Dan MIHĂESCU ■
Motto: Fiat iustitia, et pereat mundus
Expresia „Fiat justiția, pereat mundus”, după cum afirmă Jacobus Manlius, în cartea „Loci Communes” -1563 (Locuri comune), îi este atribuită lui Ferdinand I, împărat al Sfântului Imperiu Roman (1558-1564) și principe al Transilvaniei între 1551-1556, care a folosit-o drept slogan definitoriu al sistemului său personal și autoritar de conducere, regulă pentru a controla națiunea.
Acum, ce să zic? Poate pe filonul transilvănean, poate prin alți erudiți, principiul de bază s-a înfiripat și în Constituția noastră dar în forma: Art. 16 alin (2): „Nimeni nu este mai presus de lege”! Și cred că aici este beleaua cea mare, “nodul gordian” – cum ar zice unii sau “călcâiul lui Ahile” – cum ar interpreta alții, de am ajuns în cele mai ciudate situații…
Justiția, după cum se știe, este înfăptuită de magistrați, în cadrul instanțelor de judecată iar un mare prieten de-al meu, pamfletarul Jonathan Swift (30 November 1667 – 19 October 1745), tatăl lui “Guliver”, atrăgea atenția în lucrarea “Dreptate, Insultă, Justiție, Lene, Viață” că:
“Judecătorii sunt aleși dintre cei mai pezevenchi avocați, care au ajuns să fie bătrâni sau leneși, și cum toată viață lor au fost crescuți ca să simtă o pornire împotriva adevărului și a echității, se află atât de stăpâniți de imboldul fatal de a favoriza frauda, sperjurul și oprimarea, încât am cunoscut câțiva care au refuzat până și mită, din mâna părții care avea dreptate, mai degrabă decât să-și insulte breaslă săvârșind ceva nepotrivit cu soiul slujbei lor”.
Și tot Swift concluziona că: “Legile sunt ca pânzele de păianjen care prind musculițe și lasă să treacă viespile.”
Ei, trebuie să știți că principiile dreptului roman, ce datează din vremea Imperiului Roman, preceptul „Fiat iustiția, et pereat mundus” sau observațiile lui Jonathan Swift, sunt încă actuale căci o caracteristică fundamentală a sistemului judiciar este imanența.
Teoreticienii statuează câteva aspecte definitorii ale domeniului juridic și anume că: Dreptul este expresia voinței și a interesului sau că Dreptul reprezintă ansamblul regulilor asigurate și garantate de către stat, care au ca scop organizarea și disciplinarea comportamentelor umane, în principiu, relațiile din societate într-un climat specific manifestării coexistenței și libertăților, a apărării drepturilor esențiale ale omului și a statornicirii spiritului de dreptate.
Apoi se știe că ansamblul de legi și norme elaborate de societate sunt puse în aplicare prin intermediul unor instituții sociale sau guvernamentale pentru a reglementa comportamentul căci conceptul de drept apare odată cu statul ca pavăză a societății umane împotriva celor care atentează la existența ei, și pentru administrarea resurselor materiale.
Unii teoreticieni susțin că „statul este ordinea de drept”, în vreme ce alții, parcă mai aplicați, recunosc că „dreptul este o emanație a statului” care-și exercită atribuțiile prin intermediul puterii publice și a formelor ei fundamentale instituționalizate: legislative, executive și judecătorești.
Puterea publică nu este altceva, în ultimă instanță, decât expresia acestui macro-sistem de organe ale puterii politice a căror rațiune de a fi constă în a legifera, a administra și a înfăptui legalitatea în viața și activitatea socială prin intermediul organelor specifice. Puterea judecătorească, ca putere a statului alături de cea legislativă și executivă, își exercită atribuțiile prin intermediul organelor proprii denumite instanțe judecătorești, îndrituite prin lege cu atribuții, funcții și anumite competențe în exercitarea cărora poate emite acte sau dispoziții cu caracter obligatoriu, susceptibile de a fi aduse la îndeplinire, la nevoie, prin constrângere.
Și ca să ne încurcăm și mai tare în definiții și explicații, trebuie spus că „organe” ale statului pot fii:
1) Instituțiile puterii legislative (Senatul, Camera Deputaților, comisiile acestora);
2) Guvernul, ministerele, autoritățile locale, organele judecătorești ș.a.
