N. Grigorie LĂCRIȚA ■
Lumea crede despre un om, care s-a născut normal, că a ajuns ca un diavol, că a adoptat o „modă diavolească”, în condițiile în care acesta își face, din proprie inițiativă, în mod conștient, o urâțire a corpului și a comportamentului. O urâțire atât de mare încât ajunge la a fi privit cu dezgust și cu repulsie din partea marii majorități a populației. În condițiile în care tot mai multe persoane își urâțesc propriul corp și comportament, cu bună știință, se ridică numeroase și mari probleme, în întreaga lume, respectiv, până unde vor merge aceste „mode și modele ale degenerării umane”. Dar ce este urât? Depinde din ce punct de vedere privești! Urât este tot ceea ce nu-ți place ție, dar…poate îi place altcuiva?
Urâtul natural și urâtul autoimpus
Urâtul poate fi clasificat în două categorii distincte:
1. Urâtul natural, care există independent de intervenția umană, care nu este rezultatul unei alegeri morale, ci simpla manifestare a diversității biologice.
Atâta timp cât urâtul natural, biologic, cu care s-a născut omul nu ține de voința unei persoane, acea persoană merită acceptată cu resemnare și cu înțelepciune.
2. Urâtul autoimpus, este urâtul pe care și-l face omul singur, în mod conștient, bine gândit, este urâtul rezultat în urma alegerilor și al acțiunilor unei persoane de a adopta o estetică șocantă, total diferită de ceea ce este considerat a fi normal, fapt pentru care este respingător de marea majoritate a populației.
Pentru urâțenia pe care și-o face singur, aceasta este rezultatul responsabilității personale.
Oamenii raționali și educați au capacitatea de a distinge între „urâtul natural”, cu care s-a născut omul, independent de voința sa, și căruia nu i se poate reproșa nimic, și „urâtul auto-impus”, care este o gravă eroare de discernământ, care este adoptat ca o alegere conștientă a unei estetici șocante, pentru a provoca reacții emoționale puternice.
Sunt persoane obsedate cu gândul de a se face remarcate cu orice preț, indiferent pe ce cale sau prin ce mijloace.
Unele dintre aceste persoane, nefiind capabile să se facă remarcate prin naturalețe, prin inteligență, muncă, prin merite personale recunoscute pe plan social ca utile, acestea recurg la diverse metode, inclusiv prin urâțirea propriului corp, chiar până la mutilare, consecințele, în unele cazuri, fiind de la deosebit de grave până la a le costa viața.
Subiectul acestui articol îl constituie numai prezentarea unor aspecte ale urâtului auto-impus, în scop educativ, nu și urâtul natural, cel acceptat.
„Moda urâtului auto-impus” cunoaște o dezvoltare și o diversificare rapidă pe plan mondial, devenind o problemă socială îngrijorătoare, dar față de care nu se întreprind nici un fel de măsuri.
Sufletele sunt născute să iubească ceea ce este frumos și nu trebuie să degenereze până la a accepta „moda diavolească a urâtului auto-impus”.
Omul pe care „multă lume îl crede diavolul”
Discuția cu privire la Omul despre care „Multă lumea crede că este diavolul” nu este relevantă dacă nu se vede imaginea alăturată, a lui Rolf Buchholz, un bărbat de origine germană, acum în vârstă de 60 de ani, deține recordul mondial prin: 516 de modificări corporale, 473 de piercing-uri, dintre care: 278 de în zona genitală, la nivelul penisului, despre care spune că nu i-a afectat deloc viața sexuală, 158 sunt în zona gurii, 37 la nivelul sprâncenelor, șase implanturi subcutanate, care ies, la nivelul frunții, ca niște coarne. 90% din corpul său este acoperit cu tatuaje. Nici chiar globul ocular nu a fost scutit de intervenții extreme; nu se știe ce anume și-a făcut, însă cert este că albul ochilor săi este acum negru complet.
Prima dată a intrat în Cartea Recordurilor în 2010 pentru această „bogăție inedită a sa”,
În 2012 a primit recordul mondial de deținere a celor mai multe modificări corporale.
