Laurentiu MIRONESCU ■
Așadar, gimnastica noastră s-a dus la vale de multă vreme, motive sunt multiple. Comun mișcării sportive din România este principalul motiv, dispariția atenției pe care statul o acorda sportului considerat de legea din 1968 domeniu de interes național.
Interesul național s-a tradus în sisteme integrate adresate sportului de masă și sportului de performanță, căruia sportul de masă îi asigura baza de selecție.
Așa am ajuns mari, mult mai mari decât ne-ar fi recomandat numărul de cetățeni români din care se făcea această selecție. Pentru că mari am fost, tovarăși, mari. Olimpiada de la Los Angeles din 1984 a adus României 53 de medalii, locul 2 allover, bun, în absența rușilor, dar totuși… În 2020, la Tokyo, avem 4 medalii, prin comparație.
Revenind la gimnastică unde am dat ora exactă în lume așa, cam 30 de ani, până acum vreo 10, de când nu mai existăm.
De ceva vreme, există un motiv izolat de optimism, în speță Sabrina Voinea, născută la Constanța, fata Cameliei Voinea, fostă campioană la gimnastică argint olimpic la Seul, sportivă serioasă, nu trompetă. Camelia se ocupă de Sabrina care, spre disperarea mai multor nulități nesportive dintr-o federație sportivă, asta de gimnastică. Sabrina a câștigat niște turnee în ultima vreme, mare lucru pe seceta asta din gimnastica artistică, și acum vrea să concureze la europene, la toate cele 4 aparate. Federația nu vrea s-o lase decât la trei, având alte planuri în cap, probabil. Ce scrie Camelia pe Facebook, te crucești…
„Vizavi de situația creată de Federația Română de Gimnastică (FRG), aștept răspuns oficial mailurilor mele, din partea factorilor decizionali, dacă Sabrina va participa la Campionatul European de Gimnastică la toate cele patru aparate.
Persoanele care decid sunt angajații FRG:
MOROȘAN CORINA, venită din Anglia, apoi din Belgia în urmă cu aproximativ doi ani jumate, fost coregraf care s-a numit singură antrenoare la Lot Deva, fără a trece prin CEX; antrenorul olandez Patrick care face ce i se spune și care a fost adus și angajat de către FRG la sugestia Corinei Moroșan și o doamnă antrenoare care le știe pe toate și este antrenor federal, antrenor de club și membru cu drept de vot în CEX.
Ei sunt cei care vor să decidă soarta Sabrinei in gimnastică. Vă las pe dvs să vă exprimați mai departe… Mulțumesc!”
Cine sunt măi fraţi români oamenii ăștia de ne-au confiscat țara? De unde au răsărit toate nulitățile astea, ăștia de la FRG; cretina aia de la Institutul Cultural Român, de plătea 6.500 de lire pe lună chiria din banii noştri, fii-sa lu’ ta-su, ea fiind o manelistă; de unde Burleanu, de unde toate leprele astea?
Şi întrebarea mea, pe care o consideram retorică în contextul unei luări de atitudine pe Facebook, iată că nu a rămas fără un răspuns prompt şi bazat:
Beatrice Câşlaru (Multiplă campioană olimpică şi europeană la nataţie)
Naufragiul Sportului românesc e trâmbițat de vreo două decenii…
Acum revenind la speța articolului dvs, sper să nu vedem o suspendare !!! Cred că știu cu ce lingură se „servește” pe la unele mese ciorba asta acră!
Camelia Voinea (Multiplă campioană olimpică şi europeană la gimnastică artistică)
Mulțumesc frumos dl. Mironescu!
Eu nu am uitat că acum mulți ani ați ajutat foarte mult financiar la grupa numeroasă pe care o pregăteam la Clubul din Constanța!
Când revin acasă mi-ar face plăcere să ne revedem, acum o veți cunoaște și pe Sabrina care va fi cu mine.
Mii de mulțumiri
Danut Andronie
Au fost lăsați la conducere mediocrii în toate domeniile. Cred că aceasta este cauza.
Democrația este prin excelență mediul perfect care permite majorității să hotărască direcția și cârmaciul. Din nefericire majoritatea din România este așa cum o știm.