3) Grupuri de persoane sau anumite persoane investite în funcție având competența de a emite acte, dispoziții sau decizii cu caracter obligatoriu, a căror respectare este garantată prin forța de constrângere (senatorii, deputații, comisiile parlamentare, președintele republicii, miniștrii, primarii, prefecții, judecătorii, procurorii, ofițerii etc.)
În ultimă instanță, materialitatea noțiunii de drept este dată de cele două componente ale sale chemate să concure în înfăptuirea actului de justiție și anume:
1) „Dreptul obiectiv”– adică „totalitate a normelor sau regulilor de conduită instituite sau sancţionate de către stat în cadrul funcţiei legislative şi a căror aplicare şi respectare este asigurată prin exercitarea celorlalte funcţii ale statului – administrativă şi judecătorească”;
2) „Dreptul subiectiv” – libertatea sau facultatea unui subiect de drept de a pretinde respectarea intereselor şi a libertăţilor sale de către terţii cu care vine în contact, putând astfel apela la forţa legii şi a autorităţilor menite să o aplice. Astfel, o decizie juridică poate fi cuprinsă în categoria dreptului obiectiv-pozitiv, noţiune ce cuprinde totalitatea normelor juridice aflate în vigoare la un moment dat, drept care se bucură de obligativitatea aplicării sale asupra tuturor subiectelor de drept ce se subscriu acelui caz. Pe acest ultim subiect, teoreticianul Giorgio Del Vecchio, în lucrarea sa „Lecţii de filozofie juridică”, identifică trăsăturile dreptului obiectiv ca fiind: – bilateralitatea (corelaţia dintre a cere şi a realiza; facultatea juridică înseamnă facultatea de a cere ceva altora, posibilitatea cererii existând pentru o parte,deoarece cealaltă are datoria de a da sau a nu împiedica);– generalitatea (caracteristica de a fixa tipuri, prin abstractizare; dreptul obiectiv se referă la o clasă de cazuri, nu la persoane determinate, având în vedere ceea ce se repetă mai des în viaţă); – imperativitatea (presupune un comandament pozitiv sau negativ, punând faţă în faţă două subiecte, unul având o facultate de a cere, iar celălalt datoria de a da sau a face); – coercibilitatea (care înseamnă impunerea cu forţa, în caz de neexecutare; lipsind constrângerea, lipseşte şi dreptul, cele două concepte fiind inseparabile).
Sintetizând, putem înțelege cum organele puterii de stat chemate să înfăptuiască actul juridic, respectă cu sfințenie buchea cărții în interesul petentului, apărându-i dreptul de a pretinde respectarea intereselor şi a libertăţilor sale de către terţi.
Astfel, pot fi cazuri când judecătorii pronunță o decizie reparatorie ce devine apoi bilaterală, generală, imperativă și coercitivă, intrând direct în categoria dreptului obiectiv-pozitiv, căci deciziile definitive ale justiției fac parte din categoria actelor și dispozițiilor cu caracter obligatoriu, susceptibile de a fi duse la îndeplinire, la nevoie, prin constrângere.
Analizând simplist, poate părea că judecătorul legiferează, nu-i așa? Și astfel, pentru că „Nimeni nu este mai presus de lege!”, se ajunge ca în anul 2020, un consilier de probațiune să câștige în instanță (inițial la Tribunalul Dâmbovița, apoi la Curtea de Apel Ploiești) majorarea valorii de referință sectorială (VRS) de la 485 de lei la 605,225 lei, deci o creștere de 25%. Tot instanța de judecată i-a onorat solicitarea ca sumele restante să fie plătite retroactiv, cu 5 ani în urmă. Pasul al doilea a fost că șefa Instanței Supreme, Alina Corbu, să emită un ordin ca majorarea să se aplice „întregii familii ocupaționale” (judecători, procurori, magistrați-asistenți, personal asimilat, personal auxiliar și conex etc.). Apoi pentru că și procurorii sunt magistrați a fost dat un ordin similar și de către Procurorul General al României, Alex Florența. Au urmat Daniel Grădinaru, Șeful Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), apoi însuși ministrul Justiției care a închis cercul vicios prin care toți magistrații, judecători și procurori, beneficiază de o majorare cu 25% a salariilor. Pe cale de consecință vor crește proporțional și pensiile speciale.
În 2024, din luna mai, șefii din Justiție au asaltat Ministerul Finanțelor Publice cu solicitări de majorări bugetare, pentru a plăti drepturile salariale. Suma neverosimilă la care s-a ajuns – 16.091 miliarde de lei, suplimentul la salarii pe ultimii ani și penalitățile de 50%.
