Leonard MOCANU ■
Beijing – istorie și tradiție
Cu 22 de milioane de rezidenți, Beijing este cea mai mare capitală din lume, în termeni de populație, și al doilea oraș al Chinei, după Shanghai, ca aglomerare urbană. Beijing este un oraș global, unul dintre cele mai importante centre mondiale în domenii diverse, precum cultura, diplomația, afacerile, finanțele, politica, economia, învățământul, sportul, știința și tehnologia. În Beijing se află sediile celor mai multe dintre companiile de stat chineze. Orașul este un hub pentru rețelele de trasnport rutier, feroviar sau aerian. Înainte de pandemia de COVID 19, aeroportul internațional din Beijing era cel mai aglomerat din Asia.
Capitala Chinei combină în proporții egale arhitectura modernă cu cea tradițională. Este unul dintre cele mai vechi orașe din lume, cu o istorie bogată, de aproape trei milenii. Beijing este una dintre cele patru capitale istorice ale Chinei, manifestându-și acest rol în ultimele opt secole. Protejat de munți din trei direcții și de zidurile orașului pe cea de-a patra latură, orașul pare a fi fost predestinat să fie reședința împăratului și capitala Chinei. În esență, Beijing este una dintre cele mai importante destinații turistice din lume și ne-am simțit privilegiați pentru că i-am putut călca străzile, admira frumusețile și respira aerul, la propriu și la figurat.
Prima destinație în prima zi a săptămânii a fost Marele Zid, în porțiunea sa cea mai apropiată de Capitală. Deplasarea cu autocarul a durat mai bine de o oră și, printre temele lecției de chineză, Lisa, ghidul nostru local, ne-a dat câteva detalii despre traficul rutier. Astfel, am aflat că ziua era aparent puțin aglomerată, deoarece era ultima liberă din ”pachetul” de cinci, dedicate Zilei Muncii. De aceea, șoselele păreau mai mult decât lejere, dar am fost ”încurajați” că a doua zi lucrurile urmau să stea altfel.
Amintindu-mi că la prima mea călătorie la Beijing, în 2016, când nu am văzut soarele decât la plecare, după ce am depășit cu avionul plafonul de nori, cel mai probabil cauzați de poluarea excesivă, am întrebat cărei minuni îi datoram plăcerea de a putea admira Astrul Zilei. Am înțeles că în ultimul deceniu autoritățile au luat măsuri radicale pentru reducerea poluării. Printre acestea, limitarea funcționării centralelor electrice pe cărbune și, mai ales, o politică foarte restrictivă la adresa automobilelor personale cu motoare termice.
Automobilele personale electrice au plăcuțe de înmatriculare verzi, iar cele cu motoare termice, albastre. Zilnic, 20% din ”numerele albastre” nu circulă. În Beijing, regula vizează ultima cifră a terminației numărului (de exemplu 1 și 6, 2 și 7 etc.) și este anunțată prin mijloacele de informare în masă. În acest fel, dincolo de disconfortul de moment, cetățenii sunt încurajați să-și cumpere automobile electrice. Cum doar 20% din cetățeni își pot permite un automobil, străzile Capitalei au fost invadate de scutere electrice, care pot fi văzute pe străzi precum roiurile de albine, respectând propriile reguli în intersecții, pe trotuare sau la trecerile de pietoni. În China, tradiționala călătorie cu bicicleta a rămas pentru boemi. Dealtfel și automobilele, atunci când virează la dreapta, nu acordă prioritate pietonilor.
Despre primul nostru obiectiv, Marele Zid Chinezesc, sunt atâtatea lucruri de spus, încât ne-ar trebui o carte sau un film. Pe scurt, acesta este o construcție strategică gigantică, în lungime de 21.196,18 kilometri, menită să apere China împotriva popoarelor nomade din nord. Marele Zid a fost construit de-a lungul mai multor secole, începând cu al cincilea, înainte de Hristos, pe o porțiune limitată. În cea de-a doua etapă, în timpul Dinastiei Qin, începând cu anul 214 Î.Hr., se construiește porțiunea Zidului de la Fluviul Galben, pentru apărarea împotriva poporului nomad Xiongnu (cunoscut în Europa drept huni). Spre deosebire de prima porțiune, construită și prin văi, aceasta este construită numai pe crestele munților, din blocuri de piatră suprapuse, ajungându-se la lungimea de circa 5.000 kilometri. În timpul Dinastiei Han (începând cu 206 Î.Hr.), zidul a fost extins, ajungând la lungimea actuală, însă, în urma degradării de-a lungul timpului, a fost nevoie să fie refăcut pe o lungime de peste 6.000 kilometri, între anii 1368-1644, în timpul Dinastiei Ming, odată cu mutarea capitalei la Beijing. Lăsat din nou în paragină în secolul XIX, Zidul intră sub protecție guvernamentală în 1952, fiind declarat monument istoric al Chinei.
