Luigi FRIGIOIU ■
Duminică, a început „fe-marte”, lună mult așteptată de cei bronzați natural și certați cu frigul. Cum mă număr printre ei, am serbat evenimentul acceptând invitația pe “O insulă”, lansată de teatrul constănțean. Mai ales că spectacolul s-a jucat în sediul deschis recent după o renovare ce a durat cinci ani! Nu mai fusesem demult în incinta fostului “Fantasio”. Inițial, am crezut că am greșit destinația și am nimerit într-un salon de spital. “Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare” cum zicea Vasile Alecsandri. Nici măcar o poză nu preciza că ne aflăm într-o instituție de cultură.
Mă gândeam că, fiind fără ochelari, am citit greșit pe afiș. Poate nu scria „O insulă”, ci „O insulină”… Resemnat, în atmosfera albului spitalicesc, parcă așteptam asistenta medicală să-mi administreze o injecție pentru scăderea glicemiei. Din fericire, a venit doar simpatica Alina Vasiliu, consilierul artistic al teatrului, și ne-a urat „Vizionare plăcută!”. E un fel de a spune, pentru că lucrătorii – care au renovat sala timp un cincinal – au uitat să-i dea pantă. Toate scaunele sunt montate la același nivel, așa că doar practicanții baschetului au vedere totală spre scenă. Din păcate, cei sub 180 cm. nu prea mai văd scrisul, cum se spunea la cinematograf. Iar din cauza sonorizării precare, muzica acoperă, de multe ori, replicile actorilor. Colac peste pupăză, piesa a început chiar când s-au deschis ușile pentru public. Astfel, spectatorii dezorientați au putut cere lămuriri actorilor despre poziționarea locului de pe bilet.
Dar toate aceste aspecte sunt nesemnificative pentru că Erwin (Mesia sau Messi teatrului constănțean) va decreta municipiul, în curând, Capitală culturală europeană!
“O insulă” reconstituie, cu umor spumos și inteligență debordantă, romanul lui Gellu Naum, o rescriere în stil personal a poveștii lui Robinson Crusoe. Piesa invită spectatorii într-o aventură scenică plină de umor, muzică și imaginație. Astfel, actorii și spectatorii au putut trăi sentimentele unor naufragiații ce fac haz de necaz.
Pe insula aparent pustie, personajele ciudate se întâlnesc, cântă și se joacă de-a viața. Sub bagheta Adei Milea (regie, muzică și versuri), textul suprarealist al lui Gellu Naum se transformă într-o montare cu fantezie, sunet și culoare. Textul, la prima vedere suprarealist, devine parabola satirică a unui fel de fabule. Pe scenă, se trăiește în ritmuri sonore efeverscente de blues, jazz și rock. Se compune un univers populat de personaje excentrice și amuzante. Replici haioase, versuri ironice, elemente scenografice și coregrafice sugestiv combinate reprezintă condimentele spectacolului.
Deasupra scenei, planează scheletul unui pește gigant, ca un far protector al insulei care vibrează în ritm cu acțiunea. Limbajul melodic ilustrează întreaga reprezentație iar background-ul sonor e asigurat de susurul valurilor. Instrumentele folosite, clasice și neconvenționale, se combină în moduri haioase, de la acordul de chitară la toba din bidon.
Actorii au prilejul să-și etaleze talentul teatral dar și remarcabile calități vocale. În distribuția inspirat aleasă, fiecare rol înseamnă o prezență scenică fermecătoare:
Robinson – Ștefan Mihai /
Piratul – Marian Adochiţei /
Sirena – Mihaela Velicu /
Mary – Ecaterina Lupu /
Mama lui Mary – Luiza Martinescu /
Bunica lui Mary – Mirela Pană
Vineri și Beduinul – Andrei Bibire
Mabolo, Regele Canibalilor – Cosmin Mihale /
Papagalul Coco și Canibalul – Andrei Stroescu /
Randolph – Lucian Iftime /
Toți s-au prezentat admirabil însă trebuie să subliniez performanța consacratelor Luiza Martinescu și Mirela Pană. În urmă cu câteva zile, cele două talentate actrițe făcuseră roluri dramatice memorabile în „Casa Bernardei Alba” iar acum, în “Insulă”, s-au întrecut din nou pe sine, dar în compoziții comice savuroase. Cam asta înseamnă a fi artist complet…
[/responsivevoice]
