Luigi FRIGIOIU ■
În peisajul artistic autohton, F.Charm, pe numele real Bogdan Florin Vlăsceanu, este o prezență scenică unică și originală. Se află pe piața muzicală din anii ’90, versurile sale atingând sufletul a milioane de fani. F.Charm ne face părtași prin poeziile sale la un manifest împotriva superficialității, a lăcomiei, a tot ce e nociv în societate. Artistul ne îndemnă să ne întoarcem la ceea ce este esențial pentru o viață împlinită: spiritualul.
F.Charm: „Dacă evoluția înseamnă pierderea dragostei, pierderea valorilor morale, a bucuriei izvorâte din lucruri aparent neînsemnate și înstrăinarea față de credință, atunci prefer să trăiesc în trecutul catalogat de o turmă superficială drept învechit și înapoiat. Decât să mă integrez în mulțime doar ca să le fac pe plac altora, mai bine rămân pe veci Oaia Neagră!”
F.Charm oferă mereu la pachet un spectacol complet cu coregrafii energice, cele mai cunoscute hit-uri și mesaje sincere care merg direct la inimă, un nou concept de show unic în România, alături de band-ul său tradițional.
Concertul din Club Phoenix, din seara de 27 februarie, a avut ca temă principală “Bucium”, cel de-al nouălea album de studio semnat F.Charm (dar și alte piese de rezistență). Lansat oficial pe 24 iunie 2025, „Bucium” propune un concept muzical inedit, îmbinând elemente de folclor autentic cu ritmuri hip-hop. Piesele au fost interpretate de F. Charm alături de un band compus din 8 instrumentiști tradiționali cu tobe, caval, fluier, clape, vioara, acordeon etc. Albumul conține 11 melodii, fiecare cu un mesaj particular.
1.Lume (Ce rău am făcut la lume de nu-mi aud vorbe bune / Numa rele si minciuni de la prietenii mei buni),
2.Bine fac, rele primesc (Cât mai pot Doamne să duc săgețile-n spate / Bine fac, rele primesc și le duc pe toate),
3.La înălțime (Când e omu jos, e lapte si miere Își da haina de pe el Și-napoi n-o cere / Dă-i la om putere și multă avere, pune-l sus la înălțime și uită de tine),
4.Una caldă, una rece (N-am crezut că voi ajunge să pot și cânta și plânge / Ieri plângeam de supărare, azi am lumea la picioare, Lume draga mea),
5.Apă de ploaie (Capul ce se pleaca bade, sabia nu-l taie / Da’ io-s apa de izvor, nu-s apă de ploaie),
6.Tată (Dac-aș putea să mă mai nasc încă odată / Nu mi-aș dori decât să am același tată,
7.Oameni buni (Oameni suntem toți da’ nu toți suntem oameni buni / De-am fi nu ne-am mai simți străini între români),
8.Cumpărat să fiu vândut (Toata viața am căutat să nu pot fi cumpărat / Doamne dac-aș fi știut, că pot fi vândut),
9.Pielea mea (Doamne, ce-am mai scump pe lume e ce-mbracă pielea mea / Și ce dacă sunt mai negru? Am caracter de catifea),
10.Marea Unire (Mă cheama Moldova, mă cheama Ardealul, mă cheamă Banatul în zori / Mă cheamă și Oltul, mă strigă Carpații, cu sânge român am să mor),
11.Baba Vanga (Bate toaca taca-taca cum bate inima mea / Ochii-nchiși ca Baba Vanga, să vad lumea când e rea).
Muzica lui F. Charm a creat o atmosferă irepetabilă. Clubul a fost arhiplin iar în timpul concertului, toată lumea a stat în picioare. Spectatorii au cântat și au dansat cu F. Charm și instrumentiștii săi. La final, s-a trecut la sesiunea de poze și autografe.
[/responsivevoice]