Constructiv, Marele Zid are o înălțime medie de 12 metri și o lățime care variază, fiind în medie de 6,5 metri. Este pavat cu piatră și era folosit ca șosea strategică și ca drum comercial. Din loc în loc, Zidul are turnuri pătrate cu înălțime de 12 metri, folosite pentru observație, pentru transmiterea de semnale sau pentru depozitarea armelor. Se apreciază că ar fi existat peste 20.000 de turnuri de observare și depozitare și peste 15.000 de turnuri de semnalizare. În prezent, doar o mică parte din Zid a fost reabilitată și este accesibilă turiștilor.
Din vorbă în vorbă, am ajuns la Juyongguan (Pasul Juyoung), unul dintre cele mai pitorești sectoare ale Marelui Zid Chinezesc, situat la aproximativ 60 de kilometri de Beijing, în provincia cu același nume. La Juyongguan, turistului i se oferă o priveliște mirifică, Zidul șerpuind din vale, către crestele munților care o mărginesc, plini de vegetație specifică. Sectorul Juyongguan a fost construit inițial ca unul distinct, fiind integrat ulterior în Marele Zid. El constă în două porțiuni (de sud și de nord), câte una pe fiecare versant.
Odată ajunși la poalele părții de sud, înainte de a începe ”aventura” urcării pe zid (de fapt a urcării pe munte pe creasta zidului), Lisa ne-a prevenit că încercarea ne poate face eroi, dar că trebuia să avem în vedere dificultatea urcușului, pe o pantă abruptă, pe trepte cu înălțime variabilă, mergând de la câțiva centimetri, la 30-35 de centimetri. Turiștii cu probleme cardiace (dar nu numai ei) trebuie să fie precauți, pentru că dificultatea urcușului este amplificată de soarele arzător care se revarsă asupra lor. Ni s-a recomandat să nu ne aventurăm mai mult decât posibilitățile fizice, dar și să fim atenți în momentele în care (ne) fotografiem: ne oprim pe un loc ferm, fotografiem, reluăm deplasarea. În urma experienței, aș recomanda celor care transpiră abundent să fie pregătiți cu un tricou de schimb, pe care să-l îmbrace la sfârșitul urcușului, eventual cu un prosop, și să nu care nimic inutil pe timpul escaladei.
La punctul de plecare și, evident, de întoarcere, în parcare, numeroși întreprinzători particulari vând suveniruri, printre cele mai căutate fiind plăci din bambus, inscripționate cu numele doritorului, cu caractere chinezești, sub forma unui certificat de erou, pentru care acesta își scrie numele cu caractere latine, iar la înapoiere își primește ”cadoul”, contra unei sume de câteva sute de yoani, valuta locală. Rata de schimb este de șapte yoani pentru un dolar SUA, iar case de schimb se găsesc peste tot, inclusiv la recepțiile hotelurilor. Evident, mulți ghizi locali pot schimba valuta, însă trebuie avut în vedere pentru cei ce vizitează și Hong Kong și Macao că acolo se folosește cu precădere dolarul Hong Kong, iar conversia yoanilor în moneda locală la casele de schimb nu se poate face decât în baza facturii de schimb inițial dolar(Euro)/yoan. Desigur, există și alte suveniruri care atrag privirile și dorințele turiștilor, precum globuri de sticlă pictate (chiar la fața locului) pe interior, sau evantaie pe care ți se poate caligrafia numele cu caractere chinezești, la prețuri de 40-60 yoani.
Să revenim la ”proba de foc”, urcușul. Având suficientă experiență în abordarea pantelor lungi și abrupte, nu ne-am avântat ”ca Murga în ham”, cum se spune în popor, ci ne-am stabilit un ritm nici foarte alert, dar nici prea domol, pentru a face față presiunii distanței de parcurs și a timpului la dispoziție. În general, de jos, privind către vârf, ai senzația stranie a unui drum scurt, ”cale” de două-trei turnuri, însă, odată ajuns acolo, constați că ”fata morgana” a Zidului s-a mutat alte două-trei turnuri mai sus și tot așa, până la turnul numărul 12, limita maximă, pentru cine se încumetă. Din loc în loc, sunt platforme mai late pentru odihnă, chiar dacă uneori scările sunt atât de înguste, încât cu greu trec două persoane în sensuri diferite. Mâna curentă a scării este, de regulă, doar pe o parte și, așa cum aveam să constatăm, ea este utilă celor care urcă și celor care coboară, deopotrivă. Tot din loc în loc, la unele turnuri, sunt amenajate mici tonete cu băuturi răcoritoare, cu înghețată, cu toalete publice sau cu suveniruri.
