Călin MARINESCU ■
Am urmărit discursul tradițional al președintelui american, care de data asta printr-un concurs fatal de împrejurări se numește Donald Trump, privind starea națiunii, un fel de raport anual al activității guvernului condus de el, în anul precedent.
Tot ce mi-au văzut ochii și mi-au auzit urechile mi-au trezit amintiri neplăcute înfiorându-mă în ce hal de degradare s-a putut ajunge într-o țară ce o considerăm pilonul democrație mondiale.
În toamna anului 1987 am fost desemnat împreună cu un coleg, șef-mecanic, în delegația Comitetului Județean Constanța la Partidului Comunist Român (PCR) la Congresul Educației și Culturii Socialiste, ca reprezentanți ai tagmei marinarilor.
A fost una dintre cele mai neplăcute experiențe ale vieții mele, ajunsă acum la 77 de ani, revelându-mi un gust amar și adevărata față a mascaradei publice televizate, menite să satisfacă orgoliul și mania grandorii celui mai iubit fiu al poporului român.
După o vizită medicală la sânge, ne-au chemat la Casa de Cultură a Sindicatelor pentru instructaj. În principiu eram o echipă de aplaudaci, dar trebuia să o facem astfel încât să să simulăm entuziasmul natural și să transmitem prin vibrante urale și lozinci dragostea și respectul nețărmurit față de Ceaușescu.
Cu două zile înainte de începerea congresului am fost cazați la Școala Superioară de Securitate de la Băneasa, unde în mai multe etape am făcut antrenamente de aplaudat în ropote și cadență.
Ne păstoreau mai mulți activiști conduși de o tovarășă foarte pătrunsă de menire, secratara cu probleme de propagandă a Comitetului Județean PCR Constanța, Elena Borodi.
Din primă zi am fost plasați în dispozitiv la Sala Polivalentă unde am întregit regimentul de aplaudaci, mânați de la spate să ne ocupăm locurile cu mare grabă, deși congresul urma să înceapă după vreo două ore. O dată ajunși pe poziție nu mai avem voie să părăsim locul. Am fost instruți să rămânem smirnai, vorba sovieticilor, și ne abținem de orice nevoi fiziologice, până la pauză.
Trebuia să nu o pierdem din ochii pe conducătoarea grupului ca turiștii pe ghidul din muzeu iar la semnal să sărim în picioare, să aplaudăm și în urale să repetăm lozincile pe care le auzeam în difuzoare.
Așa am și făcu, dar se pare că nu am fost suficient de covigători căci la pauză am fost sever muștruluiți.
Aidoma semnalizatorilor de navele militare, șefa de grup prelua semanalul de la o persoană desemnată, aflată în spatele președintelui Ceaușescu.
Dar cum vă spuneam, ceea ce mi-a fost dat să văd deunăzi la televizor, în cadrul transmisiunii de la aula Capitoliului din Washington, a fost peste puterea mea de înțelegere. L-am urmărit pe vicepreședintele J.D. Vance, în spatele lui Trump, cum făcea gismnastică medicală de dezmorțire pentru gât, brațe și picioare, acționând ca de un resort la comenzile vocale ale lui Morcoveață și aplaudând în spume, la nedemnele ironii și insinuări ale Ceaușescului din Casa Alba.
La rândul lor, la semnalul lui JD Vance, toți parlamentarii republicani metamorfozați în yankei-aplaudaci, săreau în picioare și aclamau din toți rărunchii, sinceri ca activiștii români la Congresul PCR, ca să-și demonstreze fidelitatea față de MAGA și cel mai iubit american.
Mare șukăr a fost că minoritarii democrați, cam jumătate din sală, rămâneau tolăniți comod, nu tresăreau, nu aplaudau, nu se arătau pătrunși de fiorul Epocii de Aur americane și în general îl tratau pe Trump cum se cuvine, cu fundul…pe scaun.
După ce Trump a început să îi jignească, etichetându-i nebuni, tradători și acuzându-i public de tot ce era mai rău în lume, ca într-un discurs nazist al führerului împotriva adversarilor politci, o parte dintre democrați au început să vocifereze. Acela a fost declicul psihic, momentul în care Trump s-a enervat atât de tare de afrontul primit încât și-a intrat în matca discursului de pe promptere, fără a mai divaga șugubăț.
Este interesant că Morcoveață și-a început discursul prin afirmația că: “Statele Unite au ajuns în Epoca de Aur, grație minunatelor politici ale inegalabilului Donald Trump”. Un fel de “laudă-mă gură, că ţi-oi da friptură”, ori de pupat în oglindă.
Mie unuia, chestia cu epoca de aur îmi provoacă coșmaruri. În afara discursului autoadmirativ, împănat cu critici și măscăreli de autobază la adresa democraților, cei care i-au lăsat o grea moștenire, curat elocință dâmbovițeană, aranjamentul cu parlamentarii aplaudaci mi s-a părut de neconceput pentru Cogresul Statelor Unite ale Americi. Același Congres, profanat de mulțimea de susținători ai lui Trump în urmă cu cinci ani în încercarea de a ocupa Capitoliul pentru împiedicarea învestirii noului câștigător al alegerilor, Președintele Joe Biden.
Trebuie să sperăm că populația Statelor Unite va aprecia la justa valoare prestațiile republicanilor și așa cum cer multe personalități, va reda țara americanilor.
[/responsivevoice]
