Leonard MOCANU ■
Am decis să scriu aceste rânduri, indignat de atitudinea unei persoane care, culmea, mai are și o funcție de răspundere în domeniul educației, fiind directoare a școlilor din localitatea Cumpăna. Am interacționat de două ori cu domnia-sa și de fiecare dată am rămas cu un gust amar, fiind obligat în ambele situații să trec de la speranță la dezamăgire profundă.
Prima dată, s-a întâmplat în perioada premergătoare Zilei Armatei, 25 octombrie 2023. Cu zece zile înainte de respectivul eveniment, întâlnindu-mă cu primarul comunei, Mariana Gâju, i-am sugerat să analizăm posibilitatea de a mă adresa într-un cadru organizat tinerilor elevi din localitate, din dorința de a împărtăși din ”umila” mea experiență de 43 de ani în uniformă și de a le povești ce înseamnă Armata României, văzută prin ochii unui profesionist, nu prin cei ai politicienilor, indiferent de culoare, ai jurnaliștilor, sau ai unei părți ai opiniei ”publice”. Mă gândeam că, poate, printr-o astfel de acțiune, aș putea face un serviciu Armatei, deschizându-le ochii tinerilor către viața de militar.
Doamna primar a fost încântată de oferta mea, la câteva zile am avut o întâlnire pregătitoare a evenimentului, în care mi-a fost prezentată directoarea Ionela Baciu, căreia i-a cerut explicit să găsească soluția pentru organizarea unei astfel de întâlniri. Nu lecție de dirigenție, nu întâlniri pe grupuri mici, ci O întâlnire.
Am așteptat câteva zile și, cum evenimentul se apropia, am solicitat printr-o doamnă intermediar un răspuns de la directoarea școlilor. Într-un târziu, adică pe 23 octombrie, la insistențe repetate, am fost sunat de doamna directoare, care mi-a comunicat că nu poate perturba programul elevilor, astfel încât eu să mă întâlnesc cu fiecare clasă în parte, că programul fusese deja perturbat de Inspectoratul Școlar Județean și că, oricum, ea nu înțelegea ce le-aș putea spune eu elevilor despre armată, pentru că nu vedea în ce măsură sunt calificat să fac asta. Mai mult, am fost asigurat că profesorii de istorie și profesorii diriginți sunt foarte bine pregătiți și pot explica mult mai bine și cu efect ce înseamnă armata în țara noastră. Nu am făcut o statistică, dar mi-e greu să cred că prea mulți dintre cei în cauză au avut vreo tangență cu instituția militară. În final, i-am sugerat să-i comunice doamnei primar refuzul, întrucât dispoziția venise din acea direcție, iar eu nu doream nici să fiu considerat neserios pentru că nu mă ținusem de propria propunere, dar nici nu voiam să apar drept ”pârâciosul clasei” și să-i prezint doamnei primar versiunea mea.
Doamna director mi-a sugerat să mă adresez copiilor în perioada în care se organizează ”Școala altfel”, propunere cel puțin hazlie, pe care am tratat-o ca atare, respectiv cu zâmbetul pe buze, pentru că, nu-i așa, îi urezi cuiva ”La mulți ani!” de ziua lui, și nu la trei luni după.
De curând, în urma articolului ”De doi lei speranță”, publicat în gazeta Sentinela, colegii din redacție m-au contactat, avându-l ”vârf de lance” pe Vali Magraon, cu dorința de a iniția o serie de activități în sprijinul respectivei fetițe. Evident, era nevoie de mai multe informații despre starea socială reală a ”subiectului”, pentru a ne orienta cât mai exact asupra gamei de ajutoare, dar și pentru a fi convinși că nu ”stricăm orzul pe gâște” într-o cauză pierdută din start.
Un moment ideal ar fi fost sărbătoarea Sfintelor Paști, mai ales că fetița e prezentă la biserică duminică de duminică, iar una dintre soluții ar fi fost să mă adresez Primăriei Cumpăna. Am preferat, însă, o acțiune “low profile”, având în vedere inclusiv contextul electoral al momentului, astfel încât să nu vulnerabilizăm pe nimeni și în principal pe actualul edil.
Drept urmare, mi-am călcat pe mândrie și am sunat-o pe doamna directoare, pentru a o ruga să ne ofere perspectiva educatorilor (fosta învățătoare, actuala dirigintă, conducerea școlii, profesorii) cu privire la respectiva copilă, dacă e preocupată de școală, dacă are un comportament cel puțin decent etc. Am primit asigurări că voi avea un răspuns, dar așa cum nu l-ați primit dumneavoastră, stimați cititori, așa nu l-am primit nici eu. Cum am și eu orgoliu, am așteptat răspunsul, fără să pistonez pe nimeni, gândindu-mă că școlile Cumpenei au destule alte probleme, dar sperând, totodată, să nu fiu uitat.
Astăzi, a treia zi de Paște, i-am trimis un mesaj doamnei directoare, căreia i-am mulțumit pentru răspunsul prompt, după cum urmează: ”Hristos a înviat! Vă mulțumesc pentru informațiile solicitate! Între timp, a trecut Paștele.”
Răspunsul a fost foarte prompt de data aceasta și vă las pe dumneavoastră să-l citiți și să-l judecați: ”Adevarat a inviat! Bine puteti sa faceti in orice zi a anului. Nu v-am oferit informatii pt ca nu am reusit. Cu siguranta biroul de asistenta sociala de la primarie avea toate informațiile”.
Cu alte cuvinte, de ce atâta grabă? Mai mult, eram îndrumați către o instituție pe care, îi spusesem, doream să o ocolim. În mintea mea, normal ar fi fost să mă refuze și să mă redirecționeze de prima dată, însă nu e mai bine să dai și să primești lecții la orice vârstă, decât să fii amabil și predictibil?
Am mai primit apoi două mesaje, unul care sună astfel ”Sincer, nu v-am salvat nr de tel si nu aveam cum sa va contactez”. Adică o scuză puerilă, ”cu care am fost dat afară de la grădiniță”, care arată infantilismul logicii respectivei doamne.
În final, după ce i-am refuzat un apel, doamna m-a cadorisit cu câteva informații, pe care, în majoritate, i le furnizasem eu: că fetița a fost părăsită de mamă, că sunt mai mulți frați care au o situație grea, că nu are rezultate la școală și că este marginalizată de colegi, pentru că are o stare de igienă necorespunzătoare. În final, mi se reamintea că și astăzi este zi de Paște și că, dacă doresc să-i fac un bine, încă este timp. Dacă nu, o pot face oricând. Despre numele copilei sau unde poate fi găsită, nimic. ”Stă la o mătușă”, e singura adresă pe care o pot introduce pe Google Maps.
De unde să știe doamna că aproape duminică de duminică o ”omenim” pe fetiță cu câte ceva ”material”, sau că proiectul propus de colegul nostru Vali Magraon nu se limitează la un colț de pâine sau la câțiva firfirici, atâta vreme cât nu are urechi și răbdare să asculte până la capăt?
Din păcate, așa arată unii dintre oamenii puși astăzi să educe tinere generații sau să se preocupe de problemele sociale ale altora. Oameni fără urechi, fără tragere de inimă, care gândesc după propriile standarde, farisei, care sunt în stare mereu să-ți arate cât de mult îl iubesc pe Dumnezeu, pentru că țin post și se roagă de trei ori pe zi, nu ”ca vameșul acesta”. Dar sunt artiști în a da lecții.
