Cum ar fi dacă…?

Paloma PETRESCU ■

Motto: Lider este persoana care reușește să scoată simplitate din dezordine, armonie din dezbinare și oportunitate din dificultate. Albert Einstein

Decembrie 2024. Un vid, asta l-a favorizat pe candidatul surpriză din primul tur al alegerilor prezidențiale! Un vid în care instituții publice au funcționat fără să vizeze siguranța, educația, sănătate și nevoile de apartenență și securitate ale celor 19 mil de români. Partidele politice s-au uitat mai ales către ele însele, către interesele lor, poziționarea față de celelalte partide, guvernele au guvernat cum au dictat legile parlamentului, iar președintele … nu a vegheat, nu a mediat.

Tot în decembrie,  dar 35 de ani înainte,  a fost momentul în care speranța, emoția, sacrificiile ne-au unit în dorința de a deveni ceea ce nu eram lăsați să fim. În decembrie 2024 trăim un moment de confuzie, emoții mai ales negative, îngrijorare și neîncredere. Suntem contrariați să aflăm, chiar în rândul prietenilor, despre oameni care sunt gata să voteze un necunoscut, un mincinos, unul care neagă cu nonșalanță realități din lumea științei, dar invocă creștinismul, cânepa și pe Dumnezeu, la tot pasul. De ce? „Crede și nu cerceta” a devenit, în mileniul III, în România, un mesaj subliminal de actualitate, foarte păcătos, de altfel. De ce? Din cauza lipsei de educare a sentimentului de apartenență a populației, lipsă alimentată, cred eu, din inconștiență de către decidenții.

Știu, nu am stofă de politician, sunt doar un cetățean instruit, care caută răspunsuri, nu le ia din auzite, un cetățean care își exprimă opinia.

Sunt totuși relativ optimistă referitor la posibilitatea ca „dușul rece” să-i fi trezit la realitate pe cei care formează acum coaliția pro-europeană. România, și doar România contează acum! Nu PSD, PNL, USR, UDMR! Ele există doar pentru că există România democrată, altfel … nu ar mai avea sens, s-ar autodesființa.

În opinia mea pentru a crește rata de încredere a populației, partidele ar trebui ca în această perioadă de negociere să:

• adopte un program de guvernare realist, coerent, nepopulist, realizabil;
• renunțe la promovarea politicianismului în defavoarea competenței profesionale. Eu aș vrea să nu mai aud, discuții despre împărțirea portofoliilor ministeriale între partide – 7 la PSD, 4 la PNL, … Aș vrea însă să aud despre competiție pe bază de competențe și reprezentativitate între candidați propuși de toate partidele pro-Europa pentru diversele portofolii ministeriale; cel mai bun să câștige; în felul acesta abia partidul X să își asume portofoliul Y, iar politica … să rămână în grija Parlamentului, pluripartit;
• revizuiască și să completeze, după caz, legislație în concordanță cu noile realități ale mileniului III, în toate domeniile, începând cu cele care servesc securității naționale;
• renunțe la a promova ideea că doar prin atitudine reactivă și critică își vor mulțumi membrii și susținătorii; chiar cred cu tărie că este momentul ca în România să înceteze competiția prin strigarea în gura mare a relelor pe care le fac „ceilalți”, iar în locul ei să fie promovată competiția pro activă susținută cu argumente constructive. Să ne contrazicem în favoarea României, da, dar doar cu argumente, nu cu injurii și înjurături, invitații la revoltă;
• comunice cu românii, să le afle nevoile, așteptările … s-a văzut că doar acordarea de ajutoare sociale, creșterea pensiilor și a salariilor, atât cât a fost, nu a ajutat. Românii sunt prezenți în viața partidelor politice, fără ei, acestea nu ar mai exista, deci respectul trebuie să facă parte din această poveste. Respectul și încrederea se câștigă nu sunt subscrise unui „pachet de măsuri”;
• opteze pentru susținerea unui singur candidat la alegeri prezidențiale, posibil un independent, neafiliat politic, educat, cu deschidere euro-atlantică, bun comunicator, deschis dialogului.

O fi bine? Un singur candidat al pro-europenilor ar putea fi învins în turul II? Da sau nu! întotdeauna există aceste două posibilități, dar un candidat pregătit, onest, hotărât dar comunicativ, bun negociator ar câștiga încrederea românilor în condițiile unui joc în care toate părțile respectă regulile jocului.

Ce aștept eu de la președintele țării mele?

Aștept să aibă un proiect de țară realist, întemeiat pe atribuțiile și responsabilitățile stabilite de Constituție; cred că așa ar trebui să se intituleze și programul său electoral:

“Proiectul meu de țară”.

În “Proiectul de țară” al candidatului pe care l-aș vota aștept să descopăr viziunea clară, convingătoare a omului care își dorește să mă reprezinte și pe mine, să-mi câștige încrederea prin vorbe, acțiuni, atitudine.

