Gioni Hapsânitu vrea împăcare cu Universitatea Ovidius, pe legea lui Erdogan

Dan MIHĂESCU ■

În 2020, sultanul de la Ankara, Erdogan, a promulgat Legea “Căsătoreşte-te cu violatorul tău” prin care victimei minore i se oferă ca alternativă de viaţă comuniunea legală în cadrul unei familii cu cel care a abuzat-o, iar siluitorului, deopotrivă recăpătarea onorabilităţii şi absolvirea de răspundere penală…Vai, ce s-a mai revoltat şi ce-a mai protestat public lumea denumită generic drept civilizaţia occidentală, nu vă mai spun.

Şi în Afganistan talibanii aplică o lege similară, dar cu statut obligatoriu. La fel, proteste, dezavuări…

Săptămâna trecută un site titra pe manşetă că Dănuţ Tiberius Epure, cărăbănit în 2013 cu duba DNA din biroul de rector direct în arest şi pârnaie, îşi pregăteşte pentru 2024 o împăcare din asta, talibană, cu Alma Mater, de la care a supt lapte şi miere, până n-a mai lăsat ţâţa din gură şi a violat-o în pragul biroului!

Am urmărit cu mare atenţie să văd reacţii la acest anunţ, interpretat de mine ca indecent, imoral şi nefiresc, nu ilegal, căci legislaţia penală spune că după o anumită perioadă de la executarea pedepsei poţi obţine reabilitarea. Cea ce a şi făcut Epure, precum ex-primarul Techirghiolui, Adrian Stan, care şi el îşi vrea funcţia înapoi, ca să termine ce a început, şi mulţi alţi puşcăriaşi notorii care, fără ruşine, se legitimează ca formatori de opinie, moralişti, în spaţiul public, vezi Adrian Năstase, Miron Mitrea, Sorin Roşca Stănescu! Nimic.

Pe scurt, acest Gioni Hapsânitu, în decembrie 2015 a fost condamnat definitiv la 3 ani de închisoare, cu suspendare. Iniţial, instanţa de fond, Tribunalul Ilfov, i-a dat 4 ani şi 3 luni de închisoare cu pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a ocupa funcţia de rector la orice instituţie de învăţământ, pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale, după ce a fost dovedit că a luat mită de la mai multe persoane pentru a le facilita admiterea pe locuri fără taxă. Acum, ne anunţă că mai vrea o dată…rector, că-i spălat şi e ca nou, gioni, cum s-ar zice, gata s-o ia de la capăt. Adică, după ce a terfelit imaginea universităţii care l-a licenţiat şi mai apoi i-a acordat toate gradele profesionale posibile, până la înalta demnitate de rector, lăsând-o în vrie, căzută abrupt în planul onorabilităţii şi standardului instituţional al calităţii academice, vrea să revină pe funcţia din care a pângărit-o.

Bun, probabil că omul, bun socotitor şi evaluator, după cum s-a văzut, îşi face la rece calculele lui şi ştie una şi bună că într-un an şi jumătate de mandat pe funcţia de rector, nu a scos cât a băgat. Ăsta trebuie să fie motivul pentru care tot insistă că vrea înapoi.

Sigur, el zice că din dăruire şi devotament profesional, pentru a-i reda universităţii ştaiful şi poleială create de el în mini-mandatul de rector pentru care a primit doar recunoşterea legii penale; cioace, dume, mangle, vrăjeli, strategii, excelenţă, alea, alea.

Dacă urmăreşti videoclipul din interviul cu pricina, un meci de volei la perete în care o gogoneaţă ridică mingi pentru Hâpsânitu, ori ţi se face jenă ori te loveşte mila devoalându-se incapabil să lege două vorbe liber din mintea lui şi cum îi aleargă ochii între prompterul din faţă şi textul cu însemnări ce le are pe masă.

Imaginea asta îmi evocă alt moment jalnic al cărui protagonist a fost Epure, pe scena Teatrului Naţional de Operă şi Balet Oleg Danovski, în seara de 17 decembrie 2011. La momentul cu pricina, naşii lui care-i moşiseră ungerea în cursa pentru rectoratul Universităţii Ovidius din Constanţa, prof. dr. Petru Bordei decanul Facultăţii de Medicină, prof. dr. Corneliu Amariei decanul Facultăţii de Medicină Dentară şi prof. univ. dr. ing. Nicolae Peride – prorector, plănuiseră lansarea candidatului în faţa unei săli pline de crema intelectualităţii şi comunităţii academice, atâta şi aşa cum este ea, momită cu invitaţii gratuite la un concert de Crăciun. Numai că, ce să vezi? Odată ieşit la rampă, în lumina reflectoarelor, în prim-plan, Epure a rămas împietrit precum iepurele noaptea pe şosea, orbit de farurile autovehiculului ce se îndreapta fatalmente spre el. Bla, blu, blă, buuu, bu-nă, mulţi ani, bbbbb, hâ, hâ, hâ, ăăăăă, hââââ, şi mâna stângă îşi freca nervos buzunarul doldora cu hârtii foşnitoare, pe care bănuiesc că era textul pentru recitat, iar dreapta şi-o ştergea de năduşeala rece, pe vipuşca pantalonului. Până la urmă Petru Bordei şi-a făcut milă de el, a înaintat doi paşi către preopinentul mut şi l-a luat la ştangă pentru a-l degaja prin culise. Epure, de parcă Sf. Petre îi pusese mâna pe cap, s-a agăţat de colţul hainei salvatorului ca în ritualul “Isaie dantuieşte”, punând capăt celui mai autentic moment de stand-up comedy jucat vreodată pe scena acestui teatru serios.