Rolf Buchholz s-a obișnuit cu reacția trecătorilor de pe stradă, care întorc capul și-l privesc, unii ca pe o ciudățenie, alții ca pe diavol.
Chiar Rolf Buchholz a declarat: „Multă lumea crede că sunt diavolul, dar eu nu cred în diavol”; el nu crede în diavol, dar s-ar putea ca diavolul să creadă în el, să-l considere ca fiind de-al său.
Rolf Buchholz consideră că, pentru el, felul în care arată este ceva obișnuit: „Schimbările pe care le-am adus corpului meu sunt doar la exterior, nu m-au schimbat și pe mine. Eu am rămas aceeași persoană ca întotdeauna”.
Dar, în afară de el, nimeni nu mai crede că „felul în care arată el este ceva obișnuit”.
„Urâțenia face impresie puternică asupra unui suflet născut să iubească ceea ce este frumos.” (Stendhal, Roşu şi negru)
Belciug, în „râtul” porcului
Pe vremuri, la țară se punea „sârmă”, adică „belciug”, în „râtul”, în „ticul” porcului, pentru ca acesta să nu mai poată „râma”, adică „să nu mai poată scormoni pământul cu râtul” pe unde era ținut, sau pe unde umbla, din cauză că îl degrada, făcând-ul numai gropi.
„Râtul” porcului este denumirea pentru „botul” sau pentru „nasul” porcului, cu care acesta scormonește pământul sau mocirla, fie pentru a găsi hrană, fie dintr-un reflex (un comportament natural) specific acestui animal.
„Ticul” porcului se referă la „râtul” porcului, la „botul”, la „nasul” acestuia.
„Belciugul”, care se introduce în râtul porcului, era din metal.
Fără belciug în botul său, porcul făcea multe pagube, precum:
1) coșarea / țarcul, cocina în care se ținea porcul, fiind pe acele timpuri, în general, din paiante de lemn cu pământ amestecat cu balegă de vită și cu paie, ca și gardurile pe la care ajungea, erau distruse în mare parte de porc prin lovirea cu râtul;
2) râmând prin pământ, pe oriunde avea acces, făcând numeroase gropi, unele destul de mari;
3) având belciug (sârma) în nas, de câte ori porcul dorea să lovească sau să scormonească cu râtul, sârma din nas îi provoca dureri și porcul renunța.
Unele persoane, pentru a fi mai sigure că nu vor mai avea stricăciuni de pe urma porcului, îi puneau și câte două belciuge (sârme), câte unul în fiecare nară.
De fiecare dată când întâlnesc persoane care și-au pus un inelul în nas (de care se simt foarte încântate), îmi aduc aminte, din timpul copilăriei, de ritualul introducerii belciugului în râtul porcului și, mai ales, de guițatul, de grohăitul acestuia la durerile pe care le suferea.
În ziua de azi, un inel în nasul unei persoane, cunoscut și sub numele de piercing nazal, este considerat și purtat atât ca o bijuterie, cât și ca un semn de „modernism”.
Am auzit despre o persoană care avea un inel de aur în nasul său, la fel ca belciugul de aur pe care îl avea și porcul său de companie în râtul lui.
● Stai, belciuge, locului,
Și-n nasul stăpânei,
Și-n râtul porcului!
O fi porcul prost,
Dar cu belciug de aur la râtul său,
Ca și al stăpânei sale,
Urâtul a devenit frumos și prostul fudul și modern.
Belciug, în nasul taurului
Taurii sunt animale masive, cu o forță fizică deosebit de mare, capabile să rănească grav sau să omoare și oamenii prin a-i împunge, a-i împinge sau a-i lovi.
Dintre toate animalele domestice, taurii sunt pe cât de imprevizibili, pe atât de periculoși pentru om.
Din cauză că foarte mulți tineri (și chiar persoane în vârstă) nu mai au noțiunile clare despre „taur” și despre „bou”, consider că sunt necesare următoarele precizări.
Taurul este animalul bovin, din specia taurinelor, de sex masculin (masculul), necastrat, apt pentru reproducere.
