Acasă Politic Președintele Dan a prezentat Manifestul celei de-a Treia Republici

Președintele Dan a prezentat Manifestul celei de-a Treia Republici

6624
0

Dan MIHĂESCU ■

Luni 26 mai, conform calendarului convenit de Secretariatul Parlamentului în colaborare cu Administrația Prezidențială, sala de plen a Parlamentului României a găzduit, conform cutumelor, ceremonia de învestire prin depunerea jurământului a noului președinte, Nicușor Daniel DAN, ales în urma scrutinului popular din 18 mai a.c.

În opinia mea, evenimentul a devenit unul nu doar memorabil ci și definitoriu pentru viitorul națiunii după ce Președintele DAN a transmis mesajul de recepție a funcției, un discurs ce s-a conturat clar în liniile simple și ferme de reformare a statului în spiritul instaurării celei de-a Treia Republici în România, moment și eveniment definitoriu și mult așteptat de către istorici, sociologi și politologi, după cum veți constata.

Nicușor Daniel DAN, al cincilea președinte al României post-revoluționare, primul ales în funcție care nu a fost membru al PCR, care a candidat la demnități publice provenind din societatea civilă și care a câștigat cursa prezidențială ca independent politic, a declarat în deschiderea evenimentului:

„Voi fi un președinte deschis la vocea societății!”

În continuare, Președintele Republicii a precizat dezideratele mandatului său, pe termen scurt, mediu și lung, strategie și obiective pe care viitoarele guverne trebuie să le ducă la îndeplinire pentru binele națiunii.

„Pe termen scurt, România are o problemă a deficitului. Cheltuiește prea mult fără să își permită. Este în interesul național ca România să aibă un guvern susținut de o majoritate parlamentară. Este interesul național ca această coaliție să facă reformele fiscale de care România are nevoie. Este în interesul național ca România să dea mesajele de stabilitate”.

„Statul român are nevoie de o schimbare fundamentală, și vă invit să continuați să fiți implicați pentru a pune presiune pozitivă pe instituțiile statului român pentru ca acestea să se reformeze”, a spus președintele ales al României, Nicușor Dan.

”Este în interesul naţional ca România să aibă un guvern susţinut de o majoritate parlamentară. Este în interesul naţional ca toată majoritatea să-şi asume reformele fiscale de care România are nevoie”, a spus preşedintele, în plenul Parlamentului.

Preşedintele a mai spus că este în interesul naţional ca România să transmită pieţelor financiare mesajul de stabilitate iar România să transmită mediului investiţional un semnal de deschidere şi de predictibilitate.

”Cer partidelor politice să acţioneze în interesul naţional în perioada care urmează. Nu va fi despre trecut, este despre viitorul imediat al României şi nu este despre calcule politice, este, repet, despre interesul naţional şi sunt convins că românii vor evalua în consecinţă”, a arătat el.

„În ceea ce privește economia, avem nevoie să stopăm marea evaziune fiscală, să reducem și eficientizăm cheltuielile statului, să avem o strategie bine definită de dezvoltare economică.”

”În ceea ce priveşte sistemul administrativ, e nevoie ca România să reducă birocraţia şi să digitalizeze. E nevoie ca România să reformeze procesul de acces şi promovare în funcţia publică. E nevoie de o reformă administrativ-teritorială şi e nevoie de o reformă a sistemului electoral”, a spus Nicuşor Dan în Parlament.

Preşedintele a arătat că: ”În ceea ce priveşte economia, avem nevoie să stopăm marea evaziune fiscală, să reducem şi să eficientizăm cheltuielile statului, să asigurăm o guvernanţă şi un management profesionism la companiile de stat, să avem o strategie bine definită de dezvoltare economică, să stimulăm capacităţi agro-industriale şi de procesare pentru a optimiza producţia agricolă, să finanţăm un sistem coerent de irigaţii, să simplificăm accesul la fondurile urbane şi să asigurăm un cadru favorabil investitorilor.

„În ceea ce privește sistemul de sănătate, este nevoie de digitalizare, de o echilibrare între medicina primară și ambulatorii și spitale”.

”În ceea ce priveşte sistemul de sănătate, este nevoie de digitalizarea întregului sistem, de o echilibrare între medicina primară şi ambulatorie şi sistemul de spitale, de o strategie de investiţii în infrastructura în sistemul sanitar, de o extindere a reţelei de centre pentru tratarea dependenţelor şi de o stimulare a profesioniştilor care aleg să profeseze în medii rurale şi oraşe mici”.

Potrivit preşedintelui, este nevoie să investim în educaţia timpurie, adică în creşte şi grădiniţe, şi este esenţial să prevenim abandonul şcolar.

„În ceea ce privește educația, este nevoie să stimulăm financiar personalul didactic, este nevoie ca în întregul sistem să stimulăm gândirea critică”.

”În ceea ce priveşte justiţia, este nevoie ca parchetele să se focalizeze pe marile zone de corupţie din societate. Este nevoie de o reformă a unei instituţii fundamentale, Inspecţia judiciară. Este nevoie să reducem timpul de soluţionare a dosarelor, prin măsuri administrative şi uneori legislative”, a spus preşedintele în plenul comun al celor două camere ale parlamentului.

El a mai arătat că ”este nevoie să redefinim procedurile de promovare a magistraţilor şi este nevoie să reflectăm la legea Curţii Constituţionale”.

„În ceea ce privește mediul, este nevoie de o reformare de autorizare și control, de extinderea activității Gărzii de Mediu, de o reformă la Romsilva”.

„Este nevoie de simplificarea sistemului de pensii, de dezvoltarea serviciilor sociale în comunități, de dezvoltare a unui sistem de îngrijire de lungă durată”

„Pe plan extern, e nevoie de consolidarea parteneriatului strategic cu SUA, participarea la NATO și la dialogul între UE și NATO.”

La încheierea ceremoniei au urmat strângeri de mâini cordiale și felicitări, care cum au putut și cum le venea pe suflet. Am remaract un bou moscat constănțean: slinosul și unsurosul judecătorul CCR Cristian Deliorga, cel care are mai multe vieți decât pisica în sistemul judiciar și al demnităților publice de compromis, la tratat ostentativ cu dosul pe Președinte când a pornit să le strângă mâna judecătorilor CCR prezenți la eveniment. Și cârciumarul parlamentar Daniel Georgescu, inițial l-a tratat ostentativ cu dosul pe Președinte dar mai apoi s-a gândit că la o adică să aibe și el o poză cu acesta, că cine știe ce vremuri vin? Eu i-aș recomanda Președintelui Dan să nu-și abandoneze pornirea inițială dar, după caz, la unii să le-o strângă în palmă iar altora la ușă, după merit.

Se zice că oamenii pot lumina încăperile prin aura lor bioenergetică; unii când intră iar alții când ies. A fost și cazul celor doi remarcabili absenți de la ceremonie: foștii președinți Ion Iliescu rămas acasă să-și lingă ranile noilor dosare deschise de procurori și Klaus Iohannis, care probabil că nu și-a terminat de măturat trotuarul din fața caselor… Bine, am mai văzut-o și pe fata-lui-tata, Margareta-oase-roade, făcând umbră pământului stingheră, între Emil Constantinescu și Prea Fericirea Sa, atârnată inoportună precum gaia-mațu în tot peisajul arhitecturii instituționale, ținând locul de Veșnică-Pomenire!

[/responsivevoice]

Potcovaria lui Dan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.