Călin MARINESCU ■
Marinarii au o vorbă:“Nimeni nu zice ia-mi Doamne, ci normal dă-mi Doamne!”
Evident este infinit de greu pentru salariații din sistemul de stat să renunțe de bunăvoie la privilegiile materiale cu care binomul PSD/PNL i-a mituit în anul electoral anterior, privilegii bazate exclusiv pe împrumuturi căci taxele colectate și veniturile bugetului erau mai mici decât anvelopa salarială majorată.
De fapt și înainte de perioada electorală cheltuielile salariale erau parțial finanțate din împrumuturi.
Și uite așa, România a ajuns să se împrumute cu sume uriașe ce reprezintă peste 65% din Produsul Intern Brut (PIB), fără perspectiva acoperirii cheltuielilor statului plus costurile aferente sumelor împrumutate.
Deficitul bugetar ajunge la valori neaceptabile, respectiv peste 9% din PIB pe an, foarte departe de ceea ce consideră rezonabil creditorii și Comisia Europeană (CE), obligată să supravegheze situația financiară a statelor membre, atâta timp cât oferă importante fonduri, în cea mai mare parte nerambursabile, sau credite cu dobânzi foarte mici.
Cei care potestează în ultimele zile, de regulă persoane școlite, ar trebui să înțeleagă riscul major ca țara să nu se mai poată împrumuta și ca efect să intre în încetare de plăți, dintre care o componentă importantă sunt pensiile și salariile din unitațile și instituțiile publice.
Cu alte cuvinte există riscul ca salariile, așa ciunitite, să fie plătite rar și cu mari întârzieri.
În atare condiții CE și mai ales instituțiile financiare internaționale au cerut statului român să reducă deficitul și asta se poate realiza numai prin reducerea cheltuielilor și creșterea încasărilor la buget.
Reducerea cheltuielilor este prima măsură realizabilă, în primul rând prin diminuarea cheltuielilor salariale, una dintre cele mai mari obligații lunare în plata statului, și prin reducerea costurilor de funcționare a statului și a societăților comerciale și regiilor din proprietatea publică.
Interesant că de abia acum din ce în ce mai mulți ziariști descoperă fel de fel de situații de neconceput legate de cheltuielile companiilor naționale, ale regiilor și agențiilor, cele mai scandaloase cheltuieli fiind cu salariile ieșite din comun ale managerilor și indemnizațiile consiliilorf de administrație. Situațiilea astea însă se perpetuează, în sectorul public de peste 30 de ani.
Se pune legitim întrebarea, cum oare de s-au descoperit acum cazurile scandaloase și zi de zi apar în presă exemple uluitoare, creîndu-se impresia că vinovat ar fi actualul guvern? Adică tocmai prim-ministrul Bolojan, unicul după Emil Boc, care încearcă să reducă costurile de funcționare a statului, cu toată opoziția disperată a celor vizați și a pletorei de politicieni legați ombilical de sumele cheltuite fără măsură de cele mai multe ori în beneficiu personal.
În primul rând asistăm la procrestinarea adoptării măsurilor agreate de coaliție și cuprinse în programul de guvernare aprobat de Parlament, tergiversare fatală pentru România căci, așa cum zice americanul, time is money, adică fiecare zi de întârziere costă din ce în ce mai scump.
Dacă sunt de înțeles tentativele opoziției de destabilizare a situației politice cu gândul la alegeri anticipate, sunt greu de înțeles manevrele perverse ale Partidului Social Democrat (PSD), care din două în două zile evocă posibilitatea jocului la offside cu aliații de guvernare. Toată lumea știe însă că nu o face pentru că ar fi curată sinucidere politică, dar nici nu vrea să fie total asociat cu măsurile nepopulare. Stă cu fundul în două luntrii.
Cea mai eficientă formă de a destabiliza situația țării pentru politicieni este, bine înțeles, organizarea prin proxi a domonstrațiilor spontane de protest, de obicei în afara legii. Sunt altfel de greve, fără consistență legală, mișcări care creează o permanentă stare de tensiune în societate și presiune asupra guvernaților obligați de situația enunțată mai sus să ia măsuri nepopulare de reducere a cheltuielilor.
Trebuie facută distincție între grupele de protestatari. În general constatăm că avem de-a face cu persoane instrute, care ocupă funcții împortante și de la care e de așteptat să înțeleagă că nu mai merge cum mergea și trebuie strânsă cureaua.
Primii care amenințăță că-și aduc obolul pe altarul luptei sindicale de stradă sunt salariații din învățământul preuniversitar care cer revenirea la situația anterioare aprobării în Parlament a primului pachet de măsuri printe care și legea care le crește normele și le reduce veniturile.
Sunt ani buni de când se discută despre modernizarea învățământului, schimbarea programelor, adaptarea la starea actuală a societății, ceea ce nu s-a întâmplat din cauza rezistenței acerbe a corpului profesoral.
