Sorin-Ionel PETRESCU ■
Într-un peisaj politic plin de fricoși și calcule electorale oportuniste, Nicușor Dan a pus piciorul în prag. A spus exact ce gândesc milioane de români și mai ales ceea ce nimeni n-a avut curajul să rostească de la pupitru, asemeni magistrului care cheamă la ordine o clasă de zurbagii în perpetuă recreație: „Ce este cu această debandadă?”.
Deși retorică, întrebarea a fost percepută ca un gest de normalitate, nu ca o vendetă. Pentru că, într-un stat normal, nimeni – nici măcar un judecător – nu ar trebui să câștige mai mult la pensie decât în activitate. Punct.
- Nicușor Dan a denunțat haosul provocat de valul de pensionări neasumate și a cerut exact ce era firesc:
- Notificare prealabilă, cu 90 de zile înainte de pensionare
- Interzicerea revenirii în sistem cu indemnizații suplimentare
- Limitarea pensiilor speciale la 70% din salariul net – nu mai mult decât în activitate.
A fost un răspuns calm, așezat, dar ferm, adresat revoltei teatrale a CSM, care mimează victimizarea cu iz instituțional, dar în esență se comportă ca un sindicat al privilegiilor.
- Cum să funcționeze vreo instanță, vreun parchet, când magistrații își pregătesc ieșirea din sistem fără să spună când pleacă?
- Cum să numești judecători noi?
- Cum să reorganizezi instanțele, când plecările sunt folosite ca pârghie de șantaj?
Președintele a tăiat scurt și i-a pus CSM-ului oglinda în față. A demontat acuzațiile de abuz, ironiile ieftine și amenințările cu Curtea Constituțională – de parcă guvernul le-ar fi zgâlțâit cuibul prea călduț.
Independența justiției nu înseamnă pensii nesimțite la 48-49 de ani și nici reîncadrarea ulterioară cu 15% bonus din pensie. Când „independența” devine paravan pentru îmbuibare, nu mai e un principiu – e o minciună convenabilă.
Aici nu e vorba doar despre bani. E vorba despre încredere.
Hai s-o spunem direct: justiția românească suferă de o formă gravă de auto-împuternicire. A fost lăsată prea mult timp să creadă că e deasupra legii, a guvernului, a oricărui control public. Să critici CSM sau să ceri reforme a ajuns echivalent cu blasfemia. Dar nu poți cere respect pentru lege din partea unui corp profesional care fuge de răspundere și profită din plin de un sistem strâmb.
Românii nu s-au supărat niciodată pe salariile magistraților. Dar s-au săturat de dubla măsură. Cum e posibil ca un cetățean obișnuit să iasă la pensie la 65 de ani, cu 2-3 mii de lei, în timp ce un magistrat se retrage la 50 de ani, cu 20-30.000? Asta nu mai e justiție, e sfidare socială.
Și președintele republicii are perfectă dreptate: justiția nu mai e de mult un reper moral, ci o instituție prinsă într-o rețea de sinecuri, protecții și pensii nesimțite.
Iar dacă nu punem frână acestui abuz acum, sistemul se va prăbuși sub greutatea propriilor privilegii.
Și să fim clari: nu va plânge nimeni, în afară de cei cu pensii speciale care vor fi nevoiți, vai!, să trăiască dintr-o sumă „doar” egală cu trei salarii medii!
Guvernul Bolojan propune o reformă clară:
- Creșterea vârstei de pensionare la 65 de ani.
- Eliminarea pensiilor umflate artificial.
- Recalcularea pe media ultimilor 5 ani, nu pe ultima lună „umflată” strategic.
Pare că va fi un cataclism ce pune capăt unei ere geologice pentru cei din sistem similar cu dispariția dinozaurilor, poate, dar vital pentru perpetuarea României. Iar Nicușor Dan face exact ce trebuie, pentru un președinte adevărat: nu se ascunde, nu se teme de CSM și nu dă înapoi în fața urletelor sindicale cu robă.
Este, poate, primul semn clar că cineva are curajul să spună răspicat adevărul: așa nu se mai poate!
În concluzie, alegerea e simplă:
- ori vrem o justiție responsabilă, demnă și în slujba cetățeanului,
- ori ne condamnăm la un sistem-șantaj, capturat de o castă de neatins.
Nicușor Dan a ales România, dincolo de răcnetele CSM, ca de fiară rănită mortal, iar faptul că unii se simt deranjați – nu e problema lui. Ba dimpotrivă: e dovada că a spus exact ce trebuia, exact când trebuia.
Și România are de ales. Noi avem de ales! Ori construim o justiție dreaptă, responsabilă și respectată, ori continuăm să întreținem o castă care își scrie singură regulile, își votează privilegiile și refuză orice schimbare.
Ține de noi să cerem reforme, să susținem curajul și să sancționăm abuzul, indiferent cine îl comite. Justiția trebuie să fie despre lege și echitate, nu despre privilegii și complicități.
[/responsivevoice]
