Acasă Cronica Teatrul “Căluțul de mare” – istorie într-un Lică(r) de speranță

Teatrul “Căluțul de mare” – istorie într-un Lică(r) de speranță

13387
1
Sursa: Arhiva personală
Sursa: Arhiva personală

Luigi FRIGIOIU ■

Teatrul în Constanța nu a început cu progresistul Erwin și nici cu duduia Daniela, nostalgica iubită a prințișorului Nicușor, așa cum lasă să se înțeleagă actualii manageri de la Teatrul de Stat și Teatrul Danovski. La malul mării, prima stagiune oficială s-a deschis în 1951, cu “O scrisoare pierdută” iar actuala clădire a instituției s-a inaugurat în noiembrie 1952. Celelalte teatre s-au format ulterior. Initial, ca secții ale Teatrului de Stat din Constanța, apoi ca instituții autonome. Pe scena noastră, în peste 70 de ani, au evoluat actori valoroși, coordonați de mari regizori și de legendari manageri ce și-au pus amprenta asupra vieții culturale a orașului.

Constanța a plămădit actori-simbol, adevărați stâlpi ai culturii tomitane moderne. Iar unul dintre aceștia e Vasile (Lică) Gherghilescu, martor și participant direct la viața teatrală a Constanței, timp de peste 45 de ani.

Sursa: Arhiva personală

Familia sa a venit din Topraisar și s-a stabilit pe strada Sulmona din zona Peninsulară. A cochetat cu actoria de mic, își amintește şi acum rolurile din scenetele şcolare. A fost Nică din poveştile lui Creangă dar şi personajele lui Caragiale. Elev fiind, a frecventat Casa de cultură care, pe atunci, funcționa în clădirea Casei d’Italia (astăzi, ruină) de pe b-dul Mamaia. Se remarcă cu ocazia emisunii TV a poetului Adrian Păunescu, “Antena vă aparține”, ce promova recitatori și cântăreți talentați din toată țara. Odată cu el au fost descoperiți Eugen Baboi, Marius Bațu și Dicran Asarian. Adică, grupul folk Poesis! Cu Dic va colabora, mulți ani, la Teatrul pentru copii.

Tot în această perioadă îl cunoaște pe actorul Dromihete (Heti) Ghiman, de la Teatrul de păpuși, care îi devine mentor. Excelent mânuitor, cu abilități vocale și imaginație bogată, cu plastică corporală și umor cuceritor, a bucurat generații de copii. Actor-mânuitor la teatrul din Tg. Mureș, a cunoscut trupa constănțeană la festivalul „Săptămâna teatrelor de păpuși” și a rămas aici din 1976 până în 1991. A emigrat în Germania împreună cu soția Silvia Roxana Stancu, și ea angajată a teatrului. A plecat dintre noi în 2017. În curând, teatrologul Anaid Tavitian va lansa o carte memorialistică, cu un capitol dedicat familiei Ghiman-Stancu.

În timpul liceului, merge des în culisele teatrului de păpuși din vecinătatea locuinței. În aceeași perioadă joacă fotbal la juniorii echipei Portul din liga a 2-a. Atracția scenei e mai puternică: dă admitere la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică București și intră “primul din prima”! Performanță fabuloasă în acele timpuri când erau doar câteva locuri pe an pentru viitorii actori. A absolvit facultatea de teatru la clasa celebrului prof. univ. Dem Rădulescu. În timpul facultății joacă primul său rol, Peter Muuk din Inimă rece, chiar la Teatrul de păpuși, prevestind parcă îndelungata activitate în această instituție.

Sursa: Arhiva personală

Pe atunci, Constanța și toate marile orașe erau închise pentru absolvenții învățământului superior. Norocul i-a surâs, totuși: în 1986, s-a serbat pentru prima data Ziua mondială a tineretului. Cu acest prilej, mai mari vremii (Nicușor Ceaușescu era șeful tineretului comunist) au deblocat câteva posturi în diferite domenii pentru fiecare județ. Constanței i s-a repartizat un loc de actor, adjudecat de proapătul absolvent Lică Gherghilescu!

