Tănase PETRENCO ■
“Hai cu noi până la graniță și acolo îți dăm Fordul înapoi!”
Așa îl ademeneau rușii din armata sovietică eliberatoare pe bunicul meu Afanase Petrenco, firește, cu intenția de a îl executa și a-i face pierdut pe drum cadavrul, odată ce ar fi intrat în posesia cheilor mașinii lui pe care puseseră ochii, la Constanța, prin 1945. Nu pot spune cu exactitate data.
Decizia din ultimul moment de-a le pune în mână cheia mașinii, pe care îl somau să le-o cedeze și cu care s-au făcut imediat nevăzuți, a fost alegerea existențială ce i-a salvat viata, și făcând posibilă, pe cale de consecință, perpetuarea neamului meu, Petrenco, în România, la Constanța. Dar nu-mi iese din minte acea răscruce care era să se încheie cu execuția, de către ruși, a bunicilor și tatălui meu, Andrei, cel care a atins 85 de ani.
Scriu rândurile astea pentru că cei care s-au trezit și în această dimineață neîmpliniți pentru că votul lor nu a fost sufcient de puternic la alegerile prezidențiale, pentru a pentru a se materializa într-o pace cu Rusia ce ar fi pogorât liniștea perpetuă peste România, așa cum promitea Georgescu prin gura lui Simion. Să se delimiteze și ei măcar în ultimul moment de pericolul Simion.
Prețul asumării puterii cu sprijinul MAGA-trumpist, sub lozincile “Make România Great Again” sau “Make Europe Great Again”, însemna baterea de la drumul occidental concomitent cu acceptarea unei noi influențe rusești în România, ce părea tolerată cu indiferență de Trump, aliații lui.
Le reamintesc credulilor sau necunoscătorilor că Trump și MAGA sunt temporar la putere și vin vremuri când Trump și aliații săi care trădează principiile democratice tradiționale americane vor da socoteală pentru abuzuri. Trebuie să treacă mai puțin de doi ani, sau maximum trei. Furtuna se întețește deja în SUA, sondajele arată rău pentru MAGA și Trump, și odată ce democrații vor primi din nou cheile puterii de la alegători, de la cei care au fost trași pe sfoară, se vor schimba complet datele problemei.
Începe declinul MAGA iar România nu avea obligații către Trump ca să se înhame la o asemenea schimbare temporară, nefavorabilă pe termen lung, de dragul setei pentru putere a celovecilor vopsiți în naționaliști izolaționiști, cu Kremlinul în suflet, Simion și Georgescu.
Dar vreau să revin la întâmplarea adevărată, de familie, pentru a dovedi celor care au fost escrocați de votul lor în ziua alegerilor, de către cei doi șarlatani, care erau costurile reale ale pactului cu rușii, așa cum a fost nevoită să facă familia mea pentru a rămâne în viață.
Bunicul Afanase, după care tata m-a numit, cât mai aproape și cât mai posibil românește – Tănase, s-a opus cu vehemență atunci când rușii aflați în trecere, apucau tot ce le cădea în mână (inclusiv româncele care nu reușeau să se acundă) a fost somat să le cedeze mașina. Comportamentul Armatei Roșii “eliberatoare” der sub jugul capitalist era al celor cărora li se cuvenea să dobândească orice doreau, nesupunerea soldându-se cu executarea.
Pistoalele erau scoase și țintite asupra bunicului Andrei, moment în care bunica, Verban Rada Petrenco, a avut inspirația să se posteze în fața bunicului. Cu tata în brațe. Atunci i-a venit ideea unuia dintre ruși, mai șarlatan decât ceilalți și iute la minciună, să îi ofere bunicului posibilitatea să călătorească cu ei; ca să îl momească cu speranța că își va putea păstra proprietatea, urmând firește să-l “pacifice” mai târziu.
Înțelept, bunicul și-a cedat cheile mașinii în chip de contribuție personală la efortul de război, salvându-și soția, copilul și propria viață.
Bunicul fusese șofer profesionist înaintea războiului. Conducea mulți turișți de multe ori de la Cazinoul din Portul Tomis, de la jocuri, înapoi la actualul hotel Rex unde stăteau în vacanță, și prin alte puncte de vacanță din zone de atracție pentru turiști. Unul dintre clienții cu care se cunoastea de mai mulți ani, foarte înstărit, i-a recompensat calitățile de șofer cadorisindu-l cu Fordul ce picase drag și rușilor, mai târziu. Autoturismul ăla era o bijuterie de familie pentru care muncise din greu mulți ani, una dintre puținele posesii cu care se puteaa mândrii unul ca el la vremea aia.
