Călin MARINESCU ■
Tratate cu oarecare neglijență de nația română, preocupată de examenele școlare, de planificarea vacanțelor la munte ori la mare iar alții cu licorile lui Bachus, alegerile parlamentare din Franța sunt la fel de importante pentru Europa și evident pentru România ca si alegerile prezidentiale din Statele Unile ale Americii (SUA).
Putem spune ca duminica trecută ne-a trecut glonțul pe lângă ureche, cum se zice în popor.
Franța este a doua putere economică a Comunității Europene, este putere nucleară, deține o armată forte bine dotată și antrenată, e o voce puternică în NATO dar mai ales în ceea ce înseamnă managementul Comunitatii Europene, ca unul dintre principalii contributori la bugetul acesteia.
Încet, încet, un partid naționalist de extrema dreaptă, Adunarea Națională, moștenitor al Frontului Național, fondat de cunoscutul Jean-Marie Le Pen (ambele formațiuni dovedite beneficiarele unor importante finanțări asigurate de Rusia putinistă de la un ciclu electoral la altul), a obținut din ce în cem ai multe voturi, ajungând ca la ultimele alegeri europarlamentare să se claseze pe primul loc, ceea ce l-a obligat pe Prețedintele Macron să dizolve Parlamentul și să organizeze alegeri anticipate.
Și astfel, partidul Adunarea Națională, sub președinția lui Jordan Barella, spre disperarea politicienilor francezi dar și a celor europeni a obținut în primul tur al parlamentarelor 33% din sufragii, indicând posibilitatea obținerii majorității în Adunarea Națională a Franței (Parlamentul), ceea ce ar fi însemnat un succes major pentru Kremlin, care face totul pentru a sparge unitatea economică și militară a Comunității Europene.
Evident, se pune întrebarea firescă, cum este posibil ca într-o țară cu o democrație consolidată ce-și are bazele în secolul XIX, să se întâmple un asemene derapaj politico-ideologic?
Probabil că răspunsul îl putem găsi analizând situația emigrației în Franța, una dintre țările europropene cu un mare număr de alogeni, poate și din cauză că înaintea celui de al doilea Război Mondial deținea mai multe colonii în nordul Africii.
Din populația Franței declartă de 67,97 milioane locuitori, circa 10,3 % sunt emigranți, adica 7,3 milioane, din care 36% sunt născuți în afara granițelor ceea ce însemnă că sunt prima generație de imigranți.
Majoritatea acestora sunt localizați în marile aglomerări urbane, 20% în Paris și 22% în suburbiile pariziene, zona Seine-Saint Denis.
Imediat după eliberarea, un mare număr de locuitori ai fostelor colonii nord-africane, unii dintre ei fiind colaboratori ai administrației franceze au imigrat în Franța unde s-au naturalizat sub titulatura generică de maghrebieni.
Statul francez însă a înregistratrat un eșec masiv în asimilarea și indigenizarea acestei populații în lipsa preocupării pentru asigurarea educației și chiar a existenței lor ceea ce i-a determinat să-și organizeze adevarate zone de influență într-un sistem suprastatal semiclandestin, comunități etnice în unele cartiere ale marilor orașe, pe care autoritatea franceză nu le-a controlat și nu le controleza nici în prezent.
În rândul acestora sunt mulți șomeri, oameni care nu au reușit să aibă o calificare care să îi ajute în obținerea unei slujbe rezonabile. Sărăcia cronică a creat o stare de frustare și nemulțuire care explodează periodic în manfestări violente, de obicei în centrele cele mai importante ale marilor metropole.
Evident, această situație deranjeză majoritatea populației franceze getbeget, ceea ce a creat o opinie negativă asupra activității guvernului, care în opinia majorității nu reușește să mențină ordinea de drept în țară.
Aceasta stare de nemultumire au exploatat-o: partidul de extremă dreapta Adunarea Națională, care a an de an și-a crescut baza electorală dar și a membrilor și activiștilor, bazându-și politica pe promisiunile de reducere a emigrației și restabilirea ordinii în țară prin măsuri drastic-radicale contra celor care creează disconfortul majorității.
De altfel de mult s-a pus întrebarea, cât vor mai răbda cele 60 de milioane de francezi nativi tulburările create de cei circa 7 milioane de imigranți?
Ca orice promisiuni electorale și acestea nu sunt realiste și avem exemplul alegerilor parlamentare din Italia anului 2022 câștigate de partidul Fratelli d’Italia (Frații Italiei), Georgia Meloni, lidera partidului și actualmente prim-ministru, care a pornit cu aceleași promisiuni de reducere a imigrației clandestine și de reinstituire a ordinii în țară. De când a venit la putere și până în prezent, Meloni nu a reușit să realizeze nimic din ce a promis din motive obiective căci în special emigrația din nordul Africii, pe mare, către Italia și Franța, s-a dovedit imposibil de stăvilit.
Aflați în fața unui adevărat dezastru, accederea la putere a unui partid marionetă moscovită, într-o țară care poate influența atât politicile Comunității Europene cât și ale NATO, liderii francezi atât de centru cât și de stânga și-au unit puterile și au recurs la toate posibilitățile democtatice pentr a preveni o astfel de situație.
Pentru de acum notoriul susținător al politii rusești, prim-ministrul ungar Victor Orban ar fi fost ideal să aibă un aliat în conducerea Franței.
Spre binele nostru, al tuturor europenilor, rezultatul turului al doilea al alegerilor anticipate a înlăturat pericolul instalării la conducerea Franței a unui partid declarat naționalist dar cunoscut fi manipulat de la Moscova. În același timp, rezulatul turului al doilea a produs o fărâmițare a spectrului politic, pe primul loc fiind clasat conform exit-polului Noul Front Popular condus de liderul stângii radicale, Jean-Luc Mélenchon, președintele partidului Franța Nesupusă. Noul Front Popular este un bloc format din mai multe partide de stânga, pe locul doi Ensamble (Împreună) coaliția de centru a Președintelui Macron, urmate de Partidul Adunarea Națională și Partidul Republicanilor, o formațiune de dreapta democratică.
Se așteaptă rezultatul final, dar formarea unui Guvern va pune mari probleme Președintelui Macron, care trebuie să negocieze cu toate formațiunile politice cu excepția celor de la Adunarea Națională.