Fiind folosit numai pentru reproducere, taurul era foarte bine îngrijit și hrănit, pentru a fi cât mai fertil, cât mai viril, cât mai reproductiv, pentru a avea urmași cât mai sănătoși și productivi.
După ce taurul este „castrat”, adică după ce i-au fost extirpate glandele genitale, provocându-i sterilitatea, acesta nu mai este apt pentru reproducere, devenind „bou”, care este folosit numai pentru muncă, chiar și în situațiile în care este prost hrănit.
Deci, „boul” este masculul-taur care a fost castrat, în general după vârsta de 10 luni, după ce acesta a atins maturitatea sexuală.
În timp ce în trecut aproape că nu exista gospodărie de țărani care să nu aibă doi boi (numai cu doi boi se poate ara, se poate trage căruța etc.), în prezent sunt tot mai multe sate în care nu mai există niciun bou, și cu atât mai mult vreun taur, fermele de bovine practicând inseminarea artificială.
În timp ce „boul” ajungea să fie „educat”, îmblânzit, ascultător și folosit permanent, mult și din greu, la diverse munci, „taurul”, care a fost și este un real pericol pentru sănătatea și chiar pentru viața oamenilor dacă nu știu să se ferească de acesta, nu știa ce este munca, el fiind numai bine îngrijit, hrănit și folosit într-un singur scop: să fie pus să facă sex cu vacile în scop de reproducere.
Cu toate acestea, se face o foarte mare nedreptate „boului”, printr-o conotație peiorativă, prin a se folosi denumirea de „bou” cu un sens negativ, depreciativ, disprețuitor sau defavorabil, transmițând o atitudine de ostilitate, de dezaprobare, de lipsă de respect sau de o judecată negativă despre acest animal, care ar trebui să fie un simbolul muncii și al utilității.
În limbajul comun, a numi pe cineva „bou” înseamnă, de obicei, a-l considera prost, ignorant, lent la minte, lipsit de inteligență sau de finețe socială.
Este nedrept ca „boul”, care este folosit numai să muncească, permanent, mult și din greu, chiar și când este prost hrănit, să fie numit „prost”, iar „taurului”, care exprimă puterea neîmblânzită, agresivitate chiar și pentru viața omului, încăpățânare, să i se acorde conotații pozitive, precum simbolul forței, fertilității și al vitalității masculine.
Spune-i unui tânăr că este „bou” și acesta va fi în stare să îți dea în cap; spune-i aceluiași tânăr că este „taur”, și cu atât mai mult unuia care mai are și un piercing în nas, că este „un taur feroce” și se va simți mândru.
S-a ajuns la un mod de gândire care, tot mai mult, disprețuiește munca și proslăvește traiul bun și fără muncă.
Pe timpul copilăriei mele (1948) nu exista taur care să nu aibă belciug, inel în nas.
Și acum, pentru oamenii în vârstă de la țară, imaginea de taur este practic inseparabilă de inelul filetat prin septul nasului acestui animal foarte periculos.
Inelul este introdus prin septul nazal, zona dintre nări, și rămâne fixat acolo pe întreaga viață a taurului.
Prin sfoara legată de inelul montat în nasul taurului, manevrată de om, se permitea un control al animalului de către om, când taurul era scos afară din grajd, când era dus la păscut etc., dar fără ca riscul să dispară 100%.
Deci, inelul nazal se aplica la tauri ca mijloc de constrângere a acestora pentru evitarea accidentelor.
În satul Lăcrița, în anul 2018, Rusu lui Mărgineanu, un om de aproape doi metri și vânjos, era la câmp cu vreo șapte, opt vaci și un taur „foarte bun”, ce nu dăduse niciodată vreun semn că ar fi periculos, fapt pentru care nu i-a pus belciug în nas.
Fiind singur cu animalele pe câmp, nu s-a putut stabili în ce împrejurări acest „taur așa-zis cuminte” și-a omorât stăpânul, care a fost găsit mort acolo, pe câmp, autopsia confirmând moartea survenită prin lovirea sa de coarnele taurului.