Etalonul meu de președinte al României este cel care mă convinge că este capabil să:

• fie patriotul care respectă, promovează și reprezintă România;
• este în mod real preocupat și promotor al valorilor unei societăți democratice: educație, putere, echilibru, angajament, prosperitate, curaj, schimbare,  libertate, onoare, loialitate, calitate, spiritualitate, altruism, acceptare, familie și nu al lozincilor populiste;
• să fie acel mediator și/sau negociator între actorii societății românești, indiferent din ce parte ar veni ei; medierea/negocierea să fie reală, activă, în momentele cheie ale vieții României, iar abordarea să fie solomonică;
• să fie permanent preocupat de educația și sănătatea poporului român; în “Proiectul meu de țară” aceste două domenii să reprezinte firul roșu, dar din perspectiva funcției de președinte și nu al puterii executive;
• să fie prezent și activ în organismele/forumurile/momentele cheie semnificative pentru interesele externe ale României, oriunde în lume;
• să fie empatic, înțelept, vigilent, dar și ferm, în egală măsură;
• să le amintească mereu oamenilor politici că sunt vremelnici și că ei există în funcțiile acelea doar pentru că poporul i-a ales;
• să comunice activ și profesionist cu acei actori care asigură securitatea unei vieți sigure pentru poporul român și pentru România;
• să fie prezent în viața românilor , dar nu doar la tăiat de panglici, prin declarații publice sau alte asemenea mecanisme pseudo democratice.

Nu aștept de la președintele României să preia rolul structurilor executive, a Guvernului și nu vreau:

• să îmi vorbească despre creșterea pensiilor și a salariilor;
• să fie preocupat de buget, inflație, autostrăzi, administrare;
• să fie prezent în justiție – sub orice formă;
• să se implice în acțiuni politice prin care se favorizeze/defavorizeze oricare dintre actorii politici;
• să fie „tătuc”.

Aștept de la președintele meu să iubească România  și pe români, cel puțin egal cu iubirea de sine. Cam greu, nu?

Simplu nu este, dar nici imposibil. Am pe cineva în minte! Pe Daniel Funeriu, cel pe care l-am întâlnit prima dată cu aproape 20 de ani în urmă, după ce, nu de mult timp revenise în țară.

Săptămâna aceasta, telepatia a funcționat! Nu, nu ghicesc în stele, dar să vă spun cum s-au succedat evenimentele.

Zilele trecute, o zi marcată de știri încrâncenate, de controverse și fel de fel de ipoteze, care mai de care mai proastă pentru România, i-am scris lui Daniel Funeriu un mesaj.

 „Bună. Daniel de ce să nu candidezi tu la prezidențiale? Ești un tip echilibrat, vizibil, ai experiența din comisia prezidențială, experiența de ministru, de europarlamentar, pe cea de reprezentant UE pentru integrarea europeană a Republicii Moldova. Eu cred că sunt mulți români care își doresc în cea mai înaltă funcție în stat, ca și mine de altfel, un om educat, serios, muncitor, dispus să asculte, să vadă și să ia decizii fundamentate. Expertiza ta dobândită în cercetare științifică, sunt sigură că te va ajuta să iei cele mai bune decizii, întemeiate pe date certe, analizate, și nu pe vorbele vehiculate public. Ești onest, trăiești în respect pentru lege și pentru toate valorile democratice. Ce spui?”

După foarte puțin timp, câteva ore, cred, am citit despre propunerile domnului Kelemen Hunor, printre care era și Daniel Funeriu. Daniel m-a sunat, eu mă așteptam să mă întrebe ce mi-a venit? De ce el? Ce e în mintea mea? dar nu! Mi-a spus că și el s-a gândit și că își pregătește o prezentare personală cu parcursul său din copilărie și până azi, șirul vieții lui Daniel Funeriu putând fi depănat de pe internet unde l-a documentat sub forma unei autobiografi cu titlul: Despre viața mea. De până acum. Let’s rock!

Din câte știu eu, acum, Daniel Funeriu nu este afiliat niciunui partid politic, este un om cu înalte calități morale și profesionale, nu este egocentrist, deși, trebuie să recunosc că reacționează dur la impostură, situații în care pare orgolios, plin de sine, dar e mai degrabă persoana care se delimitează de cei care emit doar păreri, în loc de opinii fundamentate.

“România: țara creierelor scumpe, nu țara mâinii de lucru ieftine. Așa merită România să fie cunoscută în lume și așa va fi dacă vom câștiga”, spune Daniel Funeriu.

Cum ar fi dacă partidele pro-Europene l-ar susține? Este o întrebare la care nu voi avea răspuns prea curând, dar dacă va fi așa cum sper eu, prin Daniel Funeriu se va putea începe reconstrucția încrederii românilor în cei care ocupă funcțiile cele mai înalte în stat. Vor avea încredere că vor fi bine reprezentați dincolo de granițele României, că președintele lor va veghea la implementarea politicilor interne în favoarea lor.