Călin MARINESCU ■
În ultimele zile am asistat la convențiile naționale a două partide de stânga, din țări diferite, pentru alegerea candidaților la președinție, lideri ai națiunilor care în următorul mandat vor avea o influență decisivă asupra vieții noastre politice și economice; a siguranței Europei Centrale și de Est.
În ordine cronologică a fost vorba despre Convenția Partidului Democrat din Statele Unite ale Americi (SUA), desfășurată la United Center din Chicago – Ilinois între 19-22 august 2024 și Congresul Partidului Social Democrat desfășurat în România la Romexpo, București 24 august 2024.
Nu este un secret că ne aflăm în fața a două democrații parlamentare diferite în primul rând prin prisma istoriei.
Dacă democrația americană este consolidată de peste 200 de ani iar momentul alegerii Președintelui dar și celelte alegeri fac obiectul unor proceduri neschimbate de secole, tânără și în permanentă schimbare, democrația românească este într-o continuă tranziție, cu hăirupisme și periodice intenții de preluare a puterii ce pun întotdeauna sub semnul întrebării deciziile luate.
Partidul Democrat American, înființat în 1895, a organizat o procedură de alegere a delegațiilor din toate organizațiile statale funcție de numărul de membri în vederea desfășurării Convenției de nominalizare a viitorului candidat la Președinția SUA și astfel au fost nominalizați peste 5000 de delagati participanți la Convenție.
Convenția Partidului Democrat, un moment de importanță majoră în campania electorală, a fost regizată și pusă în scenă minuțios pe parcursul unui an pentru a fi eliminate orice evenimente neprevăzute, mai ales că în afara delegaților s-au deplasat la Chicago în jur de 50.000 de susținători ai partidului dar și contestatari, în special palestinieni manifestanți împotriva războiului din Gaza.
Organizarea Congresului PSD, în România, fost FSN, fost FDSN, fost PDSR și din 2001 PSD, a fost stabilită în Consiliul Politic Național al partidului din 12 iulie 2024, respectiv desfășurarea unui Congres ordinar pentru alegerea Președintelui Partidului, a organelor de conducere și desemnarea candidatului partidului la alegerile prezidențiale.
Timpul fiind scurt, după prelungite negocieri la 23 august Consiliul Politic Național, într-o ședință ad-hoc, la Vila Lac, a stabilit detaliile organizatorice ale desfășurării Congresului, cea mai importanta decizie fiind aceea de a se apela la votul electronic.
Evident, nominalizarea candidaților a fost stabilită în organizațiile județene fără consultarea membrilor, timpul nu ar fi permis desfășurarea unei asemenea proceduri și astfel, la Congres, au participat 2.380 delegați desemnați direct.
Mi-amintesc din vremurile apuse că în cercuri tovărășești se mai găsea câte unul care să facă aroganțe că a fost desemnat la Congresul PCR și că a primit gratis costum să se îmbrace la eveniment…Și aici, la Romexpo am văzut o groază de domni-tovarăși înțoliți la unison.
Nu putem să nu remarcăm faptul că PSD nu a acordat importanță deosebită nominalizării candidatului la președinție; de altfel Marcel Ciolacu și-a declarat intenția de a candida la alegerile prezidențiale pe 20 august, după multe discuții interne.
De altfel realegerea lui Ciolacu în funcția de Președinte al PSD este superfluă având în vedere că dacă va ajunge președintele României va trebui să renunțe la calitatea de membru al partidului.
În SUA desemnarea candidaului partidului la alegerile prezidențiale este unul din cele mai importante momente din viața partidului; atât la Democrați cât și la Republicani, convențiile naționale, minuțios organizate, sunt focusate numai pe această acțiune, o demonstrație a respectului partidelor față de alegători.
Din păcate constat că în România desemnarea unui candidat la alegerile pentru funcția de Presedinte al Republicii, cea mai importantă functie în stat, a fost trecută în ordinea de zi a Congresului PSD la capitolul “și altele”, după ce s-au tranșat funcțiile de conducere în partid, adică împărțirea puterii, ca să fiu elegant.
Desemnarea candidaturii președintelui partidului, hotărâtă de mai mult timp de altfel, nu a suscitat niciun fel de comentarii, poporul PSD-idst prin reprezentanții săi stabilind o perpetuă unanimitate și la acest Congres, fără număr de altfel.
În prezentarea programului său Ciolacu s-a bazat în primul rând pe critici violente împotriva ultimilor doi Președinți ai României: Traian Băsescu și Klaus Iohannis care, în accepțiunea sa, nu au avut un parteneriat real cu oamenii, și în rest promisiuni de bine, ca să nu fie rău.
Pe principiul “tot țiganu’ își laudă ciocanu”, realesul poporului PSD n-a pregetat să-și ridice-n slăvi realizările Guvernului, fără să aducă vorba despre participarea PNL la guvernare. Oricum nu doar Ciolacu, ci toți vorbitorii PSD au avut grijă să reamintească alor lor că tot ce s-a întâmplat rău în țară în ultimii 4-5 ani a fost din cauza partenerilor de guvernare liberali.