Pentru că am vorbit despre toaletele publice, să spunem că în China pe care am vizitat-o toaletele publice sunt aproape la tot pasul, că sunt curate și, lucru important, sunt gratuite. De regulă, ghizii locali etapizează traseele, astfel încât să ofere timp și spațiu pentru utilizarea toaletelor.
Nu ne-am propus să facem întrecere cu nimeni, atât din grupul nostru, cât și din exterior, așa că ne-am ales ritmul și distanța care să corespundă cât mai bine puterilor și, nu în ultimul rând, vârstei. La acest capitol, recunosc că am produs o mică dezamăgire consoartei, dornică întotdeauna să-și depășească limitele fizice, dar am preferat să nu devin clientul instituțiilor de sănătate chineze și să-mi rezerv suficientă resursă de energie, pentru scopuri mai nobile. Nu că mi-ar lipsi încrederea în profesionalismul medicilor chinezi, dar barierele de limbă, în primul rând, plus ”neantul” privind felul în care se transpune în practică asigurarea de călătorie sunt suficiente argumente pentru a fi mai rezervat. Legat de asigurarea de călătorie, este bine ca turiștii să nu uite de aceasta, chiar dacă agenția o recomandă, fără a insista. Cele câteva mii de kilometri distanță de țara noastră pot fi un argument foarte serioas în acest sens.
Am spus ”stop” urcușului la turnul al nouălea, apoi, după un moment de respiro, am început coborârea. Aceasta s-a dovedit la fel de solicitantă, pentru că, dacă la urcare musculatura picioarelor a dus greul, la coborâre, articulațiile păreau să geamă. Ca termen de comparație, pentru pasionații de drumeții montane, aș asemăna coborârea (de) pe Zid cu cea de la Babele la Peștera Ialomicioara. Iată de ce mâna curentă se dovedea utilă pentru toți.
La punctul de plecare, ne-am omorât timpul până la ora reîntâlnirii admirând măiestria și dexteritatea celor ce produceau diversele suveniruri, apoi, în autocar, am pornit pe drumul de întoarcere către Beijing.
Primul obiectiv al capitalei Chinei a fost Atelierul de Jad, unde jadul, piatra națională, se prelucrează manual, rezultând adevărate opere de artă, precum și obiecte care fac parte din tradiția țării. La intrare în atelier, ne-a întâmpinat unul dintre simbolurile culturii și tradiției chinezilor, leii de pază sau, în chineză, Shishi (lei de piatră). Aceștia se regăsesc în tradițiile mai multor țări asiatice. Cei doi lei se așează în pereche (echilibru între Yin și Yang), mascul și femelă, la intrarea în instituții, clădiri importante, temple, restaurante, hoteluri sau locuințe particulare, ca protectori împotriva spiritelor rele și simboluri ale puterii și bunăstării. Masculul se așează întotdeauna în stânga, el având sub laba dreaptă din față o bilă. El semnifică partea materială și dominația asupra lumii. Femela se așează în partea dreaptă a intrării, având sub laba stângă din față un pui, și semnifică partea spirituală, dar și maternitatea și perpetuarea lumii. Există multe alte superstiții legate de acești lei (de fapt, pui de dragon). Se spune, de exemplu, că tubul lor digestiv nu are decât un capăt – gura deschisă – simbolizând ideea de prosperitate și acumulare de bogăție. Cu astfel de lei protectori aveam să ne întâlnim în continuare la tot pasul, dar acum le cunoșteam semnificația.
Jadul, sau nefritul, este o piatră semiprețioasă foarte cunoscută și răspândită în China, încă din urmă cu cinci milenii. Din jad se confecționează bijuterii, dar, având în vedere duritatea sa foarte mare, în timp, au fost confecționate și arme sau unelte. În China, se numește Yu, piatră a curajului și echilibrului, care aduce noroc în viață celor ce o poartă.
