoiul Serioja miorlăi bucuros, în timp ce elfii lui Moș Crăciun îl ridicară pe sus râzând zgomotos, iar Yura se trezi din somn, amorțit de frigul care îl pătrunsese.

Atunci văzu cum ajutoarele lui Moș Crăciun se transformară în figuri cunoscute, ale oamenilor din satul lui, iar locul mantiei roșii a Moșului fu luat de uniforma în culori de camuflaj ale unui soldat bărbos și voinic.

– Yura! Yura! Sunt eu, tăticul tău! Auzi băiatul, și recunoscu vocea și chipul lui Pavel, tatăl său, care îl striga.

Purtat acum pe brațe de tatăl său, Yura privi bolta înstelată și văzu, ca un fulger diafan, sania cu reni a lui Moș Crăciun, care se îndepărta în mare grabă. Fusese acolo Moșul, pesemne și plecase mai departe către alți copii, să le îndeplinească și lor,  dorințele din vis.

Copil ucrainean, despărțit de părinții săi.

Aceasta este doar o poveste cu „happy end… Personajul acestei istorioare a fost inspirat de Iuri, un băiețel ucrainean din regiunea Odessa care a ajuns singur în România, fugind din calea războiului. În realitate, Iuri și-a pierdut ambii părinți, aceștia fiind uciși în aceeași zi în războiul din Ucraina. Iuri știe tot ce s-a întâmplat, astfel că a putut să povestească… Cu ajutorul echipelor Salvați Copiii România”, el a beneficiat de protecție umanitară la trecerea frontierei cu România de la Isaccea, ca mulți alți copii ucraineni. La fel ca el, sunt mulți alți copii ucraineni; este cunoscută deasemenea, povestea lui Sașa Reznicenko, ajuns pe 4 martie la un centru din Băicoi –Prahova și care intrat în România, a rostit emoționantele cuvinte: „Nu am tată, nu am mamă, au murit! Acum, nu mai am nici țară!

În timp ce citiți aceste rânduri, copiii prinși în zone de război din Ucraina sunt expuși riscurilor de înfometare, frig și trafic de persoane. Totodată, mai mult de 100.000 de copii trăiesc în Ucraina în instituții de îngrijire a copilului, numărul lor fiind în creștere și sunt în risc crescut de a fi lăsați în urmă… Mai mult de 4 milioane de persoane, dintre care jumătate copii, au fost nevoite să fugă din calea războiului, aceasta fiind cea mai mare dislocare a copiilor de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace. Până la această dată, ONU a raportat peste 7000 de persoane ucise, 18.000 de persoane rănite și peste 5 milioane de persoane au avut nevoie de ajutor umanitar. Peste 2 milioane de copii au fost strămutați.

Noapte bună Omenire! Crăciunul nu trebuie să rămână doar sărbătoarea cu beculețe și beteală, mese întinse și opulență! El poate însemna și un moment de reflecție pentru fiecare, despre omenie, bunătate, pace, libertate… despre copiii care suferă de frig și de foame într-o țară sfâșiată de război…

Copii ucraineni refugiați din calea „Operțiunii Speciale” rusești…

Sursa: www.g4media.ro , www.wowbiz.ro .

Foto: Facebook, digi24.ro, stirileprotv.ro, romania.europalibera.org, www.divahair.ro.

2 COMENTARII

  1. Atâta tristețe reflecta acest articol, dar și mult adevăr.
    Însă și mi trist este că în România în seara asta cu siguranță va fi un Florinel care nu are norocul lui Yura și se va culca in frig, flămând și la fel ca și copiii din articol fără să fie vizitat de „Moșu'”.
    Însă cel mai trist este că România nu se afla in zona de conflict, iar Florinel se va piere de nepăsare.

    Crăciun fericit! și vouă Sentinelelor

  2. Frumos articol, trist și sincer. Tu dragă scriitorule dacă ți-ai propus sa aduci emoție de Crăciun, ai reușit. RESPECT. Aștept următorul articol al tau…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.