Luigi FRIGIOIU ■
Acum vreo 35 de ani, am cooptat în familie un personaj pitoresc ce mi-a marcat existența. I se spunea “Tata Gyuri” (sau “Gyuri baci”), așa i-am zis și eu. Am avut o relație mișto, eu membru activ în Partidul România Mare al lui Vadim Hungaroctonul iar socru-Gyuri fan activ UDMR. Nu era coerent în română, eu nu bungheam o boabă bozgorește deși stătusem ceva ani în Ardeal iar vecina mea de apartament a supt lapte de magheariță. În cele din urmă, am comunicat. Geta – fata lui și nevasta-mea – încerca să medieze discuțiile, dar mai rău ne încurca. O expediam rapid și lămuream controversele la un “deț” de palincuță. că pruna nu știe carte dar dezleagă limba și domolește vorba.
Tata Gyuri mi-a fost de folos în drumurile prin Ardeal cu diverse prilejuri; mai ales în zonele cu populație de limbă maghiară. Le-am priceput stilul de viață, mentalitatea și frustrările. Sunt oameni corecți dar nu trebuie să socializezi prea mult cu ei ei căci nu vei ajunge, niciodată, la un acord.
Recent, am dat o tură de pedepsire prin așa-zisul Ținut Secuiesc, județele Harghita-Covasna, în amintitirea lui Vadim și ca să mă mai înrăiesc puțin. Prima mea incursiune fără Tata Gyuri, plecat între timp. I-am simțit lipsa, l-am pomenit des, cred c-a sughițat mereu de dincolo. În Har-Cov am îmbinat utilul cu plăcutul. Nevastă-mea participa la Conferința Amway – filiala România, firmă lider în domeniul sănătății și frumuseții; eu i-am fost șofer și, un pic de asistent personal al Getuței. Punct de întâlnire: complex Dorka-sat Borzonț, din comuna Gyergyóalfalu (Alfalău-Joseni). Iarna, polul frigului din România.
Din Constanța spre Brașov, am rulat relativ bine pe șosele, apoi, am făcut 30 de km, (distanța Comarnic-Sinaia-Bușteni-Azuga-Predeal), în două ore. Din ’90, circulația prin munți spre Ardeal nu s-a schimbat: tot pe un singur fir, tot bară la bară. Nu s-a vrut, nu s-a putut? Nu-mi dau seama… Între timp, numărul de mașini s-a înzecit sau însutit iar organele de la Rutieră, mai mult, încurcă circulația decât o fluidizează.
La Brașov, am virat dreapta. Am trecut prin (ia-le pe astea) Sepsiszentgyörgy, Tusnádfürdő, Csíkszereda, Gyergyószentmiklós, denumirile oficiale maghiare ale localităților Sfântu Gheorghe, Tușnad, Miercurea Ciuc, Gheorghieni. Deși, suntem în România, parcă intri în altă țară: curățenie și ordine. Nu vezi picior de polițai, jandarm, om de ordine etc. (există, dar discret). Nivelul de trai pare mediu, fără opulențe sau stridențe. Pe străzi nu sunt foarte multe mașini, lumea se îmbracă, mai degrabă, modest. Toți preocupați, grăbiți, zgârciți la vorbă. Dacă ceri o informație, evident în limba ta maternă, ridică umerii din mers sau, în cel mai bun caz, te îndrumă prin gesturi.
Complex Dorka-Borzonț are restaurant, pensiune, căsuțe, sala de evenimente, teren pentru sport etc. Lemn peste tot. Spațiul verde înconjurător e amenajat (alei, mici cascade, iaz, rezervație cu căprioare și cerbi altele decât cele de pe centură). Camerele au prețuri rezonabile față de litoral. Pe telecomanda TV nu găsești posturi românești, majoritatea maghiare. Filmele artistice sunt dublate ca pe vremea Irinei Nistor.
Am descoperit un alt stil de turism, cel neagresiv. Zona are avantajul că poate fi vizitată tot anul. Nu-ți bagă nimeni mâna în buzunar, te fac să scoți tu banu’. Nu te plictisești: concursuri sportive, întreceri de copii, cu personal calificat. Diplome, mici premii, dedicații muzicale. Activități opționale, desigur. Dacă ești sedentar, rămâi în restaurant. Bagi la ghiozdan și să-ți torni horincă în goarnă de dimineața până seara și de seara până dimineața. Bucătăria (cam grea) și meniul – ungurești în întregime. Cu ospătarii dialoghezi prin semne. Te înțeleg, îi înțelegi, vor să vândă ca să-ți ia banii și asta-i important.
M-am dat la bârfă cu o bucătăreasă bilingvă, puțin supraponderală ca orice gospodină ce se respectă. Am întrebat despre lipsa programele TV românești. A zâmbit cu subînțeles: “Domnule dragă, noi știm ce grăiește Victor Orban al nost. Nu Ciulacă sau, ce știu eu, cum îi zice…”
Conferința a fost coordonată de clujanca Ildiko Gere, unul din liderii noștri naționali Amway. Inspirat de nume, am întrebat-o pe șefa Ildiko dacă e rudă cu celebrul actor Richard Gere din American Gigolo și Pretty Women. Cred că nu-i: mi-a aruncat elegant un “nem értem (nu înțeleg)”.
La plecare, am demolat mitul vânzătoarei care vinde pâine doar pe bozgorește. O familie de etnie maghiară avea magazin în propria curte. Ne-au îmbiat cu tradiționale kurtos kalacs (cozonac secuiesc) și pâine secuiană de 2kg (meserie: bătută în coajă cu maia, făina și cartofi, miez dens-gălbui; făina cu cartof o ține proaspătă 5-6 zile). Vorbeau românește cu accent puternic dar, ne-am conversat. “Constanța? Drum lung! Mergem în fiecare an. Dobrogea-i faină, și marea și delta. Ultima oară am fost la Sulina…” La sfârșit, ne-au urat: “Jó napot kívánok! Jó utat!”. Astea le știam de la Tata Gyuri, Dumnezeu să-l odihnească: ”Vă doresc o zi bună! Drum bun!”
Au zis-o sincer, drumul s-a dovedit bun până la Constanța unde a început să toarne. Nevastă-mea zicea să punem pe “OLX” că schimbăm Loganul cu o Amfibie. Normal, doar ne conduce un amiral, omul apelor. Sau “fiul ploii” că tot pe acolo e…
