Narcis GAIDARGIU ■
Ieri, doar ce coborâsem din mașină în parcarea Dedeman, era să mă lovească norocul, numai că n-am plecat pe fentă, când mi-a tăiat calea un Logan alb cu număr de București. La volan, şerifu’ cu cămașă albă, pantaloni negri călcați la dungă, ghiul pe deget, față măslinie, mustață rândunică cu extremități lungi, ușor ridicate, bărbierit fresh, înalt, bine clădit, prezentabil, pantofi negri de lac, îmi zâmbeşte larg cu cinci dinţi din aur. Alunecă ușor prin fața mea şi mă scanează cât îmi încui portiera, coborând cu un vraf de pliante deschise evantai între palmele fine, cu degete subțiri, nemuncite.
– Sérvus, domnúle dragă!
– Sérvus!
– Îți múlțumesc că mi-ai răspuns la sérvus. Am céva càdou pentru dúmneavostră.
– Adică? Nu știu ce-i aia. Ce-mi arăți?
– Nește aipod de la Epl, conașule, nóu nóițe, sígilate. Da’ am nește oale Țepter de n-ai văzut dúmneavostră, éftene și bune și…
– Stai așa! Oprește-te, să nu transpiri! După cum te văd, ai nimerit foarte prost.
– De ce?
– Azi nu primesc cadouri.
– Da’ nu-s càdou, șéfule, că-s 4000 de euro.
– Păi, nu ziceai de cadou, acum te-ai răzgândit?
– Nu, bàrosane, de oale zic.
– Și sunt fraieri care să-ți dea 4000 de euro, așa, la prima vedere pe stradă?
– Găsesc, boss!
– Cum, au la ei și n-au ce face cu 4000 de euro? Cum îi miroși?
– Pă-ncércate, pàtroane!
– Am văzut că mai mult la bătrâni aveți succes. Le vorbiți frumos, îi faceți să se simtă cineva, vă oferiți să-i duceți cu mașina, le cărați bagajele cu care vin de la piață, de rușine, vă duc și acasă. Am văzut asta de câteva ori.
– Cum né e nórocul, boss.
– La mine cum de te-ai oprit? Pe-ncercate sau sunt pe profil?
– Dúpă față, bàrosane, pari uom buun.
Asta părea mantra! Gaboru-ăsta o fi și yoghin?
– Nu-i așa? Nu mă prea avantajează fața, da’ lucrez la treaba asta. Cu fața asta, am dat multe țepe, uite, ca acum.
Râde. I s-a lungit toată mustața stufoasă de-a latul feței.
– Oalele astea, sunt pe bune Zepter sau sunt Țepe?
– Țepter, ţepter îs bosule. Mai orijinale ca ăstea, nici la réprezentanță nu găsăști. Da’ ai să-ți spun secretul, chiar nu găsăști, că a eșit serie noàuă șî ăstea de àceea îs la réducere, àltfel setul sare de șepte mii. Hai că-ți fac o réducere șî mai bună, uite àici nește seturi de cúțîte jàponeze den óțel de care să face săbiile la sàmurai. Ia àleje!
– Hai să-ți spun și eu un secret! Io nu gătesc.
– Da’ sóția?
– S-o ție cine-o vrea, io-s divorțat de vreo doișpe ani. Ți-am încurcat toate gândurile, iar nu m-ai nimerit.
Îl suna telefonul.
– Am plecat bos, mă așteaptă un client la Selgros.
Gabóre, ai úitat àccentul! Îl pierduse.
Aveam chef de vorbă și-am uitat că „Timpiz many”.
Cu vreo săptămână în urmă așteptam autobuzul în stație. Din dreapta se apropia un bătrân, trăgând un căruț de piață pe două roți. Cu o mână dirija greoi teleguța plină, iar cu stânga se sprijinea în baston. A ajuns cu greu în stație.
Aproape concomitent a oprit în fața lui un Volkswagen cu două persoane la bord, înmatriculat în Germania. S-a coborât geamul din dreapta, așa am văzut că-s gabori și insul a intrat în vorbă cu bătrânul.
– Bună ziua, văd că véniți de la piață, unde e o piață în aprópiere?
– Aici, imediat după intersecție.
– Súnteți pénsionar, domnúle dragă?
– Pensionar.
– Vénim de la éxpoziția Zepter de la Pavílionul Expozițíonal, azi a fost ultima zi, s-a închis. Pàtronul de la Zepter ne-a dat sarcină să găsim primul pénsionar, să-i facem càdou un set de oale Zepter. Dúmneavostră sunteți primul pe care l-am íntâlnit. Pérmiteți-mi să vă fac càdou àcest set. E 4000 de euro setul ăsta, dar nu vă temeți, e cadou, nu vă costă nímic. Imédiat vi-l dau, numa’ un pic să cóbor.
Și trece la portbagaj. Bătrânul privea când mirat, când neîncrezător. Gaborul dă jos o imensitate de cutie plină cu oale, tigăi, ibrice și alte acareturi. Bătrânul se uită cu speranță, totodată îngrozit că nu are putere să ducă ploconul.
– Vă mulțumesc de dar, da’ nu pot să-l duc, mă băiete, n-am cum să-l iau, dați-l altcuiva.
– E pécat domnúle dragă, dacă lócuiți în àpropiere, vă àjut să súnăm să vină cíneva din fàmilie să vă àjute.
– N-am pe cine, sunt singur, baba mi-a murit, copiii sunt plecați …
– Haidéți că rézolvăm noi cúmva, nu pútem să vă lăsăm în drum, facem treaba până la capăt. Vă ducém noi cu màșina, cu bàgajul dúmneavostră, vă àjutăm să cărați sus și cadoul. Repet, nu vă costă nímic.
A urcat bătrânul în mașină. Atât am mai auzit: „La ce étaj stați?”
De obicei, vedem la televizor sau citim în presă, că un bătrân sau o familie de bătrâni au primit necunoscuți în casă, ori că le-au bătut la ușă, ori că i-au agățat pe stradă. Odată intrați în casă, pentru deranj, sunt rugați să dea o sumă modică. Indivizii văd unde umblă după bani, unul cere la toaletă, altul cere un pahar cu apă, iar bătrânii sunt jefuiți de agoniseala vieții pusă la saltea, bijuterii și alte obiecte de valoare.
Am cunoscut câteva situații foarte asemănătoare, atât în familia mea, cât și ale unor prieteni. Pretextele șmenarilor diferă de la un caz la altul, însă scenariile sunt aproape trase la indigou. Din păcate, seniorii noștri nu știu să refuze categoric, uitând complet că dacă totul sună prea bine ca să fie adevărat, e posibil să se afle în fața unei înșelătorii.