La Atelierul de Jad, am fost întâmpinați de Maria, gazda noastră. Aceasta ne-a dat mai multe detalii despre mineralul atât de iubit și de venerat în China. Am aflat că există două tipuri de jad – jadeitul și nefritul, având compoziții diferite, dar proprietăți relativ asemănătoare pentru necunoscători. Acest aspect nu trebuie să întristeze pe nimeni, pentru că abia la 1863 oamenii de știință au făcut distincție între cele două.
Nefritul are cel mai adesea culoarea albă sau gri, dar există și variante de verde închis, maro roșiatic sau negru. Jadeitul poate fi întâlnit într-o gamă variată de culori, inclusiv verde, lavandă, galben sau alb-negru. Cea mai comună culoare de jadeit este verde pal, iar cea mai valoroasă este jadul imperial, de culoare verde smarald, translucid și semitransparent.
Maria ne-a învățat două metode de a deosebi jadul autentic de plastic. Prima este proba ”transparenței”. Privit în lumină, un obiect de jad autentic nu va fi mat, ci translucid, putându-se observa în profunzime irizații și vinișoare de diverse forme. Jadul fals este opac și uniform la structură. Cu cât jadul este mai transparent, este mai valoros. A doua probă este cea a durității. Frecând o piesă de jad autentic de sticlă, pe suprafața piesei nu va apărea nicio urmă, niciun semn, în timp ce piesa de plastic se va zgâria. Cu mândrie, Maria ne-a povestit că, la căsătorie, soțul i-a oferit o brățară de jad roz, iar atunci când a devenit mamă, socrii i-au dat drept cadou o alta din jad verde, pentru a-i arăta cât de mult o prețuiesc. Brățările de jad autentic pot fi purtate permanent, fără a fi deteriorate, ceea ce face această piatră atât de prețioasă, pe cât este de frumoasă. Dealtfel, așa cum ne spusese deja Lisa, a dărui soției o brățară de jad a reprezentat dintotdeauna în China un gest care înglobează tradiție, iubire și bunăstare.
Fiind într-un atelier de prelucrare a jadului, evident că ni s-au prezentat și mostre, ba, mai mult, am putut vedea la lucru prelucrătorii de jad. Ni s-a făcut precizarea că tot ce era prezent în acel spațiu era prelucrat exclusiv manual, la unele piese lucrându-se chiar mai mult de un an. Una dintre piesele de rezistență este sfera multiplă, de fapt trei sfere perforate, dispuse concentric, și care se pot roti independent. Pentru obținerea acestei adevărate minuni tehnice și ornamentale, mai întâi semifabricatul se găurește cu burghie diamantate, apoi, cu instrumente speciale, se sapă spațiul dintre sfere, începând de la interior către exterior. Această sferă triplă este simbolul Feng Shui și poate fi întâlnită în multe case, ca bibelou, alături de doi lei de pază, sculptați în jad, în pereche, așa cum am văzut anterior. Conform tradiției chineze, sfera este la mijloc, iar cei doi lei o flanchează, masculul, cu laba dreaptă în față, în stânga, femela, în dreapta.
Lecția fiind epuizată, am intrat în expoziție, unde, efectiv am dat valoare termenului, admirând atât podoabele, cât, mai ales, adevăratele lucrări de artă, ale căror prețuri, chiar în yoani, se scriu cu șase cifre, fără zecimale. Vizionând galeria foto, vă puteți edifica asupra frumuseții și valorii exponatelor și de ce jadul are semnificație uriașă în tradiția chineză.
După sesiunea de window-shopping (în ce ne privește), spre dezamăgirea numeroaselor consiliere de vânzări, gata să te lămurească să cumperi imediat ce te opreai în fața unei vitrine sau a unui exponat, am pornit mai departe, către Parcul Olimpic, edificat pentru a găzdui Jocurile Olimpice și Paralimpice de Vară din anul 2008 și, parțial, pe cele de iarnă, din 2022.
Parcul Olimpic, denumit Olympic Green (Verdele Olimpic) este plasat în districtul urban Chaoyang al capitalei Chinei. Principalele puncte de interes ale parcului sunt Stadionul Național Olimpic, complexul acvatic Water Cube (Cubul de Apă) și Stadionul Național Indoor. După desfășurarea Jocurilor Olimpice, Parcul a găzduit diverse expoziții itinerante și reprezintă în continuare o atracție turistică. Construcțiile au o arhitectură particulară, cu idei futuriste, combinate cu elemente ale culturii locale.