Achitarea drepturilor salariale restante a totalizat în perioada 2010 – 2022, numai în cazul judecătorilor, achitarea de drepturi 4,579 miliarde de lei, adică aproape un miliard de euro iar sumele executate silit prin conturile Ministerului Finanțelor, tot pentru judecători, au depășit un miliard de euro. S-a calculat că doar suplimentul la salariile din Justiție costă cât 2/3 din totalul fondului de salarii pentru sectorul din învățământul preuniversitar.
Pentru comparație, bugetul pentru întreg personalul din învățământul preuniversitar este anul acesta de 23 de miliarde de lei și înseamnă salarii pentru aproape 300.000 de salariați, în timp ce acest supliment de 16 miliarde de lei este corespunzător unui număr de aproximativ 10 ori mai mic de angajați în sistemul de justiție.
Și tot în instanță, dar de data aceasta Curtea de Apel București (CAB) însușindu-și argumentele judecătorului de la fond o achitată pe Anda Ancuța Macovei, fosta șefă IT a Autorității Naționale a Vămilor (ANV), pentru mită în valoare de 1.054.721 euro (25% din valoarea contractelor subsecvente de dotare a instituției și alte cadouri totalizând 8.800 de euro: decizia fiind că atenția primită de un bugetar este o „formă de respect” cu „caracter de curtoazie”. „Nu este mită dacă funcționarii și-o permit și au avut reprezentarea că e cadou”!- a decis instanța CAB.
“Concluzionând sub acest aspect, nu se poate aprecia ca fiind dovedit actul de corupţie, în condiţiile în care bunurile oferite de către membrii Asocierii inculpatei au prezentat un caracter de curtoazie, fiind evident că existând o vădită disproporţie între valoarea actului de serviciu pretins încălcat şi care a produs beneficiile relevate şi valoarea folosului necuvenit, sub forma cadourilor oferite inculpatei, nu se mai poate considera că acestea din urmă reprezintă o retribuţie, un preţ al actului de serviciu, ci un gest simbolic, de politeţe, curtoazie care nu necesită intervenţia legii penale, ci, cel mult, poate să justifice sancţionarea disciplinară a funcţionarului”, se arată în motivarea Curții de Apel.
În același timp, Curtea de Apel Suceava Anca Ababneh Dumitrovici, a apreciat că fosta șefă a Secției Oncologie a Spitalului din Suceava, acuzată că a luat mită de la circa 300 de bolnavi de cancer, merită să primească o condamnare la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă.
Tot așa, urmând pașii procedurali din teoria și practica dreptului, pe 18 septembrie un complet al Înaltei Curți de Casație și Justiție a decis că Victor Ponta e îndreptățit să obțină revizuirea ordinului ministrului Educaţiei prin care, în 2016, i-a fost retras titlul de doctor în drept, pe motiv de plagiat. Acum putem afirma că practic cea mai înaltă instanță din România l-a făcut doctor în științe juridice pe Victor Ponta.
Iar o altă instituție de prim rang, care nu face parte totuși din sistemul judiciar deși se împăunează cu titlul de Curte iar judecătorii de acolo nu sunt magistrați, Curtea Constituțională a României (CCR) a deliberat și a decis, pe 28 noiembrie 2023, că este neconstituţională eliminarea așa ziselor pensii speciale ale foştilor parlamentari.
Judecătorii CCR au motivat că “indemnizația parlamentarilor pentru limită de vârstă este un drept legal dobândit, iar eliminarea ei ar crea o „insecuritate juridică vădită”. Adică, CCR a respins readucerea “pensiilor speciale” ale parlamentarilor în acord cu principiul contributivității și al bunului simț pe motiv că ”e discriminare față de restul pensiilor”, fără să observe că în fapt discriminarea e inversă și cei pe care-i protejează prin această decizie beneficiază de privilegii de discriminare pozitivă față de marea masă a cetățenilor de rangul 2, cu precădere a celor care muncesc în privat dar și a celor din sectorul public. Și cum toate deciziile CCR sunt executorii și obligatorii, ce-ar mai fi de zis?
