Nu-i decât unu!

Călin MARINESCU ■

Am intrat în linie dreaptă, în cursa alegerilor pentru Președintele României și după o campanie electorală sublimă, dar inexistentă, cu plăpânde apariții televizate și pe munca activului de partid, sunt din nou în situația Cetățeanului turmentat, al inegalabilului Nenea Iancu Caragiale, să mă întreb cu cine votez?

Ca să mă lămuresc, am cetit puțin din Constituția României, ca să văz cam ce sarcini are Președintele și m-am cam lămurit ce grilă de evaluare trebuie să folosim în mod generic la noua promoție de candidați.

Astfel am aflat în primul rând că Președintele reprezintă statul Român el încheind tratate internationale în numele României; este garantul independentei, unității și integrității țării, vegheză la respectarea prevederilor Constituției și la buna functionare a autorităților publice.

Este Comandantul suprem al forțelor armate și Președintele Consiliului Superior de Apărare al Țării; trebuie să ia măsuri adecvate în cazul unei agresiuni împotriva statului Român; acordă gradele de general și amiral.

În momentul în care războiul bate la poartă, ba din când în când mai sare și gardul pe unde avem uluci rupte, această sarcină, asta cu Apărarea, a Președintelui devine primordială. Cu presiunea Rusiei dinspre nord-est și est și a Ungariei dinspre vest, cu o armată redusă în mod inconștient, subfinanțată și slab dotată suntem într-o situație critică, așa cum am fost în pragul fiecărei conflagrații mondiale, și ne bazăm doar pe aportul aliaților NATO ce poate dispărea oricând funcție de toanele proaspătului ales Donad Trump.

Pe urmă, mi-au atras atenția și prevederile despre obligațiile de numire și revocare a prim-ministrului și miniștrilor și faptul că Președintele poate prezida ședințele Guvernului când consideră oportun.

Președintele României se poate adresa Parlamentului când consideră necesar și îl poate dizolva în condițiile legii.

Și, apoi, Președintelui României îi revin multe alte sarcini administrative precum acordarea de distincții și medalii, grațierea individuală, numirea ambasadorilor și a altor reprezentanți ai statului. Tot el poate declanșa un referendum pentru probleme de interes național.

Așadar ținând cont de principalele obligații, enunțate mai sus, ce revin în exercitarea Președintelui, am analizat în ce măsură principalii prezidențiabili, nu chiar toți 14, ar fi capabili să le ducă la îndeplinire raportându-mă la pregatitirea, experiența, carisma și legăturile personale preexistente pe plan internațional. Și ce credeți că mi-a ieșit la testul grilă? Mulți candidați, puțini oameni, doar unul ales!

Dar să vedem împreună. Primul pe listă cu voia dumneavoastră, conform sondajelor sociologice – Marcel Ciolacu, președintele PSD, prim-ministru în funcție.

În ce privește reprezentarea României, Ciolacu nu are experiența necesară, nu are decât sumare legături cu Comisia Europeană, e habarnist în domeniul diplomației internaționale și cea mai recentă probă a dat-o în urmă cu trei zile la reședința premierului britanic unde s-a repezit să-și pupe gazda pe obraz. În calitate de președinte al Camerei Deputaților și mai nou de prim-ministru unde toată lumea știe că temele i le face viceprim-ministrul Marian Neacșu, s-a îndeletnicit cu precădere de aranjamente politice și de împărțitul pomenilor de la buget către salariații din administrația publică și pensionari. Politica împrumuturilor falimentare dusă de el pentru plata salariilor și pensiilor și de creștere a deficitului generează mari prejudicii în viitorul apropiat, atât economiei țării cât și celor păcăliți cu majorările acordate în baza îndatorării excesive internaționale, datoria publică urmând să ajungă la peste 68% din Produsul Intern Brut (PIB).

Nu are experiență managerială, înainte de a se lansa în politica buzoiană se pare că a avut mici afaceri de cartier susținute ulterior prin pozițiile sale politice.

În domeniul militar, probabil că a efectuat stagiul militar, ca orice român, pe șantierele patriei sau în agricultură cum era obiceiul vremii; lipsesc informațiile în acest domeniu ca și în legătură cu studiile liceale.

Privind relațiile cu Parlamentul și cu Guvernul, Ciolacu are o sumară experiență, de trei-patru ani de când a devenit Președintele PSD, dar în afara funcției de prim-ministru nu a mai ocupat o altă poziție administrativă de prim rang într-o autoritate publică.

Ciolacu nu cunoaște vreo limbă de circulație internațională necesară de obicei pentru relaționarea cu partenerii străini de discuții, în special în pauze, când se aranjează multe înțelegeri. În întâlnirile oficiale fiecare folosește limba națiunii sale.

Și totuși Ciolacu apare pe primul loc în sondaje fiind reprezentantul celui mai mare partid politic, cu o rețea puternică de organizații locale interconectate între ele în special prin interese de partid, economice și prioritar personale.

