Acasă Cronica Magia muzicii de film

Magia muzicii de film

3014
0

Luigi FRIGIOIU  ■

Facultatea de Arte a Universității Ovidius a prezentat, pe 14 iunie, la Centrul Jean Constantin, spectacolul ”Magia muzicii de film” cu teme din coloanele sonore ale unor filme celebre în aranjamente orchestrale proprii. Coordonatorii proiectului au fost lect. univ. dr. Andreea Bratu și asist. univ. drd. Ionuț Dulgheriu, prezentatorul spectacolului.                         

Pe scenă au evoluat studenți și cadre didactice: Levent Musa, Cristian Mangoianu, Radu Paraschiv, Ștefan Năstase, Cristian Zaval, Gabriel Dudescu, Andrei Lăcătuș, Cristina Ermilov, Delia Gheorghe, Maria Iliev, Andrei Răilean, Adrian Hasna-Preda, Andreea Bratu. S-a cântat la pian, saxofon, vioară, acordeon, orgă cu sintetizator, tobe/percuție, contrabass și vocal (pop-muzică ușoară).

Au fost interpretate teme muzicale din filmele:  The Wizard of Oz, Breakfast at Tiffany’s, The Pink Panther, Titanic, Il Padrino, The Beauty and the Beast, A Scent of a Woman, Mission Impossible, The Jungle Book, Snow White and the Seven Dwarfs, Chariots of Fire, The Gladiator, A Secret Garden, Somewhere in Time, Liceenii, Nat King Cole’s Life, Good Morning Vietnam, The Schindler List, Pirates of the Caribbean.

● Visul unei seri de vară
“Eu vara nu dorm” sau, mă rog, noaptea am somnul agitat. Cred că am ascultat prea des hitul lui Connect-r deși prietenii îmi spun că e semn de bătrânețe. În schimb, ziua visez cu ochii deschiși, îndeosebi, în serile frumoase, cum a fost miercuri, 14 iunie.
Se făcea că, într-o pădurice, cântau două prințese slave, blonde și suave. Una se lua la întrecere cu trilurile privighetorilor. Cealaltă, împreună cu pianul ei fermecat, alcătuiau o singură inimă ce pulsa în ritmul muzicii. Prințesele erau protejate cavalerește de un prinț, un fel de Harap Alb ceva mai bronzat, că doar plaja e aproape. Și, uite așa, au format un trio muzical formidabil. Am ascultat Rahmaninov (de la cărui naștere se împlinesc 150 ani), Mozart, Bizet, Ceaikovski dar și piese de E. Curtis, S. Zlatov, Z. Tkaci, D. Ghersfeld, Eugen Doga. Visam frumos și doream să se mai facă dimineață cât mai târziu.
Însă, după aria “Muzica e viața mea” a lui George Grigoriu, în urechi mi-au răsunat aplauze puternice și ovații. Am tresărit, privind atent împrejur. M-au lămurit sopranele aflate în apropiere, venite să-și susțină colegele. Doamnele Nora Beneș și Georgiana Costea mi-au confirmat că n-am visat. Urmărisem, în foaierul Teatrul Danovski, concertul “Visul unei seri de vară” susținut de soprana Tatiana Costiuc din Chișinău și tenorul Marius Turtoi, acompaniați la pian de Natalia Gribinic.

● Club Phoenix dă ora Exact


Pentru Club Phoenix, 2023 reprezintă încă un an de confirmare în poziția de lider al spectacolelor muzicale de înaltă ținută. Statut câștigat, chiar, de la înființare, din 1997.
De la începutul anului aici au evoluat: Cargo, Phoenix, Taxi, Timpuri noi, Iris, Sarmale reci, Farfarello (Many Neumann), Folk@Rock Company Grinder și Driving by Zero, Onenightstand și Contratimp, Eyedrops.
Folkul a fost adus pe corzi de chitară de: Mircea Vintilă, Mircea Baniciu, Nicu Alifantis și Răzvan Mirică, Ducu Bertzi, Emerich Imre, Ovidiu Mihăilescu și Adi Beznă. 
Prima parte a sezonului de concerte s-a încheiat cu show-ul trupei Exact, o surpriză mai mult decât plăcută. Componenții și-au prezentat simplu lansarea: “Așa cum încep toate în viață, o idee, un joc timid ca o poveste de dragoste, dragoste pentru muzică, a început și povestea trupei Exact. O poveste cu suișuri și coborâșuri ce a dus la crearea primului nostru album, Acorduri de chitară.”   
Pe lângă piesele albumului (cu texte de Cristina Dragomir), s-au interpretat și câteva coveruri. Componența trupei e, oarecum, variabilă, în piesele postate pe You Tube evoluând: Elvis Nicolae Păun – voce, Tania Niculae – backing vocal, Liviu Dragomir – bass, Florin Toma – chitara Electrica, voce, Florian Niculae – clape, synth, Marian Popa – chitara acustică, Cristian Roșu – tobe.
Trupa Exact a cântat așa cum îi spune numele: exact, corect, plăcut. Se poate spune că în Club Phoenix, vineri 16 iunie, s-a născut “Direcția 5 de Constanța”. Iar numeroșii fani prezenți au cinstit, cum se cuvine, evenimentul și au făcut un show mai mare decât cel de pe scenă. Le așteptăm cu interes următoarele evoluții.

Urmează vacanța în care, pe 10 august, Clubul va împlini 26 ani de existență. Acum, mergem pe plajă și ascultăm sonorități ceva mai subțiri, ca șprițul de vară. Apoi, din septembrie, ne întoarcem la muzici adevărate, de calitate, în Phoenix.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.