Liviu LUNGU ■
Perioada… să scriu „istorică”… pe care o traversăm parcă ne depărtează constant de acea ideală societate meritocratică visată de Eminescu, ba chiar pare că încearcă să o șteargă din memorie. Există o „tendință stranie” de estompare a valorilor consacrate ale culturii naționale, până mai ieri recunoscute ca atare aproape unanim, idealizate, „cosmetizate” pe vremea „socialismului revoluționar”, acela care voia să impună anumite modele, conforme „omului nou”.
Dar această perioadă istorică, spre deosebire de anterioara, permite diversitatea de păreri pe care, măcar aparent, o încurajează; cenzura de tip vechi ține de domeniul trecutului. Re-afirmarea clasicilor, apoi descoperirea și, într-o măsură, promovarea adevăratelor valori, a celor care se ivesc în peisajul mult prea colorat al contemporaneității dominate prin media depinde, mai mult ca oricând, de dăruirea și probitatea profesională a dascălilor. Și, în pofida situației generale din învățământul de astăzi, învățământ răscolit de „inovații” în șir și lăsat în urma multor altor departamente, asemenea dascăli se mai găsesc.
Doamna Marina Cușa este, fără îndoială, dascăl de felul celor amintiți; cu instrucție solidă, cultivată și cu tact pedagogic recunoscut. Generații întregi de elevi, de liceeni petrecându-și cei mai frumoși și mai dătători de vise/speranțe ani, au fost formate și îndrumate de dânsa.
Știu că doamna profesoară își ține discipolii în contact cu „viața literară” și îi încurajează în creație. Asta, și pentru că doamna Marina Cușa este și scriitoare de talent, eseistă și critic literar foarte apreciat.
O spun/scriu cu mâna pe inimă: am cunoscut-o pe doamna Marina Cușa înainte să-i cunosc opera. Modestă, discretă, de o decență și maniere coborâte din alte vremuri, dar care i se potrivesc perfect, totuși fermă și cu o foarte limpede scară a valorilor și priorităților în minte. Am priceput respectul și afecțiunea elevilor doamnei (ne aflam într-o sală de liceu) și le-am găsit perfect îndreptățite…
Îndată după aceasta am pornit să parcurg volumele autoarei Marina Cușa. Volume în care, de la „Poemele mature” la romanul „Întâlnire virtuală” și mai cu seamă în cele (deocamdată) două culegeri de „recenzii și eseuri”, personalitatea, portretul Marinei Cușa se vădește complet, adăugându-i-se, prin paginile scrise, vasta cultură, simțul pedagogic, doza de seriozitate (sobrietate?) caracteristică adevăratului cadru didactic, dar și puterea de pătrundere străină de compromisuri, conciziunea ideilor și frazelor, deși aceasta nu știrbește o anumită mlădiere a frazelor, a textelor.
O scriu fără măcar o vagă intenție de a lauda; fraza (prea lungă) conține doar o simplă remarcă: Marina Cușa, prin activitatea sa pedagogică dar și prin proza sa, prin poezie și prin eseurile critice se impune ca unul dintre acei profesori de excepție amintiți la începutul textului, dar și ca un scriitor și critic care ar face cinste oricărui mare centru cultural din țară.
Astfel de dascăli și creatori pot făcea ca „spațiul cultural dobrogean” să nu sufere o nouă rupere, o „sincopă” precum acelea de ne-amintit care țin Dobrogea și Constanța pe chiar limita estică a continentului.
Succes în continuare, doamnă Marina Cușa, adică: inspirație și spor!
