Acasă Cronica Superlative artistice pe portativ – în paşi de dans

Superlative artistice pe portativ – în paşi de dans

508
0

Luigi FRIGIOIU ■

Un an greu, 2022! În ciuda condițiilor improprii, admirabilii noștri artiștii au făcut eforturi să ne bucure sufletele. Au evoluat în parcuri, pe pajiști, pe faleză, prin autobuze, pe lângă statui, pe holul instituțiilor. Toți, absolut toți, au fost extraordinari și merită aprecieri. La sfârșit de an, e foarte greu să remarc doar câteva nume. Am pus cap la cap opiniile din mass-media și părerile spectatorilor. Mi-am revăzut postările și articolele din Ziarul Atac de Constanţa și gazeta on-line SENTINELA. Și am ales din fiecare domeniu artistic: o soprană, o pianistă și o balerină.                                 

Alături de indiscutabilul profesionalism, un alt motiv al alegerii a fost spiritul civic. Mai exact: generozitatea și implicarea în activități social-artistice, altruismul. Sunt artiste dar și cetățeni implicați ai urbei. Personifică “eternul-feminin”: trei grații, muze ale muzicii, dansului, poeziei.                                                                                          

N-au vânat recompense, titluri, funcții sau distincții sforăitoare. N-au fost promovate de politicieni, consilieri, directori sau alți, vremelnici, factori de decizie. Nu s-au bazat pe relații de circumstanță. Doar dragostea și aprecierea fanilor le-au așezat în top, pe podium. Aplauzele și ovațiile primite la fiecare apariție. Felicitările și florile oferite pe stradă de admiratori anonimi. Au picurat în inimile spectatorilor bucurie, au primit lacrimi de fericire și mulțumire. Sunt campioanele publicului, campioanele inimelor simple ce iubesc arta! Am să le prezint în ordine alfabetică, ca la catalog: soprana Gabriela Dobre, pianista Natalia Gribinic şi balerina Petronela Serea.

Soprana poetă Gabriela Dobre = Viers și Vers                                                                                     

DEX spune că “viers” înseamnă: melodie, cântec, arie. Paronimia VIERS-VERS mi-a sporit curiozitatea. Gabriela Dobre e o soprană ce scrie poezii minunate despre mare sau o poetă sensibilă ce interpretează arii minunate? RĂSPUNS CORECT: Gabriela Dobre e o artistă care transmite “frumosul” în tot ceea ce face. E mezzosoprană, producator delegat pt teatru și asistent regie la Teatrul Naţional de Operă şi Balet Oleg Danovski, director muzical la Asociatia „Artiştii dobrogeni”, membru în Cenaclul Mihail Sadoveanu, Liga Scriitorilor Dobrogeni și Societatea Muzelor. Gabriela Dobre cântă, face regie, prezintă spectacole, scrie volumul de versuri pentru mari și mici. Inițial, a dorit să studieze medicina, dar a devenit doctor de suflete. Prin poezia muzicii și prin muzicalitatea poeziei, Gabriela Dobre alină dorința de frumos a publicului.

Natalia și Nicolae – un pian și un corn = Bucuria muzicii                                                                     

Natalia Gribinic pare o căprioară Bambi, din pădurile de peste Prut, rătăcită la malul mării. Are o modestie incredibilă și o naturalețe cuceritoare dată de conștiința propriei valori. Pe scenă, însă, căprioara se transformă într-o magică iluzionistă a pianul. E suficient să mângâie clapele alb-negre și pianul te învăluie cu muzică divină. Vaporoasă și sublimă, Natalia interpretează cu ușurință orice repertoriu, rodul talentului nativ și muncii stăruitoare. Alături de soțul, Nicolae Gribinic, susține recitaluri unice la pian și corn. Altruistă, își acompaniază colegii în seratele lirice, adevărate regaluri muzicale camerale. Valoarea profesională e dublată de valoare umană și caracter. Româncă absolută, Natalia își poartă, cu discreție, în suflet, iubirea de țară. Dorul de România Mare e același, la Chișinău sau Constanța.

Faleza Cazinoului din Constanţa – Cote d’Azur = Traseul gloriei pentru Petronela Serea

Când Petronela dansează, un înger coboară să ne mângâie privirea și să ne lumineze calea, pentru că ursitoarele i-au uns gleznele cu mir sfințit. Pe scenă, își frînge sufletul în felii de bucurie, împărțite cu dărnicie publicului. E una din ultimile balerine, încă, active ce a evoluat alături de “Generația de aur” creată de Maestrul Danovski. Artistă completă, poate dansa și coregrafia balet clasic, contemporan, modern, folclor, dansuri internaționale etc. S-a implicat în proiecte artistice sociale de suflet pentru copiii orfelinatelor. Ansamblul coordonat de ea, “Dance See-mphony”, a triumfat la cel mai mare Festival folcloric din Europa – World Folk Fest Côte d’Azur: San Remo-D. Marina-Cannes. Petronela Serea a adus Cupa Campionilor Europei la Constanţa!       

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.