Anul trecut am cunoscut și eu actul de înfăptuire a justiției în toată măreția lui și tot așa, luat prin surprindere, puteam să jur la un moment dat că judecătorul a legiferat în decizia dată pe speța mea. Bine mai stabilsem eu și înainte raporturi din astea, firești, în calitate de petent dar justițiabil, pe de-a-ntregul, n-am mai fost de când mă dăduse-n judecată duetul 2X1 Holding, ca să răspund penal în locul tatălui meu decedat, acuzat de calomnie prin presă.
Așa, cum povesteam, anul trecut, în primăvară am decis să-i creez personalitate juridică gazetei Sentinela, pe care o editam deja de vreo doi ani, pe persoană fizică, cum se zice. Cu colegii de redacție întocmim actele pentru un ONG cu același nume Gazeta Sentinela, obținem rezervarea de denumire la Ministerul Justiției, scoatem caziere, act constitutiv și stautut într-un singur document, contract de comodat pentru sediu, sunt împuternicit ca reprezentant la instanță și mă prezint cu jalba-n proțap la Judecătoria Constanța.
Am pășit cu stângul. Grefiera șefă Secția Cauze Civile – Mariana Iordache, îmi preia dosarul, îl răsfoiește și începe să strâmbe din nas. Întreb ce-o nemulțumește, pufnește: “dați buzna de dimineață și nu le-ați pus în ordine… Răspund că nu eram sigur asupra ordinii firești a documentelor în dosar dar că sunt rescunoscător că mă ajută…Înțelege că sunt ironic și începe să citească cu sârg conținutul Actului constitutiv. “Nu-i bine!” E conform legii, răspund! A ne pricepem, ne băgăm la lege…îmi dă peste nas, din nou. Nu mai zic nimic și ea plusează. Nu aveți cenzor. Răspund că nu-i nevoie conform legii, indic articolul, condițiile în care se impune nominalizarea cenzorului…Bine, dacă sunteți așa deștept lăsați judecătorul să decidă, îmi replică! Nu eram la prima asociație pe care o înființam și din aceste motive mă consideram bazat. Fals! Total fals! Pot să mărturisesc că m-am hazardat cu încrederea ce o aveam în mine, pur și simplu am constatat mult prea târziu că intrasem îngâmfat pe teren pentru că, așa după cum am aflat mult prea târziu și după cum v-am demonstrat acum și dumneavoastră, în instanță judecătorul face legea…Mă rog, în cazul meu chiar și grefiera căci mai nou grefierii sunt cel puțin licențiați în drept și o Școală Națională de Grefieri. Ba chiar se revendică egali în drepturi cu judecătorii și procurorii și aspiră la demnitatea de magistrați. Deh, nu mă mai lungesc cu povestea dar una peste alta eu bănuiesc că jupâneasa grefieră m-a făcut de comandă, căci ce mi-a spus ea pe gură a scris judecătorul în decizia de respingere. Am contestat, a judecat altul care m-a admis de formă, tot în Cameră, apoi apare din senin un procuror care face apel și ajung la tribunal. Iar mă încordez eu la tribunal, complet de doi judecători, îmi formulez pledoarie, vorbesc, susțin, le umflă râsul pe cucoane de patima pe care o pun…Procurorul de ședință zice că nu contează ce scrie în lege trebuie interpretată în spiritul ei și atunci chiar dacă nu avem nevoie de nominalizarea unui cenzor până când de la patru membri vom ajunge să fim 15 membri în asociația Gazeta Sentinela, completul de judecată vrea ca unul dintre asociați să fie ca cenzor și să nu ocupe funcție de membru în Consiliul Director. Așa scria și în Decizia definitivă de respingere a cererii de înregistrare, pe care am primit-o după o lună, prin poștă.
Mi-am învățat lecția, am refăcut toate actele, alte caziere, alte documente autentificate, Narcis a acceptat să fie nominalizat cenzorul de sacrificiu, am scris în noul act constitutiv că cenzorul va îndeplini sarcinile specifice conform CAP. 5, Art.20, pct. 5 din Statut, reglementat de art. 27 și 2 din OG 26/30.01.2000 și Punctul 18, Art.1 din Legea 276/din 20 oct 2020, – adică în viitor , cândva, atunci când și dacă se vor îndeplini condițiile cerute de lege. Deși nicio instanță nu poate să judece decât pe cazurile pentru care este sesizată și nu pentru unele prezumtive din viitor.
Am înghiți gălușca, deși am pierdut șase luni pentru o procedură ce în mod normal putea fi soluționată în trei săptămâni, dar am avut eu baftă la niște magistrați manglitori jucați pe degete de-o grefieră haladită!