Pe locul doi, George Simion, președintele AUR și membru al Camerei Duputatilor. El pare susținut din umbră de PSD pentru a intra în turul doi cu Marcel Ciolacu într-o reiterare a finalei prezidențiale din 2000:  Ion Iliescu versus Vadim Tudor, când mulți am votat cu lacrimi în ochi Iliescu, ca nu cumva să îl avem Președinte pe naționalistul Vadim.

La o analiză comparativă putem afirma relaxat că dacă Vadim era un munte de cultură, Simion este un munte de incultură, un grobian care pare a-și fi ridicat din neant partidul ce-l prezidează autoritar, se pare cu concursul unor personalități intuite dar încă nedefinite, mai ales din mass-media.

În opinia mea, dintre toți candidații George Simion este cel mai necalificat pentru a ajunge Președintele României. El are atitudine permanent arțăgoasă, departe de orice norme ale diplomației dar și ale bunului-simț considerând că politica de forță este cheia succesului. Din păcate se observă că această manieră politică a prins la românii nemulțumiți de rezultatele economice ale guvernului de coaliție PSD-PNL, cei care prizează atitudinea de mardoiaș fiind în general oameni cu venituri submedie, frustrați, deviați comportamental ori profitori, mulți dintre ei dorind schimbări radicale în politica și organizarea țării.

Din păcate, aceștia  nu realizează că politica promovată de George Simion este lipsită de orice program doctrinar real, economic și social. Bazându-se numai pe contestare a tot ce se poate contesta, Simion prin vehiculul său politic AUR nu poate oferi în final alegătorilor săi ceea ce își doresc.

Simion este susținut, bineînțeles, de aparatul politic al AUR, nu atât de dezvoltat ca în cazul marilor partide PSD și PNL, dar foarte penetrant mai ales pe televiziuni și pe platformele de socializare.

Simion nu are nicio experiență managerială, diplomatică sau politică, necesare unui asemenea post.

În ceea ce privește domeniul militar, nu sunt referiri cu privire la efectuarea serviciului militar obligatoriu în calitate de militar cu termen redus ca student al Universității București, care a fost suspendat de la 1 ianuarie 2007.  Mă îndoiesc însă că ar fi în măsură să ia, așa cum cere Constituția, măsurile adecvate în cazul unei agresiuni împotriva statului român.

Relațiile lui Simion cu Parlamentul și cu celelalte partide politice sunt predominant contondente și permanent conflictuale, cu episoade dure rămase din păcate fără niciun rezultat sancționatoriu vizavi de disciplina parlamentară.

Numai fosta sa colegă, nefasta Diana Șoșoaca, eurodeputata care ne face de râs în Parlamentul Europei, îl mai întrece la golănie și mahalagisme.

Pe locul trei, umăr la umăr cu Simion, generalul în rezervă Nicolae Ciucă, președintele PNL, președinte al Senatului, fost Șef al Marelui Statului Major, fost ministru al Apărării, ex prim-ministru în prima epocă a coabitării nefirești PSD-PNL, artificiu partinic ce a menținut totuși o stabilitate politică a țării, chiar și acum în perioada electorală.

Comandant de unități și mari unități dislocate în teatrele de operații din Irak, Afganistan și Angola sub comanda NATO, apreciat întotdeauna de comandanții săi, distins cu cele mai înalte ordine ale statului român dar și ale partenerilor militari, precum: Ordinului Naţional de Merit al Republicii Franceze, în grad de Comandor, Legiunea de Merit a Statelor Unite ale Americii, în grad de ofiţer, Medalia Naţiunilor Unite, Medalia pentru Merit, SUA ori Medalia de Onoare a Forţelor pentru Operaţii Speciale ale Statelor Unite ale Americii.

Bun cunoscător al limbii engleze, cu relații printre mlitarii cu grade înalte din Europa dar și din SUA, Nicolae Ciucă are o pregătire academică net superioară cu stagii permanente de perfecționare realizate la termene și relațiile personale internaționale necesare. Din păcate pregătirea militară și funcțiile de responsabilitate deținute l-au făcut să fie întotdeauna pragmatic, să nu fie un om al vorbelor măiastru meșteșugite dar în ultima perioadă experiența de om politic a mai estompat acest, să zicem, defect.

Din punct de vedere al experienței în domeniul apărării, conform Constituției și fișei postului, Ciucă este de departe cel mai calificat pentru a asigura independența, unitatea și integritatea țării, de a lua măsurile necesare în cazul în care țara și națiunea sunt puse în pericol.

Ca fost ministru al Apărării și fost prim-ministru are experiență managerială în ceea ce privește relațiile cu autoritățile publice, poate aprecia oportunitatea numirii unor miniștri sau a prim-ministrului.

