Dr. Călin MARINESCU ■
De peste două săptămâni suntem spectatorii interminabilului foileton al manifestațiilor unor salarariați din unitățile școlare, nemulțumiti de măsurile de austeritate propuse de Guvern, votate de Parlament, confirmate de Curtea Constituțională, promulgate de Președinte și publicate în Monitorul Oficial. Legi cu putere deplină, obligatorii pentru toți românașii.
Demonstranții, pripășiți ilegal în fața a diferite instituții guvernamentale, după cum probabil știm cu toții cer demiterea Ministrului Educației și Cercetării (MEC) și retragerea legii privind măsurile de austeritate din învățământ.
În primul rând legile din pachetul nr. 1, trectut prin toate procedurile enumerate mai sus, și-au făcut efectul o dată cu publicarea în Monitorul Oficial și nu este posibilă o așa zisă retragere, legal.
Dacă s-ar dori, guvernul poate iniția o nouă lege care ar trebui să parcurgă aceleași proceduri, dar evident nu o poate face pentru că s-ar deschide o Cutie a Pandorei. Ar trebui să renunțe la toate măsurile de austeritate care au făcut posibilă contractarea de noi împrumuturi, știut fiind că mare parte a cheltuielilor statului român sunt susținute din împrumuturi, inclusiv salariile din învățământ.
Dar ce contează, vorbă lui nenea Iancu, “să ne dea statul, că de aia-i stat” (O noapte furtunoasă).
Trecând peste toate astea, poate că profesorii au ajuns la linia roșie în ceea ce privește situația financiară și trebuie musai să oblige guvernul să le plătească mai mulți țechini. Trăim într-o democrație și ca atare conflictele de muncă sindicaliste pot duce la grevă generală legală, lucru cunoscut de toți cei interesați.
Este dreptul lor și nimeni nu îl poate contesta, dar acțiuni haiducești precum cele inițiate până acum, la incitarea sindicatelor, fară ca organizațiile salariale să se implice direct, cum au obligația legală, este o mare bătaie de joc fața de copii, de părinți și nu în ultimul rând fața de poporul român – angajatorul lor de drept.
Situația actuală dacă nu ar fi de plâns, ar fi de râs. Sindicaliștii incita profesorii să nu primească elevii la clasă luni, în prima zi a noului an școlar; Ministrul Educației cere părinților să ducă copii la școală; unii directori, culmea chiar și ai unor licee de prestigiu din București, declară nonșalanți că elevi pot intra în clase iar profesorii vor acționa după propria conștiință. Alții, chiar că parcă ar dori să nu îi primească pe copii în școli, deși zic eu că este cam ilegal atîta vreme cât nu și-au adus școlile de acasă. Curată harababură!
Faptul că s-a hotărât a nu se mai ține o festivitate de începere a anului școlar, nu o văd ca pe o mare pierdere; poate pentru cei din ciclul primar era un moment de amintire dar în rest, venea câte un politician răsuflat care citea trei fraze fără conținut, un sobor de preoți, sau numai unul, după cum îi dădea mâna comitetului de părinți, ținea o slujbă, întotdeauna prea lungă, și cam asta era. Ah, uitasem directorul care le ura elevilor mult succes.
În actualul context, probabil cei mai confuzați sunt părinții care nu au cu cine să-și lase copii, în special pe cei mai mici, atâta vreme cât nu înțeleg dacă este sau nu, grevă. Chestia asta că fiecare profesor să procedeze cum îi dictrază conștiința e curată anarhie.
De ce nu iau sindicatele taurul de coarne și să declare conflict de muncă? Mi se pare că nu se așteaptă să obțină acordul majorității salariaților din învățământ, așa cum prevede legea, deci ar fi blocați.
Dacă ne uităm cu atenție la televizor, cam aceiași protestatari își fac datoria zi de zi și mare mirare să nu fie stimulați material de cei care doresc cu ardoare să creeze haos în țară. Doar, doar, cade guvernul și eventual se merge la anticipate.
În țara în care un ilustru necunoscut se declară proorocul națiunii și era cât pe ce să ajungă ditamai președinte al republicii, în țara în care două politicieni expirați, Bombonel și Dăncilă, aterizează la Beijing pe persoană fizică pentru a se fotografia cu mai mulți șefi de stat la ceremonii oficiale, în țara unde aproape zilnic câte o femeie este omorâtă oribil de fostul partener, orbit de furia masculului părăsit, nu mai trebuie să ne mire că niște șperțari de lideri sindicaliști eternizați, fără scrupule, incită dăscalimea, vorba lui Tipătescu (O scrisoare pierdută) să își bată joc de popor.
[/responsivevoice]