Şi pentru că am văzut că nu este nimeni curios despre tărăşenia acestei anunţate “nunţi cu de-a sila” pe legislaţie talibană, mi-am luat inima-n dinţi şi l-am sunat pe Gioni Hâpsânitu, ca să iau informaţia de la sursă.

La început a replicat că nu mă cunoaşte şi a dat să refuze discuţia. Apoi mi-a solicitat să mă identific din nou după care m-a potopit cu un noian de reproşuri şi ameninţări pentru un text publicat în 2020 pe când a mai avut o tentativă pentru funcţia de rector. Mi-a explicat cum am scăpat ca prin urechile acului, la vremea respectivă, de un proces penal pentru că am scris că a luat mită după ce a fost dovedit în flagrant de un ofiţer de poliţie sub acoperire şi că a fost condamnat la puşcărie. “Minciuni, minciuni, minciuni nedovedite şi nesusţinute de fapte!”, mi-a trântit-o Hâpsânitu dându-mi de înţeles că totul ar fi fost de fapt o monstruoasă coaliţie pentru îndepărtarea sa din funcţie căci universitatea se lansase pe orbită cosmică sub managementul său. Dar condamnare cu suspendare da, a primit. “Bun şi atunci de ce nu aţi dat în judecată statul român la Curtea Drepturilor Omului, după executare şi reabilitare, ca să dovediţi încălcarea drepturilor?”, am zis eu. “Nu, nu, nu, nu-i cale cu ăştia că sunt în stare să-ţi pună altele nefăcute, în cârcă”, răspunde Epure. Apoi, după ce a mai perorat puţin despre intersul şi devotamentul său pur profesional de a reveni la conducerea Universităţii Ovidius, pentru a o salva din decăderea ce a urmat după el, deşi eu ştiu că lucrurile sunt tocmi pe dos, a încercat să mă expedieze pe motiv că orice discuţie pe tema candidaturii este prematură. “Păi dumneavoastră aţi anunţat public această candidatură, acum cei interesaţi vor să vă chestioneze, cum este şi firesc. Dacă nu vreţi să detaliaţi de ce aţi apărut în presă?”, fac pe naivu. ”Am vrut doar să culeg reacţii din piaţă, pentru moment, să văd cum e primită ideea!”, răspunde Epure după care, îşi ia la revedere precipitat şi închide telefonul. Şi ca să nu rămân cu buza umflată de tot plusez cu un supliment de întrebare pe WhatsApp: Bună ziua! Mai acceptați un schimb de vorbe?”, întreb eu.

–     Epure: Buna ziua! V-am spus ca sunt plecat. Alegerile sunt peste un an. Avem timp și de cafea.

–     Eu:  Nu despre alegeri.  Și la telefon putem să vorbim din orice localitate.

–     Epure:  Spuneti despre ce este vorba. Mesaj.

–     Eu:  După UOC unde v-ați manifestat vocația didactică și universitară?

–    Epure:   Va rog sa nu ma mai deranjați. Sunteți rău intenționat.  Zi frumoasa!

–    Eu:    Am cele mai bune intenții profesionale.

Şi uite aşa, n-am reuşit să aflu din ce-a trăit pe picior mare, după cum deduc din postările de pe facebook în care apare în chip de star de film american. Replica palidă a lui Telly Savalas, cu caş în colţul sting al gurii şi zăbăluţă pe dreapta de la suptul acadelei şi îndesatul trabucului prea mare şi impropriu, nu mi-a îngăduit să-i obţin mărturisirea cu ce s-a ocupat în ultimii opt ani, după ce DNA i-a întrerupt cariera universitară; cum şi-a întreţinut familia numeroasă şi cum şi-a sporit averea agonisită din management şi practică didactică şi pedagogică?

Dar vorba lui Gioni Hâpsânitu, mai este timp cam un an de zile să răspundem chiar şi la întrebările retorice.