Acasă Alegeri 2024 Nicolae Bălcescu, comuna care de 8 ani vrea să-și recapete rostul

Nicolae Bălcescu, comuna care de 8 ani vrea să-și recapete rostul

8720
0
Foto: Alexandru BADEA
Foto: Alexandru BADEA

Dan MIHĂESCU ■

Pe Viorel Bălan, candidatul PNL la funcția de Primar al Comunei Nicolae Bălcescu, din județul Constanța, l-am întâlnit față în față pentru prima dată ieri, când a venit să facem o șuetă la Potcovărie, și sincer am avut o tresărire când am zărit ditamai muntele de om coborând pe stradă dinspre stadionul de rugby, cel care a scăpat nefărâmițat încă.

Auzisem de el, scrisesem de el, și eu ca toată presa, când în 2016 i-a fost retras cel de-al treilea mandat de primar, abia câștigat, după ce ANI a descoperit că nu fusese operată la Registrul Comerțului cererea sa de retragere din calitatea de administrator al brutăriei familiale, dintr-o eroare birocratică; dar unde-i lege nu-i tocmeală… Acum l-am și cunoscut și mărturisesc, a fost o încântare și o binecuvântare căci, el vorbindu-mi despre speranța locuitorilor din Nicolae Bălcescu, de a-și recăpăta comuna rostul pierdut în urmă cu opt ani, eu însumi mi-am regăsit încrederea că satul românesc mai are oameni de omenie.  

Viorel Bălan este într-adevăr omul satului, așa cum mi-l descrisese colegul și prietenul meu ing. Luigi Frigioiu, profesor la Liceul Tehnologic „I. C. Brătianu” din comună: brutar, patiser, întreprinzător în agricultură. Are 58 de ani, e căsătorit, tatăl a doi copii și bunic și de 20 ani s-a implicat în administrația publică a comunei fie din postura de consilier local (2004-2008, 2020-2024) fie de primar, câștigând trei rânduri de alegeri succesiv, în 2008, 2012 și 2016. Despre asta este și interviul ce-l puteți viziona pe linkul: https://youtu.be/XVG8TiDUXQc.

Comandat de Filiala Constanța PNL-realizat de Gazeta Sentinela prin portalul www.sentinela.ro CMF 21240015

Lumea nu a uitat că el adus marile proiecte de investiții în comună (canalizare, asfalt, rețeaua de apă curentă, primele discuții despre racordarea la gaze naturale, etc). A renovat și construit școli, biserici, dispensare. A înființat Liceul Tehnologic de Construcții, a finanțat și dezvoltat practicarea ramurilor sportive comuna mândrindu-se a fi pepinieră pentru mulți rugbiști talentați precum celebrul Adrian Apostol – de patru ori campion național și cu zeci de selecții la națională, cu care a participat la două Cupe Mondiale.

Astăzi, grație relațiilor de colegialitate și prietenie avute cu edilii din localitățile învecinate, Viorel Bălan propune constituirea unui pol economic de dezvoltare prin asocierea localităților limitrofe: Ovidiu, Mihail Kogălniceanu, Nicolae Bălcescu, Cuza Vodă, Poartă Albă, Murfatlar, Valu lui Traian, pentru facilitarea finanțării unor mari proiecte edilitare-urbanistice intercomunale și de infrastructură locală, cu fonduri europene și guvernamentale. Ideea este considerată prioritară de candidatul PNL la președinția Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi.

Pentru că “nu-i place să povestească despre ce o să facă”, așa mi-a zis cu vorbele lui, că cică „de povești și promisiuni e sătulă lumea din sat” l-am descusut greu pe Viorel Bălan în legătură cu programul său electoral, dar totuși am aflat că:

În domeniul EDUCAȚIEI și-a propus:

▪ asigurarea transportului către școală pentru preșcolarii/elevii care locuiesc la distanțe mari față de grădiniță/școală;

▪ achiziționarea de microbuze pentru transportul școlar al preșcolarilor/elevilor, cât și pentru desfășurarea excursiilor și sprijinirea altor tipuri de activități extrașcolare;

▪ modernizarea parcului pentru copii din zona Gării Nicolae Bălcescu prin instalarea unor echipamente noi;

▪ organizarea cursurilor gratuite de formare profesională pentru tineri, în sprijinul angajării;

▪ construirea unei săli de sport în satul Dorobanțu;

▪ recompensarea materială și financiară a elevilor cu rezultate bune la învățătură;

▪ sprijinirea celor care întâmpină dificultăți la învățare.

În domeniul SOCIO – CULTURAL:

▪ reducerea taxelor și impozitelor;

▪ înființarea unui club al pensionarilor;

▪ statuarea unui calendar fix pentru organizarea evenimentelor publice dedicate conservării tradițiilor și obiceiurilor locale (Boboteaza, 8 Martie, 1 Iunie, Ziua Recoltei, 1 Decembrie);

▪ renovarea căminului cultural din satul Dorobanțu;

▪ acordarea pachetelor cu alimente de Paște și Crăciun.

INFRASTRUCTURĂ/UTILITĂȚI:

▪ atragerea de investitori și investiții directe cu fonduri europene pentru înființarea unor locuri de muncă și realizarea de investiții din fonduri guvernamentale (exemplu – parc cu panouri fotovoltaice);

▪ forarea puțurilor apă în satul Dorobanțu;

▪ continuarea proiectelor de asfaltare și canalizare în cele două localități;

▪ înființarea sistemului de distribuție a gazelor naturale;

▪ construirea unor podețe în Nicolae Bălcescu și Dorobanțu;

▪ curățarea canalelor pluviale din Nicolae Bălcescu și Dorobanțu.

În fine, legat de ultimele două capitole din programul de administrare al comunei Nicolae Bălcescu, propus de Viorel Bălan, candidatul PNL la funcția de primar își amintește cu amărăciune: “Două proiecte mari am începute în ultimul mandat și în opt ani cel care a amușinat după mine, n-a fost în stare să le finalizeze: înființarea canalizării și asfaltarea străzilor. Pentru canalizare au avut banii în conturi și praful s-a ales de buget iar asfaltarea, râsu-plânsu, au făcut-o în două etape. Nu știu la câți metri le-a ieșit kilometrul, nu vreau să vorbesc cu păcat, dar din câte am înțeles, a doua etapă de asfaltare nu s a făcut cum trebuie”, a declarat pentru Sentinela Viorel Bălan, om truditor și cu frica lui Dumnezeu. Prin sat, dacă întrebi, oamenii slobozi la gură vorbesc lesne că în mandatul 2020-2024, echipa primarului PSD Timofte, cel care a fost scos din funcție de o condamnare judecătorească pentru ciordeală, a risipit banii cu mare talent dar fără finalizare, că de…

Ah, și-și mai amintesc consătenii săi că Mitică Timofte, dat afară din Primărie de o sentință judecătorească definitivă și executorie, care-i mai și interzice să se gândească la această funcție, în măreția sa a transformat Liceul Tehnologic „I. C. Brătianu” în școală profesională; doar așa de draci că purta nume de liberal.    

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.