Stadionul Național Olimpic este cunoscut sub numele de Bird Nest (Cuibul de Pasăre) și e piesa centrală a complexului. A găzduit ceremoniile de deschidere și de închidere, dar și întrecerile de atletism și de fotbal. Construcția a durat patru ani și a fost gata cu câteva zile înainte de deschiderea oficială a Jocurilor. Are o capacitate de 80.000 de locuri, ce a fost extinsă la 91.000 în timpul competițiilor olimpice. Recordul de spectatori a fost 89.102, la finala olimpică de fotbal (Nigeria-Argentina). Stadionul se întinde pe o suprafață totală de 204.000 metri pătrați, are formă rotundă, iar construcția lui a costat 428 milioane dolari americani.
Cubul de Apă este Centrul Național Acvatic și are acest nume datorită formei construcției și aspectului esterior, asemănător baloanelor de săpun sau spumei mării. La Jocurile Olimpice din 2008, capacitatea a fost de 17.000 de locuri (în prezent, capacitatea este de 6.000 locuri), găzduind întrecerile de înot, înot sincron, sărituri în apă și polo. La JO de Iarnă din 2022, a găzduit turneul de curling.
Cum chinezii sunt obsedați de Feng Shui, care reprezintă echilibrul dintre Yin și Yang, și în Parcul Olimpic acest echilibru este prezent, Cubul de Apă fiind Yin-ul, iar Cuibul de Pasăre, Yang-ul.
Stadionul Național Indoor, cu o capacitate de 19.000 locuri, a găzduit întrecerile de handbal și de gimnastică în 2008, precum și pe cele de hochei în 2022.
În afară de acestea, Parcul Olimpic mai include ”Ovalul” Național Olimpic pentru Patinaj Viteză (construit special pentru JO de Iarnă din 2022), Centrul de Conferințe Olympic Green (care a găzduit în 2008 probele de scrimă, tir și pentatlon, precum și Centrele de Presă în 2008 și 2022) și Centrul de Tenis Olympic Green (cu 16 terenuri – 10 de competiție și 6 de antrenament). Terenul de Tir cu Arcul Olympic Green și Terenul de Hochei Olympic Green (pentru competiția de hochei pe iarbă) au fost dezafectate după 2008. În plus, se distinge Promenada, parcul care reunește toate arenele sportive, și care, în prezent, este vizitată zilnic de mii de turiști. Pe Promenadă, poate fi admirat Turnul Olimpic, precum și Pagoda Linglong, o construcție în formă de paralelipiped cu bază triunghiulară, cu lifturi exterioare și platforme ce găzduiesc restaurante.
Parcul Olimpic este mărginit de un râu, pe care chinezii l-au botezat Dragon River (Râul Dragon), pentru că, de sus, acesta chiar are forma unui dragon. În zona Parcului, se află ”coada” dragonului.
Ajunși pe Bulevardul Olimpic, după explicațiile de rigoare, am avut la dispoziție o jumătate de oră pentru a importaliza pe dinafară obiectivele din Parcul Olimpic, înainte de a ne reîntâlni pentru ultimul punct de atracție al zilei, Palatul de Vară. Ar mai fi de precizat că Satul Olimpic, gazda zecilor de mii de atleți, antrenori și oficiali a fost construit în apropiere, el constând în 22 de clădiri cu câte șase etaje și 20 cu câte nouă etaje. După competiție, aceste construcții au fost transformate în clădiri rezidențiale, la prețuri exorbitante.
Palatul de Vară este un ansamblu de lacuri, grădini și clădiri, care a fost grădină imperială pe timpul dinastiei Qing. Se întinde pe o suprafață de 2,9 kilometri pătrați, dintre care trei sferturi e luciu de apă. Elementele principale ale Palatului de Vară sunt Dealul Longevității, Lacul Kunming și Podul celor 17 Arcade. În decembrie 1998, Palatul de Vară a fost inclus pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, drept ”piesă de rezistență a designului peisagisticii chineze”.
Dealul Longevității are aproximativ 200 metri înălțime, pe el putând fi admirate mai multe construcții înșiruite. Partea frontală a dealului abundă de construcții, în timp ce partea opusă este în contrast, o zonă împădurită, foarte liniștită. Dealul Longevității a fost creat din pământul excavat pentru amenajarea Lacului Kunming, complet artificial, în suprafață totală de 2,2 kilometri pătrați.