Acum nu mai este nici un pericol pentru oameni din partea taurilor deoarece în comune nu mai există nici cel puțin un singur taur.
De mai mulți ani, însămânţările la vaci se fac pe cale artificială, și nu numai la acestea.
Piercinguri pe corpul oamenilor moderni
Piercingul nazal, sau inelul nazal, este o formă de bijuterie corporală care se poartă în nas, de obicei în septul nazal sau în aripa nasului.
Acesta poate fi un cercel sau un stud, cu diferite opțiuni de materiale și modele.
Stud-ul, cu sensul de „o bucată de metal cu vârf mare care străpunge și iese în relief dintr-o suprafață, în special pentru decor”; „o bijuterie sub forma unei bucăți de metal, piatră prețioasă sau alt ornament atașat la un ac sau o tijă care trece printr-un piercing în corp”.
În trecut, piercingul nazal avea semnificații culturale și religioase, iar în prezent, este o formă de expresie personală și decorativă.
Un piercing stud pentru nas constă într-un mic cristal care este fixat pe o tijă scurtă și dreaptă.
Tija trece prin perforația nazală și se închide, de obicei, cu un mic mecanism de siguranță pe partea opusă.
Stud-urile sunt disponibile într-o varietate largă de materiale, de la oțel chirurgical și titan, până la aur și argint, și pot fi încrustate cu o varietate de pietre prețioase sau semiprețioase.
Nu oricine are curaj a-și pune un piercing în cele mai diferite părți ale corpului.
Sunt persoane care vor ca toată lumea să știe că sunt o persoană îndrăzneață, dezinhibată și atrasă de tot ce înseamnă artă corporală modernă, fapt pentru care își fac un piercing. Aceasta este considerată o formă modernă de manifestare a propriei personalități, de care nu le este frică, mai ales că procedura prin care trec este una destul de simplă.
Dacă unele persoane nu reușesc să devină cunoscute și apreciate ca oameni de succes prin puterea minții lor, își pun un inel în nas, în buric, în sprânceană, în sfârcuri, în nas, în obraji sau în zonă intimă, în funcție de preferințele pe care le au!, și numai astfel ajung persoane „interesante”, dar „numai interesante”, nu și apreciate și admirate de oamenii decenți.
Deci, se poate lua în calcul ca motiv principal al unor femei și/sau bărbați care nu reușesc să se facă remarcați prin munca lor, care nu reușesc să atragă atenția prin vreo realizare bună, recurg la piercing, în special la cele care produc o „senzație-șoc” asupra celor care îi văd.
La fel ca în cazul femeilor, nici bărbații nu au limite, când vine vorba despre piercing: de la șiruri de inele de-a lungul glandului până la piercingîn scrot. Unii bărbați își fac piercing în vârful penisului, atât vertical, cât și orizontal.
Există oameni care sunt dependenți de piercing-uri, precum sunt unii de droguri. Unii au chiar și 20-30 de inele în scrot. Nici femeile nu se lasă mai prejos. Unele își introduc inele în labiile mici, pentru a le extinde, și există persoane care exagerează masiv.
Piercing-urile au devenit ca niște droguri, care merg până la practici extreme, inclusiv cu mari riscuri pentru sănătate și chiar pentru viața celor care recurg la purtarea acestora.
Așa se explică și cum s-a ajuns la practicarea și a limbii de șarpe. Procedura presupune crearea unui orificiu vertical în mijlocul limbii și introducerea unei mici baghete care are la capete câte o bilă.
Limba de șarpe este la modă în rândul adepților culturii gotice. Aceștia își crestează limba în două.
Iar pentru că medicii nu fac așa ceva, mulți își taie limba singuri sau își roagă prietenii să o facă.
