Paul SICHIGEA ▪
Așa cum am obișnuit până acum, CineCronica revine cu un articol menit să trezească interesul pentru film. În acest articol vom vorbi despre muzica de film și despre unele dintre marile coloane sonore, care au făcut istorie și care au influențat generații întregi de cineaști.
Încă de la începuturile cinematografiei, de pe vremea fraților Lumiere, atunci când celebrul tren ajungea în gara La Ciotat, marii creatori de film au realizat că muzica și compoziția reprezintă un factor crucial în creația de ansamblu. Nimeni nu își imagina totuși că muzica de film va ajunge parte impregnantă a unui film, latură fără de care niciun proiect cinematografic nu mai este realizat în prezent.
Unul dintre primii și cei mai importanți creatori de film care au dus coloana sonoră pe culmile gloriei a fost Charlie Chaplin. Filmul mut însemna inserarea textului în imagine, însă muzica ce acompania acțiunea din film era un factor determinant și mai mult decât atât, elementul care susținea suspansul și alimenta sentimentul de curiozitate al privitorului.
Odată cu apariția filmelor cu sonor, au apărut compozitorii propriu-ziși, unul dintre cei mai influenți fiind Ennio Morricone, sau „tatăl” compozițiilor muzicale. De la filmele Western și până la SF, Morricone și-a pus amprenta pe unele dintre cele mai influente coloane sonore din istoria cinematografiei. Un exemplu este piesa de mare impact din „The Thing”, scris și regizat de un celebru regizor SF, John Carpenter.
Notele joase de bass și acompaniamentul unui pian grav fac din această piesă o piatră de hotar în materie de muzică a filmelor SF, ducând mai departe moștenirea lui Kubrick din filmul „2001: Odiseea Spațială” – filmul care se dorea la început a fi mut, dar care a deschis apetitul pentru muzica modernizată de film.
Morricone a avut o influență mare asupra altor compozitori celebri, precum Brad Fiedel („The Terminator”, „Terminator 2”, „True Lies” și „Johnny Mnemonic”), Alan Silvestri („Predator”, „Back to the future”, „Forrest Gump”), ori Steve Jablonsky („Transformers”).
Unii dintre cei mai mari creatori de muzică de film din prezent sunt John Williams (realizatorul unora dintre cele mai cunoscute coloane sonore din istorie, precum cele din „Star Wars”, „Schindler’s List”, „Indiana Jones” sau „Fălci”) și Hans Zimmer, celebrul compozitor cu influențe comerciale și omul din spatele unor compoziții precum cele din „Gladiator”, „Interstellar”, „Lion King”, „Inception” sau „Ultimul Samurai”.
În urma discuției pe care am avut-o cu marele Brad Fiedel, realizatorul coloanei sonore din primele două filme „Terminator”, în cadrul interviului său realizat de mine în august 2020, am ajuns să înțeleg cu adevărat câtă dedicare poate avea un compozitor în momentele cruciale din procesul de producție al unui film. În 1984, cu un buget restrâns, Cameron dorea o muzică puternică, una care să imite sunetul de metal al teribilului robot care urmărește protagonistul pe întreaga durată a filmului. Varianta finală a fost extraordinară, Fiedel înregistrând sunetul real al metalului lovit de un ciocan, iar notele ce acompaniază sintetizatorul puternic utilizat au dus către una dintre cele mai influente piese muzicale de film dintotdeauna. Un exemplu foarte bun este reprezentat de piesa care amplifică tensiunea in secvența descinderii robotului în secția de poliție, acolo unde este ținută Sarah Connor, ținta sa principală. Teroarea produsă de imaginea unui robot aparent indestructibil, jucat impecabil de către Arnold Schwarzenegger, care are o singură țintă – uciderea unui simplu om, este ridicată la un nivel extraordinar cu ajutorul acestei piese sumbre.
Un alt exemplu a fost atunci când Fiedel a trebuit să compună zi și noapte la presiunea lui James Cameron pentru „Terminator 2: Judgment Day”, timpul fiind destul de scurt, iar pretențiile uriașe – Terminator 2 fiind în 1991 (momentul lansării) filmul cu cel mai mare buget al istoriei de până atunci. Rezultatul nu a întârziat să apară, iar măiestria acestui mare compozitor „și-a spus cuvântul” prin una dintre cele mai puternice și de impact coloane sonore de până acum.
Terminator 2 venea după șapte ani de la lansarea primei părți, Brad Fiedel având de această dată o altă tehnologie la dispoziție, una mult mai avansată și, cu un buget de o asemenea anvergură, coloana sonoră din partea a doua a venit cu mari îmbunătățiri, ducând piesele lansate anterior la un nivel mult mai mare. La o analiză atentă se pot observa aproape aceleași note joase, folosirea unor sintetizatoare extrem de asemănătoare, dar compoziția propriu-zisă este modernă, Fiedel venind cu o altă formă, mult mai alertă.
