Dan MIHĂESCU ■
Duminică dimineață, cu o întârziere de vreo 10 ore de la apariție, îmi sare în ochi cât pe ce să-l învinețească, dacă nu mă feream cu stil, ditamai gogoloiul de știre despre bunăstarea cu care ne-am procopsit.
Bine, nici eu n-am pus botul chiar dacă nu-mi băusem tot ceaiul, căci a fost suficient cât am deslușit sigla editorului: stiripesurse.ro. Sub pretextul că vine de la americani, și pentru că site-ul tot se numește că-i pe surse, bagă o șpârlă cum că o informație secretă scăpată de la CIA și prinsă tocmai de Ioșka Buble, vorbește cu invidie despre în ce hal de bunăstare a ajuns România, pe blat, așa.
“Raport SUA: România în top 10 economii ale UE. Suntem peste Belgia, Austria sau Suedia
Autor: Alice Draghici
Publicat: 03/08/2024 22:30
Un raport al CIA (Agenția Centrală de Informații a SUA) plasează România pe locul 8 între economiile din Uniunea Europeană în ceea ce privește puterea de cumpărare.
Potrivit unui raport al CIA, citat de Realitatea Plus, România este o economie membră a UE cu venituri ridicate, fiind clasată pe locul 8 în Europa şi pe locul 34 la nivel mondial în ceea ce priveşte PIB-ul real (paritatea puterii de cumpărare). La capitolul PIB real per capita, România este pe locul 62 în lume şi pe locul 36 în Europa. CIA notează că România a aderat la spaţiul Schengen începând cu martie 2024, în timp ce aderarea la moneda euro a fost amânată din cauza criteriilor de convergenţă. Printre probleme este menţionată inflaţia persistentă, cu o redresare economică determinată de consum şi de investiţiile finanţate de UE. România ar suferi, de asemenea, de un deficit de forţă de muncă calificată şi disparităţi economice regionale. CIA menţionează că este nevoie de reforme fiscale pentru a aborda deficitele în creştere.
PIB (paritatea puterii de cumpărare) compară produsul intern brut (PIB) sau valoarea tuturor bunurilor şi serviciilor finale produse într-o naţiune într-un anumit an. PIB-ul unei naţiuni la ratele de schimb ale parităţii puterii de cumpărare (PPP) reprezintă valoarea însumată a tuturor bunurilor şi serviciilor produse în ţara respectivă, evaluate la preţurile în vigoare în Statele Unite – în cadrul raportului CIA”.
Când nu știi sună un prieten!
Refuz să pic de prost căci îmi amintesc despre Stiripesurse.ro că are o ciudată apetență către PSD, de când s-a fost născut, plus o anume tușă de legalism dinspre o aripă SRI, iar în materie de economie națională susține așa numitul „model Socol” al politicilor economice socialiste, așa că împărtășesc nedumerirea despre bunăstarea ce-am pățit-o cu prietenul Valentin M. Ionescu.
“Bună dimineața! Prostioare. În text apare că suntem în Schengen. Fals. Pentru libera circulație a cetățenilor și mărfurilor în UE nu contează decât controlul terestru. Cât privește economia, care este mesajul principal ce se dorește a fi transmis, sunt povești. Întotdeauna comparația se face la PIB/locuitor. Este cel mai important indicator. Nu susțin că numai asta contează. Se face comparație între PIB la paritatea puterii de cumpărare, dar eu am rezerve în această privință.
Din punctul meu de vedere contează PIB/locuitor și Venitul Național Brut (GNI). Dacă vei compara PIB/locuitor între țări vei constata simplu că China nu este a doua putere economica a lumii, iar dacă vei calcula Venitul Național Brut al Chinei vei constata că scăzând din PIB ce este de plătit către nerezidenții care operează în țară și adăugând plățile de la investițiile chineze făcute în străinătate, venitul intern brut al Chinei înseamnă un PIB dezumflat cu cel puțin 30%, ca valoare. La fel și la noi.
De pilda, la Venitul Național Brut al României, venitul obținut de Dacia Renault Pitești este evidențiat în Venitul Național Brut al Franței, nu la noi. Toate veniturile generate de investițiile românești din străinătate se adaugă la Venitul Intern Brut și toate veniturile obținute de investițiile străine în România se adaugă la venitul național brut din țările de origine a proprietarilor”.
QUED! Uite de ce zic eu întotdeauna că cel mai bun PSD, este cel lipsă la apelul de seară!