Motto: “O să scrim un program special dedicat Valei Jiului”, Marcel Ciolacu
Călin MARINESCU ■
• Despre performanțele industriei comuniste
Deunăzi, un nostalgic a postat pe Facebook o fotografie de epocă din București cu un autobuz articulat pe care erau montate patru butelii încărcate cu gaz metan care furnizau combustibilul necesar deplasării acestuia. Bănuiesc că nu a fost o idee grozavă, fiindcă s-a renunțat în scurt timp.
Oricum trăitorii acelor vremuri, nu se poate să nu își amintească despre ce povestesc.
Fotografia cu pricina mi-a reamintit, slavă domnului, un banc al vremii, în mare vogă, care zicea că NATO ar fi solicitat României să demonteze rachetele de pe autobuze și să retragă tunurile din geamuri blocurilor de locuințe.
Evident era vorba de numărul mare de burlane din tablă, unele dintre ele improvizate din țevi de aluminiu pentru irigații, coșuri de fum orizontale scoase prin geamurile apartamentelor din toată țara în număr considerabil de altfel, pentru evacuarea fumului din diverse sobe improvizate pentru încălzire, în condițiile în care termoficarea era raționalizată, aproape anihilată.
Nu pot să uit că în dormitorul nostru de la bloc temperatura ambientală, iarna, indica în jur de 10 grade Celsius și cu mari eforturi reușeam să o cresc în camera copiilor la 18 grade Celsius.
Mă rog poate alții au fost mai norocoși și au trăit mai bine, atunci.
Ca răspuns la bancul meu, un postac de Facebook mă atacat susținând că la vremea aceea noi, românii verzi eram între primii din lume în domeniul tehnologiei, eram liberi și independenți.
Nu știu cât de liberi și independenți eram, poate liberi să executăm ceea ce visa peste noapte cuplul Ceaușescu, mai ales la “Campionatul de Strâns Cureaua”, devenit sport național.
În legătură cu cât de “primii în tehnologia mondială” erau românii, în revine în minte o istorioară care zic eu că este relevantă.
Nu pot să neg că economia României avea multe succese în domeniul tehnologic dar idea de a face totul în țară fără cheltuieli valutare, că doar trebuia să ne plătim datoriile, nu era nici pe departe realistă.
• Made in Romania, da mai RAR
La începutul anilor ‘80 a devenise obligatorie dotarea navelor tanc și a vrachierelor mari cu radare anti-coliziune ARPA (Automated Radar Ploting Aids), un echipament novator care sporea considerabil siguranță navigației.
De menționat ce în lume erau doar câteva firme, de renume și cu tradiție, care produceau aceste echipamente, în principal Sperry, Fuji și Decca.
Pentru navele tanc ale CNM NAVROM s-au achiziționat, dacă îmi amintesc bine, echipamente Sperry, dar pentru vrachiere, care este adevărat că erau mult mai multe, prim-ministrul Constantin Dăscălescu a dat sarcina Întreprinderii Tehnoton Iași, renumită pentru fabricarea televizoarelor și aparatelor de radio, să producă echipamentul respectiv, unitate care nu avea nici un fel de experiență în domeniu.
Zis și făcut. După procurarea din import a pieselor necesare și documentație aferente și fabricarea la Iași a unui surogat mioritic de ARPA – Radarul Anticoliziune Românesc (RAR) nr. 1, s-a hotărât să fie montat pe nava vrachier de 55.000 tone capacitate Borsec, care făcea voiaje consecutive pentru încărcare de cărbune energetic din New Orleans, SUA, pentru Constanța. Doar că, ce să vezi, pentru escală în porturile americane era musai că nava să dețină un radar anticoliziune funcțional.
O dată cu sosirea Borsecului pentru descărcare, în Portul Constanța s-au prezentat la bord patru ingineri electroniști și IT-iști care pur și simplu și-au petrecut cele câteva zile din timpul staționării în comanda de navigație pentru a cupla RAR-ul nostru, surogatul de ARPA, la unul dintre radarele navei.
După terminarea descărcării au ieșit cu nava în radă și au reușit să pună în funcțiune, experimental, RAR-ul, după care l-au predat echipajului, după care vrachierul BORSEC a plecat mai departe în voiaj, către pământul făgăduinței.
Doar că, ce să vezi, aparatul s-a defectat în următoarele ore după ce a fost pus în funcțiune, astfel că la sosirea în Portul New Orleans comandantul, conform procedurilor, a informat Garda de Coasta Americană (US Coast Guard) despre defectarea radarului anticoliziune. Comandantul era obligat să anunțe autoritățile americane pentru a evita o amendă care, dacă îmi aduc bine aminte, era cam de 25.000 USD.
Mai departe, tot conform procedurilor uzuale, bineînțeles că am fost obligați să angajăm o firmă specializată care să pună echipamentul în funcțiune. Despre RAR-ul nostru vorbesc.
Americanii, băieți finuți, stilați, umblați, experimentați au venit la bord, au urcat în comanda de navigație, și-au băgat nasul în scula noastră cu bandă tricoloră pe cutie și după mai multe încercări s-au dat bătuți de tehnologia și tehnica românească declarându-se în imposibilitate de a repara un echipament necunoscut (“never seen before such device”, au scris în telegrama trimisă companiei noastre) și autoritățile americane au permis plecarea navei cu obligația reparării echipamentului în România.
Din nou s-au prezentat cei patru ingineri de Tehnoton Iași care după câteva zile au reușit iarăși să pună în funcțiune RAR-ul, dar din păcate, echipamentul și-a făcut rutina stabilită defectându-se din nou după câteva ore de funcționare. Atâta i-o fi fost garanția!?
Și povestea s-a repetat la New Orleans Harbour, dar de această dată autoritățile americane au permis plecarea navei numai după ce la nivel de Guvernul România s-a luat angajamentul să fie pus în funcțiune echipamentul respectiv la sosirea în Portul Constanța.
La Constanța totul s-a repetat, cei patru ingineri de la Iași au reușit după câte zile să-i dea de capăt radarului anticoliziune și ca de obicei, acesta s-a defectat după câteva ore de funcționare.
La cea de-a trei sosirea în Portul New Orleans, bineînțeles, comandantul de pe Borsec a anunțat autoritățile care au hotărât că nava nu va pleca din port fără un radar anticoliziune funcțional.
Ca atare NAVROM Constanța a dat instrucțiuni și a avizat cumpărarea unui ARPA de piața americană, produs sub o marcă certificată internațional, cea a fost cuplat la unul dintre radarele navei și astfel s-a încheia aventură fabricării în România a radarului anticoliziune, RAR MADE IN ROMÂNIA!
Nu este singurul exemplu al unor hotărâri aberante ale înalților conducători ai vremii, dar această istorioară cred că este relevantă.