Acești oameni sunt în căutare de altceva, de ceva nou, care să le aducă mai multă adrenalină decât un piercing. Multe studii au demonstrat că cei care recurg la piercing-urile extreme (până la sadism, masochism, sadomasochism etc.) au serioase probleme de natură psihică și / sau sexuală. Pericolul este mare și la persoanele care suferă de tulburarea de personalitate borderline și au tendințe de automutilare. Tulburarea de personalitate borderline, cunoscută și ca tulburarea de personalitate instabilă emoțional, este un tipar pe termen lung de comportament anormal caracterizat prin relații instabile cu alte persoane, simț instabil al sinelui și emoții instabile. Adesea are loc un comportament periculos și auto-vătămarea. Acești oameni încep să-și facă singuri piercing-uri și nu au o problemă nici în a și le face singuri. Nu au nici o limită în a folosi lama de ras sau a se automutila cu diverse obiecte.
În primul rând este vorba aici de durere. La oamenii cu anumite boli psihice, durerea îi ajută, este un fel de terapie care îi face să iasă din anumite stări.
În multe cazuri particulare s-a ajuns la distrugerea unor nervi sau la infecții, care apar mai târziu.
Nefiind tratate rapid, bacteriile provocate de piercinguri pot ajunge în sânge, provocând complicații grave, precum la endocardită, inflamația mușchiului inimii, sau chiar abcese la creier, cu grave riscuri pentru sănătate și chiar pentru viață. Și totuși, se pune următoarea întrebare: cunoscând care sunt aceste grave riscuri pentru sănătate și chiar pentru viață, cât de inconștient trebuie să fii pentru a recurge la aceste piercinguri ?
Veriga în nări și zăbala între buze, în relatările din Biblie
Să nu se creadă că „modul de viață diavolesc” și „moda diavolească” au apărut târziu în istoria omenirii.
Viața diavolească a început chiar din Grădina Edenului, unde era și diavolul deghizat în șarpe, care a ispitit-o pe Eva să mănânce din fructul interzis (vezi Biblia, cartea Geneza, capitolul 3).
După izgonirea din Grădina Edenului a Evei și a lui Adam, viața diavolească a început pe pământ cu Cain, primul fiu al acestora, care a fost și primul om născut din oameni, acesta fiind și primul criminal din istoria omenirii prin omorârea fratelui său Abel, total nevinovat. Deci, primul om de pe pământ născut din oameni a fost și primul criminal din istoria omenirii. Așa a început viața pe pământ, cu o viață diavolească.
Moda diavolească a început și ea pe pământ din cele mai vechi timpuri, Biblia fiind sursa cea mai sigură care conține mai multe relatări despre „veriga în nas”, „veriga în nări”, „belciuge de nas”, „belciug în nări”, „zăbala între buzele tale”, „cârlige, de felul celor care erau puse în nările captivilor sau animalelor”, dintre care unele sunt redate în versetele de mai jos.
În Biblie aceste expresii sunt folosite:
1. Cu referire la diverse podoabe feminine, simbolizând favoarea și binecuvântarea; ca semn al bogăției și al alegerii unei femei ca soție; simbolizează demnitatea și onoarea conferite. În unele versete, veriga de nas este prezentată ca un obiect de preț, reflectând frumusețea și statutul social.
2. Pentru a relata pedepsele aplicate și mijloacele de control asupra dușmanilor aroganți; belciugele, zăbalele, cârligele erau puse în nările captivilor sau ale animalelor, iar de acestea erau prinse funii cu scopul de a controla și de a mâna victimele.
Expresiile „veriga în nări” și „zăbala între buze” apar în Biblie în următoarele două contexte principale:
1. Ca podoabe feminine, simbolizând favoarea și binecuvântarea. În unele versete, veriga de nas este prezentată ca un obiect de preț, reflectând frumusețea și statutul social.
2. Ca simbol al pedepsei și controlului asupra dușmanilor aroganți. Spre exemplu, asirienii aveau obiceiul crud de a-și conduce prizonierii de rang înalt prinși în război cu verigi trecute prin nas sau prin buze.
În Psalmii 32:9 se spune: „9 Nu fiți ca un cal sau ca un catâr fără pricepere, pe care-i strunești cu un frâu și o zăbală cu care-i legi, ca să nu se apropie de tine.” Psalmistul pune în contrast animalul care, neavând pricepere, trebuie să fie oprit cu forța, de omul dotat cu inteligență (vezi Isaia 1:3; Ieremia 8:6).
[/responsivevoice]