Din ce am observat, exercitarea atribuțiilor sale parlamentare a fost corectă, la nivel instituțional, iar ca președinte al Senatului a dovedit o bună cunoaștere a relațiilor interumane asigurând climatul de liniște și colaborare necesar, superior Camerei Deputaților.

Analizând, așa cum mi-am propus, capabilitațile prezidențiabilului în funcție de obligațiile pe care le-ar avea conform prevederilor constituționale, mi se pare că Nicolae Ciucă este cel mai reprezentativ candidat, putând să facă simțită prezența României atât în cadrul Comunității Europene, a relației de parteneriat, în special cu SUA, dar și cu alte state și organisme mondiale.

Pe locul al patrulea se clasează președinta USR, Elena Lasconi, primarul municipiului Câmpulung Muscel, un politician cu mare experiență în televiziune, mai puțin în politică. Fără experiență în activitatea Parlamentului și a Guvernului și implicit neinițiată în coderiile și șulfăniile de acolo, fără relații personale pe plan internațional, timid susținută de aparatul fragilului său partid, a ajuns totuși pe un loc fruntaș în sondajele sociologice grație dezinvolturii  fără acoperire, precum expunerea unui copil la locul de joacă, prea aproape de  legănul metalic aflat în plin avânt, până la primul contact frontal. Determinarea personală și chiar șarmul de prezentatoare TV au trecut-o multe teste ale străzii până în prezent dar, analizând capabilitățile și expertiza în domeniul politicii naționale, eu nu cred că o recomandă mai nimic pentru funcția de Președinte.

Ca reprezentativitate, Lasconi provenind din mass-media, are vorbele la ea și vorbește țintit, superior celorlalți prezidențiabili, ceea ce s-ar întâmpla și în cadrul întâlnirilor oficiale la care ar participa ca Președinte al republicii. Din păcate nu are experiența managerială și nici politică necesară, nu are cunoștințele necesare și va fi în postura de a învăța la locul de muncă totul, ceea ce ar aduce la sincope în activitate.

Nu are anvergura necesară pentru a avea relații instituționale corespunzătoare cu Parlamentul, cu Guvernul și cu autoritățile publice, experiența de patru ani ca primar al municipiului Câmpulung Muscel nu-i este suficientă. Nici cultura generală și specifică dobândită în urma studiilor universitare precare nu-i complinesc zestrea necesară și cred că ea a fost o soluție de compromis pentru a se preveni o ruptutura în USR, un partid condus de membrii tineri și neliniștiți.

Următorii 10 prezidențiabili aflați pe buletinele de vot, deși unii sunt cu adevărat valoroși dar fără susținenerea unor partide cu anvergura necesară, cu organizații adevărate și în toate localitățile țării, la firul ierbii cum se zice, nu au șanse a se apropia de primele două locuri ce vor merge în următoarea grupă valorică.

Am făcut apel la prevederile Constituției și pentru a lămuri falsitatea unor promisiuni electorale ale prezidențiabililor privind ridicarea nivelului de trai al poporului, reducerea prețurilor la alimente și/sau la carburanți și alte asemenea, deziderate ce de fapt stau doar în puterea Guvernului.

Odată devenit Președinte al țării, prezidențiabilul pierde conducerea partidului ce l-a susținut și de fiecare dată, în scurta noastră democrație, prim-ministrul, care de obicei este și noul lider al principalului partid ce dă Guvernul (singur sau în coaliție) își creionează propria politică, de multe ori chiar în contradicție cu Președintele republicii.

Și am avut, slavă domnului, exemple nenumărate precum fricțiunile dintre Iliescu și Petre Roman, apoi între Ion Iliescu și Adrian Năstase sau între Emil Constantinescu și Victor Ciorbea și exemplele continuă, mai nou Iohannis care s-a ciondănit ireparabil cu Orban și apoi Cîțu.

Este important ca înainte de a pune ștampila pe buletinul de vot să analizăm cele de mai sus și să alegem un Președinte care să ne conducă și să ne reprezinte cu eficiență în această perioadă tulbure a scenei internaționale și mai ales a situației țării noastre aflată la limita conflagrației. Deci să nu votăm la plesneală, ba chiar să fim exigenți și să cumpărăm cu votul nostru ce-i mai bun și mai ales mai valoros. Să ne informăm despre candidați așa cum citim o etichetă de pe un produs alimentar și să nu alegem ceva ce ne va provoca indigestie sau, Doamne ferește, toxiinfecție. Să fim scrupuloși, să fim pretențioși, să nu ne mulțumim cu ciurucuri, cu chinezisme de doi bani ori cu turcisme ieftine, contrafăcute, și, dacă prin absurd, n-ați înțeles nimic din ce-am detaliat înseamnă că aveți draci pe voi!

Eu nu pot decât să vă rog să mergem la vot și să nu îi lasăm pe alții să ne hotărască soarta în orb.