Acasă Poluţia Presei Ziariştii scriu lucruri trăsnite!

Ziariştii scriu lucruri trăsnite!

2519
0
Polutia Presei

Dan MIHĂESCU ■

Joi 2 martie, pentru că suntem în Postul Paştelui, a fost dezlegare în presa românească la scrierea de lucruri trăsnite. Primul, s-a remarcat pe firmament, Mircea GHIȚĂ, autorul articolului Cel mai vechi cotidian din Liechtenstein dispare după 145 de ani de existenţă, publicat în cotidianul constănţean Cuget liber. Nici mai mult nici mai puţin, Ghiţă îl închide pe editorul unui ziar odată cu publicaţia pe care o conduce; că aşa vor muşchii lui, ai autorului, şi mai ales pentru că nu ştie cum să croşeteze un text, cu vigule şi cu pronume.

«„Soarta este pecetluită: Volksblatt este desfiinţat”, a anunţat ieri editorul Liechtensteiner Volksblatt AG, care va fi şi el închis

Screenshot Cuget liber

După 145 de ani de existenţă, cel mai vechi cotidian din Liechtenstein, Liechtensteiner Volksblatt, se închide, victimă a scăderii veniturilor din publicitate şi abonamente, relatează miercuri France Presse.
Ziarul, fondat în 1878, îşi va înceta apariţia în luna martie, la o dată ce urmează a fi stabilită.
Decizia a fost luată în unanimitate miercuri de adunarea generală a editurii, confruntată cu absenţa perspectivelor economice pe termen lung pe o piaţă atât de mică precum Liechtenstein, un principat de 160 km pătraţi şi 39.000 de locuitori, situat între Elveţia şi Austria.
Într-un comunicat, editura a reamintit că mediul s-a schimbat puternic în ultimii ani pentru presa scrisă, odată cu scăderea veniturilor din publicitate, din care o parte considerabilă astăzi merg către companii precum Google şi Facebook, şi reducerea constantă a abonamentelor pe hârtie.
Foarte puţini cititori au fost dispuşi să plătească pentru conţinutul online, în timp ce creşterea exorbitantă a preţului hârtiei a contribuit la tulburarea perspectivelor.

● Tot în aceeaşi zi, dar mai pe seară, ne loveşte din capitală, de unde cică se dă ora exactă în ţară, Agenţia Naţională de Presă AGERPRES, instituţie publică de presă înfiinţată de statul român în urmă cu 134 de ani, a cărei prestaţie editorială ar trebui să constitue normă profesională în branşă. Dar ce să vezi, nici una, nici două, editorii AGERPRES informează naţiunea, în romgleză, că: «Rusia a cerut joi Republicii Moldova să pună capăt „retoricii confruntaţionale antiruse”, după adoptarea de către parlamentul de la Chişinău a unei declaraţii care denunţă operaţiunea rusă din Ucraina, relatează AFP.»

„Facem apel încă o dată la autorităţile moldovene să pună capăt retoricii confruntaţionale antiruse, complet nefundamentată”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus al Afacerilor Externe, Maria Zaharova, citată într-un comunicat.

Screenshot AGERPRES

Ea a denunţat de asemenea înmulţirea „informaţiilor false despre planuri inexistente ale Moscovei de a destabiliza situaţia” din Republica Moldova şi tentativele „de a spori tensiunile în mod artificial” în jurul situaţiei din regiunea separatistă prorusă Transnistria.

„În ceea ce ne priveşte, confirmăm dorinţa de a întări o cooperare constructivă pragmatică cu Chişinăul şi de a continua eforturile pentru a regla problema Transnistriei”, a adăugat Zaharova.

Parlamentul Republicii Moldova a adoptat joi o declaraţie care denunţă ofensiva rusă din Ucraina, în derulare de la 24 februarie 2022, şi care exprimă sprijinul pentru suveranitatea şi independenţa acestei ţări, reaminteşte AFP.

Republica Moldova, fostă republică sovietică având ambiţii europene, se teme de la începutul invaziei ruse din Ucraina că ar putea fi următoarea ţintă a Moscovei, iar aceste îngrijorări s-au amplificat în ultimele săptămâni.

Pe baza unor documente interceptate de serviciile secrete ucrainene, preşedinta Maia Sandu a acuzat Rusia la mijlocul lunii februarie că instigă la o lovitură de stat pentru a răsturna puterea de la Chişinău, mai precizează AFP.

În acest context tensionat, preşedintele rus Vladimir Putin a revocat la sfârşitul lunii februarie un decret din 2012 care trebuia să servească drept cadru pentru a le permite celor două părţi să găsească o soluţie la chestiunea separatistă transnistreană, „pe baza respectării suveranităţii” Republicii Moldova, încheie agenţia franceză de presă. AGERPRES/(AS – autor: Ionuţ Mareş, editor: Irina Cristea, editor online: Adrian Dădârlat)

Frate, parcă nu-mi sună românească expresia asta născută, ai zice, din spumele de furie ale Zaharovei. Ce Dumenezeu vrea să fie acest confruntaţional, că parcă nici pi’ moldovinească nu-i, nici pe româneşte? Nu există aşa ceva nici în franceză, căci Agerpres zice că ar fi preluat ştirea de la AFP. Stau şi caut, şi mă frământ să descopăr sursa cuvântului.

Conform DOOM 3 (2021) care indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări), preluat de https://dexonline.ro (Copyright © 2004-2023 dexonline)

confruntație (înv.) (desp. -ți-e) s. f., art. confruntația (desp. -ți-a), g.-d. art. confruntației; pl. confruntații, art. confruntațiile (desp. -ți-i-)

confruntaţional – care se doreşte a fi o adjectivare a (subs. înv.) confruntație lipseşte cu desăvârşire chiar şi din acest mult prea îngăduitor, încăpător şi tolerant dicţionar.

Astfel, pus în faţa evidenţei, pe parcursul acestei operaţiuni de arheologie lingvistică, nu-mi rămâne decât să bănuiesc că am asistat la naşterea unui nou barbarism, iar cuvântul căutat cu Lumânarea lui Diogene din Sinop are descendenţă certă în adjectivul englezesc confrontational, conform Cambridge Dictionary

Confrontational/ adjective/ uk-kɒn.frʌnˈteɪ.ʃən.əl/ u-kɑːn.frənˈteɪ.ʃən.əl/ Ex: Behaving in an angry or unfriendly way that is likely to cause an argument: He has a very aggressive, confrontational way of talking to people. The opposition has adopted a more confrontational approach in recent months.

Şi mai deduc că probabil AGERPRES a preluat ştirea AFP de pe fluxul în limbă engleză şi de aici găluşca confruntaţională care a fost înghiţită nemestecată de întreaga presă românească.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.