Am toată admirația pentru educatorii de orice nivel didactic, pe care am practict-o și eu, dar ceea ce se întâmplă în sistemul de învătământ românesc este de neacceptat.
Rezultatul, înafară de elevii ai cărora părinții le pot susține meditațiile, cu puține excepții absolvenții de liceu și mai ales de gimnaziu sunt în mare parte analfabeți funcționali (dacă acceptăm că un analfabet poate fi funcțional în vreun domeniu), fapt dovedit de diverse teste specifice.
Faptul că avem un număr important de olimpici, mulți premiați, este o mândrie pentru națiune. Sunt elevi cu un IQ ridicat, coordonați de profesori emeriție, gata să se sacrifice pentru promovarea învățământului românesc, dar pentru societate e important ca marea masă de absolvenți să acopere necesitățile economiei țării noastre, care a cheltuit bugete importamte pentru a-i școlariza.
Din păcate, salariații din învățământ nu protestează pentru aducerea învățământului la nivelul necesar și dorit ci în scopul salvgardării nivelului salarial. Venitul obținut prin munca prestată este foarte important pentru fiecare angajat din domeniul public sau privat, dar pentru societatea care le plătește slariile ar fi important ca produsul muncii lor să fie mulțumitor.
O altă categorie de protestatari o reprezintă personalul Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, probabil unii dintre cei mai privilegiați salariați ai statului, atât la nivelul conducătorilor dar și al personalului de execuție, atât material cât și al posibilităților de petrecere a unor clipe de neuitat în spațiile turistice ale regiei, mai ales pentru premianți.
În general, rezultatete muncii pădurarilor noștri sunt bine cunoscute. Pădurile, mândria nației sunt vraiște, dispar din zi în zi cu o viteză amețitoare iar poliția joacă hoții și vardiștii cu transporturile de bușteni și cherestea.
E adevărat că mare parte a populației din zonele montane trăiește din exploatarea pădurii dar totul ar trebui să se desfășoare cu ponderație și mai ales să se procedeze la replantarea de puieți, în locul arborilor defrișați.
Protestul pădurarilor vizează în special reorganizarea regiei dispusă de actuala ministră, puse pe fapte mari, în primul rând cu reducerea directorilor, de la 90 la 31. În sprijinul gulerelor albe cu burți mari a fost mobilizat la protestul din fața ministerului un mare număr de salariați, care de fapt nu vor fi afectați de reorganizare.
Reoganizarea administrației locale a dat și ea naștere la dezbateri aprinse în cadrul coaliției și a creat un mare val de nemulțumire pentru funcționarii din primării. Oamenii își amenințate veniturile și locurile de muncă o dată cu reducerea cu cel puțin 25% a numărului personalului. Este adevărat că în foarte multe comune numărul funcționarilor, raportat la numărul locuitorilor, este nesustenabil bugetar.
Partidele politice, mai ales PSD și UDMR nu sunt de acord cu reducerea numărului de funcționari din primării, știut fiind că edilii șefi sunt cei care asigură un mare ajutor partidelor la alegeri.
Situația este fluidă, coaliția încă nu poate digera această măsură solicitată de prim-ministrul Ilie Bolojan, care demonstrează cu cifre că un număr important de primării nu își pot acoperi costurile cu salariile din împozitele pe care le colectează iar guvernul nu mai are resurse să le susțină funcționarea de la bugetul de stat.
Deci pentru primăriile care trăiesc din fondurile obținute din bugetul general al statului se impune reducerea cheltuielilor generale ale acestora și bineînțeles a cheltuielilor cu salariile funcționarilor.
Și nu în ultimul rând societatea noastră este tulburată de protestele salariaților din Justiție: judecători, procurorii și grefieri, oameni cu pregătire superioară. Bine-cunoscători ai legislației dar și ai situației economiei țării oamenii în robă se luptă la baionetă, nu pentru salarii sau contra unei reorganizări ci pentru menținerea privilegiilor cu care au fost mituiți pe vremea Președintelui Emil Constantinescu, de ministrul Jusțiției, Valeriu Stoica, ca să-și îndeplinească corect obligațiile profesionale.
Este vorba de mult discutata problemă a pensiilor speciale și a vârstei de pensionare sub 50 de ani, a magistraților.
Comisia Europeană consideră că aceste privilegii, teoretic destinate a întări fidelitatea judecătorilor și procurorilor fața de interesele țării, de parcă nu ar putea face față altfel provocărilor inerente de corupție, sunt dispoprționat de mari față alte țări din Comunitatea Europeană.
Păstrarea acestor privilegii va aduce o penalizare de mai multe milioane de euro din celebrul PNRR.
Prim-ministrul Ilie Bolojan e hotărât să își asume răspunderea pentru cele șase grupuri de legi care constitue pachetul nr. 2 al reformelor, considerând că nu înțelege să fie numai un simplu ocupant al funcției și astfel dovedește că este ferm în dezideratul de a scoate țara la liman.
[/responsivevoice]
