Acasă Cronica Copiii mării în vacanță activă

Copiii mării în vacanță activă

10001
0

Luigi FRIGIOIU

Constanța e într-o sărbătoare perpetuă. Străzile nesăpate încă de muncitorii ciuciunghezi sunt blocate cu organizarea diferitelor sindrofii. Pe b-dul Tomis, fanii Amiralului serbează în fiecare week-end. Au motiv: le-a reușit cacealmaua. I-au pus poza în geamul sediului și constănțenii cred că au primar încă un mandat. De fapt, edilul e ca bunicul lui Bulă, pus în fereastră de familie ca să fenteze poștașul cu pensia.

Că tot nu mai am loc de parcare (în fața casei a “tras” buldoexcavatorul care îmi sapă strada) am luat-o spre Eforie, pe urma lui Vergil Chițac. Doream să-l întreb dacă refacerea străzii mele se termină până, în septembrie, când începe noul an școlar. Îmi bag mașina la parcul rece și-mi iau o trotinetă. Deși ar dura cam mult să fac naveta zilnic în comuna N. Bălcescu. În dreptul Bazei NATO de la M. Kogălniceanu, dacă mă iau americanii drept un putinist trimis la spionat, apare deranjul.

Însă, n-am ajuns în Eforia imperială, m-am oprit la Agigea, localitate periurbană unde modernul se împletește armonios cu ruralul. Spre surprinderea mea, Agigea nu înseamnă doar portul și cele două cherhanale “Petre pescarul” și “Golful pescarilor” unde toți clienții, ca pescărușii flămânzi, înfulecă produse de acvacultură.
 
În Agigea, trăiesc oameni de ispravă care-și cresc frumos copii. Se face școală serioasă dar și multe activități extracuriculare. De exemplu, la Clubul Sportiv, printre alte secții, ființează una de judo pentru juniori. Instructoarea, Sensei Cristina Vlad, ne-a lămurit că judo, tradus prin “calea supleței”, dezvoltă abilități motorii și flexibilitate. Copii sunt învățați să respecte principiile acestui sport, să lege prietenii cu colegii de antrenament și să se respecte între ei. Antrenamentul în judo e un complex ce cuprinde pregătirea fizică, tehnica, tactica, psihologică și teoretica.

Cristina Vlad a practicat sportul de la 7 la 21 ani. A reușit să urce pe treptele podiumului, dar o accidentare severă a forțat-o să se retragă din judo-ul de performanță. Dar atunci când prinzi drag de acest sport (și prinzi ușor) nu poți renunța în totalitate: la 21 ani a început să antreneze și a urmat, inclusiv, Facultatea de Sport. În prezent antrenează, de 2 ani, la CS Agigea, iar rezultate încep să apară: anul acesta a reușit să câștige o medalie de argint, la naționalele U14, cu o judoka vicecampioană.

Își dorește să exceleze în continuare și să fie pe podium la fiecare concurs. Judo e un sport individual, dar și de echipă. În club se antrenează 50 copii, în 3 grupe: Grupa mică (5-7 ani), Grupa începători (8-10 ani), Grupa avansați (10-14 ani). Sensei Cristina Vlad încurajează părinți să aducă copii la acest sport minunat, unde au parte de o dezvoltare fizică și mintală deosebită.

M-am întors în Constanța și am luat-o în direcție opusă spre Năvodari. În zona Perla, răsuna muzică în boxe. Am crezut că Teatrul de Vară s-a reabilitat și are loc redeschiderea, așa cum a promis, anul trecut, preșul CJ, Mihai Lupu. N-am ghicit. A doua zi, după ce s-a îmbătat din nou, Lupu uitase promisiunea! Autoritățile pot inaugura acolo doar wc-ul public ce, deja, funcționează. Numeroșii turiști i-au hotărât destinația. Așa că, în loc de concursurile de muzică “Mamaia” și “Mamaia copiilor” avem festivalul berii de la gard…

În Piațeta Perla, e montată o scenă unde se pot desfășura felurite spectacole de divertisment estival. Așa s-a întâmplat în dupa-amiază de sâmbătă, 29 iunie. “Belle Arti Kids” și “VP Art music&show” au organizat spectacolul “Mamaia Summer hits” dedicat mini-vedetelor. Prezentatorul Vali Pascalnîi a urcat pe scenă 20 copii aflați la căpătul unei tabere muzicale de vară petrecută în Mamaia. Au cântat pe rând: Nectaria, Oana, Sofia, Maria, Lia Maria, Lili, Robert, Yasemin, Alesia, Ilinca, o altă Mărie, o altă Nectarie, Erika, Ema, Didy, Amandi, Alex, Maia, Tudor, Alexia. Piațeta a răsunat de glasuri cristaline; s-a cântat pop, rock și folclor. Atmosfera generală s-a constituit într-o o explozie de bucurie și bună dispoziție.

De mare efect au fost aparițiile invitaților speciali: celebrul Aurelian Temișan, Ciro de Luca (napoletanul naturalizat pe plaiurile mioritice) și Liliana Cornilă-Licor (profa Lili a noastră). În final, cei trei soliști profesioniști (costumați în marinari) au invitat pe scenă toate mini-vedetele. Și-au unit vocile și au cântat împreună “Gente di Mare (Oamenii mării)”, șlagărul lui Umberto Tozzi. Un moment special și emoționat. Vacanță plăcută și o vară minunată tuturor, la munte și la mare în orice împrejurare!                          

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.