Palatul de Vară își are originea în secolul al XII-lea, odată cu mutarea capitalei Chinei la Yanjing (actualul Beijing). În 1271, inginerul Guo Shoujing a inițiat proiectul de amenajare a lacului, prin captarea apelor unui izvor din apropiere. Intenția inițială a fost asigurarea unui rezervor de apă pentru necesitățile Palatului Imperial. La începutul secolului al XVI-lea, împăratul Zhengde a dispus construirea unui palat pe malul lacului, transformând zona în grădină imperială.
În secolele următoare, zona a suferit mai multe modificări, în funcție de destinația dată spațiilor adiacente. O perioadă, pe Dealul Longevității (numit atunci Dealul Amforei) a funcționat herghelia imperială. În secolul al XVIII-lea, s-a decis extinderea lacului, pentru a se evita disfuncțiile în alimentarea cu apă potabilă. Cu acest prilej, a fost extins Dealul Longevității. Construcția Palatului de Vară a fost încheiată în 1764, iar costul s-a ridicat la 4,8 milioane taleri de argint (în prezent, un taler, ca măsură de greutate, cântărește 50 de grame).
Odată cu decăderea dinastiei Qing, în secolul al XIX-lea, palatul a fost neglijat, iar o parte din construcții au fost dezmembrate. În timpul Războiului Opiului, britanicii și francezii au ocupat Palatul de Vară, ca măsură de forță, pentru a-l determina pe împărat să se așeze la masa negocierilor.
La sfârșitul secolului al XIX-lea, împărăteasa Dowager Cixi (cunoscută sub numele de Dragon Lady) și-a exercitat influența și a decis reconstruirea Palatului de Vară, în cinstea celei de-a 60-a aniversări. Există mai multe ipoteze cu privire la sumele cheltuite, precum și la destinația inițială a acestora, cea mai cunoscută fiind aceea a deturnării de fonduri alocate inițial pentru modernizarea Marinei Imperiale (nimic nou și pe ”Frontul de Est”, nu?).
Începând cu anul 1924, Palatul de Vară a trecut în administrarea Municipalității, căpătând destinația de parc public.
În prezent, Palatul de Vară ocupă un loc în ”top 5”-ul celor mai vizitate obiective din China, cu peste 10 milioane de turiști annual. Am fost și noi printre norocoși, putând admira de aproape sau de la distanță Turnul Aromei Budiste, de pe Dealul Longevității, Sala Bunăvoinței și Longevității, Sala Bucuriei și Longevității (reședința împărătesei Dowager Cixi), Pavilionul Wenchang, Podul celor 17 Arcade, sau Corabia de Piatră.
Amintind de piatră, aceasta ocupă un loc central în cultura chineză, grădinile, parcurile și chiar curțile fiind decorate cu pietre de diferite forme și mărimi, rezultat doar al factorilor de mediu, cărora imaginația excepțională a reprezentanților acestui popor le dă diverse semnificații. Și în grădina centrală a Palatului de Vară regăsim astfel de pietre, printre care una de dimensiuni impresionante, în jurul căreia se țes numeroase legende.
La Palatul de Vară am făcut cunoștință cu o tradiție pe care aveam să o regăsim apoi prin toate locurile vizitate: persoane de toate vârstele, în special tinere, se îmbracă în costume populare specifice zonei și umplu aleile parcurilor, piețele sau străzile din jurul obiectivelor istorice. Este o formă de întâlnire cu trecutul, pe care tinerele o practică de bunăvoie, uneori plătind pentru închirierea costumelor sau pentru aranjarea părului și machiaj, doar pentru a aduce în acele locuri parfumul altor epoci. În general sunt amabile și acceptă cu bucurie să fie imortalizate în fotografii de către trecători, dar în jurul lor roiesc și zeci de fotografi profesioniști ce le propun cariere efemere de fotomodele.
Pentru câteva minute, am fost amenințați de o ploaie ușoară, suficient pentru a scoate pelerinele din recuzită, dar am beneficiat din plin de protecția Coridorului Lung, o construcție din lemn, ce se întinde pe o lungime de 728 de metri, între Sala Bucuriei și Longevității și Pavilionul Shizhang, excepțional decorat cu picturi ce prezintă locuri celebre din China, scene mitologice sau din basmele populare chineze. Am trecut peste numeroase poduri, printre arbori seculari, simțindu-ne pentru o clipă dacă nu împărați sau înalți demnitari, măcar membri ai suitei împărătesei.
Programul de vizită s-a încheiat cu o cină tradițională într-unul din restaurantele metropolei, apoi, la hotel, ne-am delectat preț de aproape o oră în piscina interioară, înainte de a adormi frânți de oboseală.