Acum trei patru ani, nu cu mult timp înainte să treacă în neființă, îngrijorată de ce începea să facă Rusia la est de noi, în Ucraina, mama mea, Anastasia Petrenco, căreia i se spunea doamna Silvia, îmi amintea, când o sunăm din America, întâmplări din vremea celui de-al doilea război mondial, auzite de la mama ei. Bunica, ucrainiancă, Evdochia Berechet Hmelnitski, povestea cum fetele și femeile fugeau și se ascundeau prin tuneluri sau pe câmp, ca să nu fie prinse și violate de rușii aflați în ofernsivă pe teritoriul ucrainean și românesc, aceștia amestecând, în trecere, gloria înfrângerii Germaniei hitleriste cu criminalitatea care li se ascundea în sânge și în caracter.
Întâmplarea este adevărată și părinții mei au fost foarte atenți să ne spună să nu cumva să uităm și să transmitem din tată în fiu încercarea prin care ne-au trecut rușii atunci. Au trecut 31 de ani de când am plecat din România. Mi-au trecut prin mînă 31 de generații de americani cxărora le-am fost profesor la orele de matematică, și nu numai, la liceele din Arizona și California, în baza studiilor universitare absolvite în România, și înclinațiilor mele.
Cruzimea genetică, impulsul belicos și atitudinea posesivă a rușilor care, în fața bunicilor trecuseră lesne de la tradiționalul “davai ceas, davai palton, la davai mașînu”, puteau duce la dispariția familiei mele și astăzi nu am fi existat nici eu, nici sora mea, nici cei trei băieți ai mei, unul născut în România, ceilalți în Arizona, nici nepotul meu și fiul său din Constanța.
Concluzia este că din motive și pericole contemporane ca acestea, pe care familia mea le-a pătimit atunci, acum avem NATO în România; pentru a preveni pericolul supraviețuirii la cheremul unui regim rusesc ce combină nevoia de glorie și tendința către criminalitate după bunul plac. Așa cum se întâmplă de trei ani în Ucraina, unde fac tot ce-i îndeamnă înclinațiile atavice către barbarie, atunci când li se pune pata că pe ceva.
Nu sîntem noi românii rusofobi, așa cum suntem categorisiți, mai nou de, de canalele oficiale moscovite, pe cât sunt ei de xenofobi. Suntem nevoiți să ne protejăm cum putem și să ne orientăm viața în așa fel încât riscurile la care ne expun prezența sau amenințarea agresivității rusești, să ne pericliteze cât mai puțin.
Dacă Putin ar fi fost “civilizat”, după model occidental, așa cum și-a dorit Petru cel Mare să devină întreaga Rusie, intra și el, aidoma celor 45 de Președinți Americani dinaintea lui Donal Trump, într-un Hall of Fame, lăsând locul în mod democratic unor succesori.
Georgescu și Simion au mințit cu nerușinare națiunea, de grija căreia se tânguiau la televizor, atunci când afirmau că NATO este vină pentru trezirea din adormire a Babei Yaga, căci a împins prezența americană nepermis de mult către est, cu bazele din România.
Atitudinea Rusiei de vecin periculos care nu poate fi de încredere, riscul că Rusia poate ignora principiile civilizației umane pentru interesul propriu de a acapara ce vrea și când vrea de la vecini, impus o prezebță de descurajare a NATO, acolo unde se ști că le stă ca un ghimpe în coastă.
Rusia este ca o mașină în trafic. Pornește, înaintează ce înaintează și când condițiile nu-i mai permit se oprește temporar, cu intenția de a nu intra în marșarier dar poziționându-se astfel încât să-și îndeplinească mai târziu misiunea de lungă durată; când apare iar oportunitatea.
Trump, Georgescu și Simion, MAGA, pentru ruși sunt doar borne de drum, repere de care se folosesc în timp, instrumente de navigație pe care le folosesc pentru scopul cu care au pornit drumul, “Tovarăși vremelnici de drum”, cum îi categorisea Nicolae Ceaușescu, pe cei care l-au sprijinit temporar să obțină puterea totalitară, dar pe care ulterior i-a considerat trădători sau indezirabili. Este o perspectivă tipică strategiei politice comuniste, în care loialitatea absolută față de conducător era esențială, iar orice abatere era considerată o trădare temporară sau oportunistă. De altfel, expresia “Tovarăși vremelnici de drum” a intrat în uzul public și jurnalistic din România, cu sensul de aliați de conjunctură, colaboratori temporari, folosită ironic.
Prezența înaintată a bazelor NATO în România este de fapt consecința lipsei de civilizație a Rusiei și a tendințelor barbare pe care le manifestă iar Putin vrea să scape de NATO chiar cu prețul sacrificării unei întregi generații de tineri transformată în carne de tun. Miercuri 11 iunie, în ajunul zilei naționale, Rusia a trecut deja pe răboj eroul cu numărul 1 milion, căzut pentru visul lui Putin .
[/responsivevoice]
