Luigi FRIGIOIU ■
Se spune că noi, toți românașii, ne pricepem la politică și fotbal. Și dacă competiția din Germania e în plină desfășurare, să precizăm câteva din reperele echipei reprezentative.
O importantă performanță am realizat-o în 1972 când, după participarea la Mondialul din Mexic-1970, naționala a câștigat grupa de calificare a Campionatului European. România a întâlnit, în sferturi, Ungaria. S-a desfășurat în sistem eliminatoriu, tur-retur. După trei meciuri dramatice (1-1, la Budapesta, 2-2, la București și 1-2, în barajul disputant la Belgrad), Ungaria s-a calificat în semifinale. În echipa națională evoluau, atunci, printre alții: portarul Răducanu, Dinu, Dumitru, Dobrin, Dumitrache, Iordănescu și Lucescu (căpitan de echipă).
Au trebuit să trecă 12 ani, pentru ca același Mircea Lucescu (acum, antrenor) să califice România la un turneu final (Franța-1984). În grupa de calificare am trecut de Cehoslovacia, Suedia și Italia, campioana mondială. A fost primul turneu final din cariera lui Gică Hagi: un egal cu Spania și două înfrângeri, cu Germania și Portugalia.
Din nou, o pauză de 12 ani. În 1996, generația lui Hagi se califica la turneul final desfășurat în Anglia.
Eșec total: trei meciuri, trei înfrângeri (cu Franța, Bulgaria și Spania)!
Ne-am revanșat, în 2000, în Belgia și Țările de jos. România a trecut de grupe, unde obținuse prima victorie la Euro (3-2 cu Anglia). În optimi, ne-a eliminat Italia în ultimul meci a lui Hagi la un turneu final (la 16 ani distanță de primul!). “Generația lui Hagi” preda ștafeta “Generației Mutu”, mult mai tăcută și lipsită de rezultate. Apoi, ne-am calificat din 8 în 8 ani…
Echipa națională, antrenată de Piți, a izbutit o calificare, la Euro-2008, desfășurat în Austria și Elveția. Dar, după două egaluri dătătoare de speranțe (România-Franța 0-0, România-Italia 1-1), ne-am liniștit (România-Olanda 0-2)…
În 2016, am avut cel mai venerabil și credincios antrenor: tata Puiu – 66 ani și cam tot atâtea iconițe la purtător. Ne-a învins Franța, am făcut egal cu Elveția. Însă, în decisivul, cu musulmanii albanezi, rugăciunile ortodoxe n-au mai avut efect. Fără să aibă un “selfie” cu Alah sau profetul Mahomed prin buzunare, albanezul Sadiku nu și-a dezmințit numele. Ne-a înfipt o “boabă” și ne-a lămurit că nu mai sunt în coada Europei: România-Albania 0-1.
Acum, în 2024, nu știu dacă Edy, puiu lui tata Puiu, a găsit vreo iconiță pe bancă dar, după două meciuri, suntem pe locul 1, într-o grupă în care aveam ultima șansă. După “una caldă” cu Ucraina, a urmat “una rece” cu Belgia. Per total, nu e rău: dacă facem egal cu Slovacia, ne calificăm. Este foarte posibil! Tricolorii trebuie să joace la sacrificiu în meciul vieții. Pentru cei de acasă și, mai ales, pentru extraordinarii români veniți de pretutindeni, care îngălbenesc tribunele stadioanelor nemțești.
Echipă avem, există nucleul format la naționala de tineret, la turneul final U21 – 2019 (majoritatea de la Academia Hagi). Se adugă 2-3 veterani și 2-3 tineri veniți din urmă. Răzvan Marin, Man, Drăguș, Ianis, Mihăilă, Florinel, Pușcaș evoluează demult împreună. Stanciu și Alibec au mai prins un turneu final, în 2016! Drăgușin e o certitudine la, doar, 22 ani iar Niță, la 37 ani, e printre cei mai în formă portari.
Încheiem cu Ianis pentru că indiferent cum e, el este al nostru. Trebuie să recunoaștem, se observă un real progres, de la un meci la altul. Vârful de formă îl va atinge în singurul joc, ca titular sigur. La propria nuntă, programată pe 14 iulie. Unde, sub haina de ginerică, va purta tricoul cu numărul 10. Ori suntem decari, ori nu mai suntem… Ti multsâ anj, Ianis și Gică!
HAI ROMÂNIA!