De la pupitrul Congresului, ne mai încăpându-și în piele de mândru ca viitor președinte, Ciolacu a început să înșire indulgențe precum covrigii pe sfoară promițând creșterea investițiilor din fonduri private, atragerea în țară a românilor plecați în vest, repunerea în funcțiune a industriei metalurgice și petro-chimice, bineînțeles cu investiții private dar cu ajutor de stat, deși se știe acest demers este interzis de Comisia Europeană, și alte multe delicii din astea.
Tangențial a trecut în revistă și preocupări din fișa postului de Președinte al Republicii precum: Relațiile externe, unde s-a mulțumit doar cu o critică a actualei politici externe; generalități despre siguranța națională și mai ales nimic despre combaterea corupției – flagel ce sufocă economia românească.
Să îl înțelegem și pe Marcel că doar se știe, este greu să vorbești de funie în casa spânzuratului!
Au fost un număr impresionant de cuvântători care în totalitate au lăudat activitatea Guvernului și a eficientului prim-ministru, ceea ce îl califică să probeze și funcția de Președinte, deși Marcel Ciolacu ar fi rămas perpetuu pe aia de bulibașă la guvern.
Organizarea Congresului, făcută cum zice românul, pe genunchi, a fost modestă, formală și desfășurată sub imperiul reducerii timpului pentru plecarea cât mai rapid către casă a delegaților.
Dacă ne întoarcem la Convenția Partidului Democrat American, așa cum am arătat mai sus, a fost pregătită de mai bine de un an, inclusiv platforma program care trebuia adoptată și care este, în fapt, Contractul de parteneriat pe care partidul îl încheie cu alegătorii.
După retragerea Președintelui Jo Biden, motivele sunt ultra cunoscute, Vicepreședintele Kamala Harris, indicată de sondaje ca singura personalitate democrată ce se putea opune vijeliosului Donald Trump (republican) a fost nominalizată candidatul Partidului Democrat la funcția de Președinte al Statelor Unite ale Americii, împreună cu Vicepreședintele desemnat Senatorul Tim Walz, cu 4350 de voturi ale delegaților.
În discursul său, Kamala Harris, ca la orice miting electoral a prezentat programul pe care dorește să îl realizeze dacă va fi aleasă Președinte al Americii.
Intențiile privind atât politica internă, relansarea economiei, susținerea clasei mijlocii, stabilitatea prețurilor, reducerea șomajului, imigrația dar și multe intenții privind politica externă, care ne interesează în cel mai înalt grad, au făcut parte din programul prezentat.
În primul rând, candidata Democrată a anunțat că susține continuarea participării active la NATO a Americii, susținerea flacului estic al NATO (vezi România), susținerea Ucrainei, a Israelului și a celorlalte țări unde există interese comune, cu alte cuvinte continuarea actualei politici externe a Administrației Biden.
Este important de menționat că în condițiile constituționale din SUA, din momentul în care depune jurământul Președintele preia funcția și devine șeful Guvernului, Comandantul Suprem al Armatei, Garantul folosirii arsenalului nuclear în condițiile legii , deciziile importante fiind supuse totuși controlului Congresului, dar și justiției.
Am menționat acestea pentru a arata că o dată ajuns Președinte, candidatul desemnat de Convenția Partidului va avea toate pârghiile de a acționa pentru aducerea la îndeplinire a promisiunilor electorale și de aceea trebuie să se gândească de două ori înainte de a face promisiuni, să zicem, greu de îndeplinit.
Pe parcursul Convenției, ce a durat trei zile, au urcat la microfon o serie de vorbitori celebri începând cu președintele în exercițiu, Jo Biden, fostul Președinte, Barak Obama precum și un mare număr de personalități ale vieții politice, economice, artistice și sindicale americane.
Cum era de așteptat, cu toți au susținut candidatura Vicepreseditelui Kamala Harris și a politicii Partidului Democrat, adică același rezultat ca la Congresul Partidului Social Demoncrat băștinaș, dar mult mai elaborat, dovedind respect față de alegători, reguli, regulamente, cutume și lege.
Dacă tot am comentat democrația americană trebuie să amintesc și despre Convenția Partidului Republican pentru nominalizarea candidatului la alegerile prezidențiale, în persoana fostului Președinte Donald Trump. Evenimentul s-a consumat între 15 și 18 iulie în Milwaukeee, sub egida “Make America Great Again” (să refacem puterea Americii) – sloganul candidatului, victimizat până la paroxism de bine cunoscuta încercare de asasinat.
Presa Americană a remarcat lipsa unor accente de violente din partea lui Trump în prezentarea programului său electoral, evident sub presiunea partidului, ceea ce dovedește controlul partidelor, care de altfel controlează și activitatea Congresului, într-o țară cu îndelungată experiență democratică.
În România, campania electorală băștinașă aflată în plină desfășurare sub titulatura pre-campanie, adică un furt unanim acceptat al startului, ne va aduce multe sincope mai ales în viața economică și din acest motiv pe toți ne preocupă “the day after”, adică ziua de după; cât de mult vom pătimi pentru reducerea deficitelor bugetare uriașe create prin dărnicia electorală a actualilor guvernanți în scopul pervers de a cumpăra cât mai multe voturi?