Primul său rol la teatrul de lângă Liceul Mircea cel Bătrân a fost Ion din „Acești îngeri triști” de D.R. Popescu (regia-D. Dembinski). Apoi a jucat un hazliu Zmeu din “Sânziana și Pepelea”, în tandem cu C-tin Duicu. Au urmat multe altele: Lelio („Mincinosul” – Carlo Goldoni); Grigore Pîlciu („Piatra din casă” – Vasile Alecsandri); Dorel („Trăsura la scară” – Mihai Ispirescu); Brindsley Miller („Comedie pe întuneric” – P. Shoffer); K. Muller („Unde-i revolverul?” – Gorgey Gabor). A jucat sub baghete regizorale cunoscute: Dominic Dembinski, Tudor Chirilă, Andrei Mihalache, Mona Chirilă, Kovacs Ildiko, Cătălina Buzoianu, Mircea Cornișteanu, Tudor Mărăscu sau Yanis Margaritis.

Sursa: Arhiva personală

A apărut în filmele „Coana Chirița!”; „Chirița în Iași”; „Zâmbete de soare”; „Furtună în Pacific”; „Pas în doi”; „A doua cădere a Constantinopolului”; „Salutări de la Agigea”; „Moromeții”; „Dictatorul” sau „Rochia albă de dantelă”. A regizat spectacolele: „Nu mințim poporul cu televizorul” (Teatrul „Fantasio”); „Magia circului”; „Inimă rece”; „Piatra din casă” și „Rămășagul” (Teatrul pentru Copii și Tineret).

În cariera sa de excepție, Lică Gherghilescu a fost actor la Teatrul Dramatic (1985-1993; 1995-2004); profesor de actorie la Școala Populară de Arte (1987-1989); actor la Teatrul „Fantasio” (1993-1995); lector universitar (ulterior, profesor) la Facultatea de Arte, Univ „Ovidius” (din 2000). Un artist complet și complex, unul din puținii care a evoluat la toate teatrele constănțene (în prezent, Lică e colonelul Pickering în faimosul musical “My fair lady” la Teatrul Național de Operă și Balet O. Danovski.).

În 2007, a devenit doctor în Teatru la Univ. de Artă Teatrală și Cinematografică, cu lucrarea „Plurivalența comicului și funcția sa educativă în spectacologia ptr copii”. Este Cetățean de Onoare al județului Constanța. Are rădăcini aromâne din partea mamei și, în unele articole de presă, numele său e trecut – Lică Gherghilescu Tanașoca.

Sursa: Facebook

A fost recompensat cu numeroase premii: Premiul pentru debut (Ion din „Acești îngeri triști”, la Festivalul de Teatru Contemporan Brașov, 1986); Premiul pentru cel mai bun actor ( Festivalul național al teatrelor de revistă, Constanța, 1994); Premiul pentru cel mai bun actor (rolul K. Muller, Festivalul Național de Comedie, Galați, 2000); Premiul pentru promovarea și afirmarea teatrului de animație (Festivalul „Gulliver”, Galați, 2008); Premiul de excelență în animația românească (decernat de UNIMA România, Teatrul „Țăndărică” și Primăria București).

Lică Gherghilescu a înființat, în 2003, Teatrul pentru Copii, pe structura Secției de Păpuși de la Teatrul Ovidius. Între 2002-2017, a fost directorul general al instituției denumită, acum, Teatrul pentru Copii și Tineret „Căluțul de mare”. Aici a creat un colectiv admirabil omogenizând experiența actorilor maturi cu elanul tinerilor. Sunt spectacole, aproape, în fiecare zi, toate jucate cu sala plină de copii, tineri sau adulți. S-a ajuns la o înțelegere cu proprietarul (Comunitatea elenă) astfel încât întreaga clădire e la dispoziția teatrului. Viitoarea premieră în pregătire (“Vicleniile lui Scapin” de Moliere) se anunță, deja, ca un nou succes de casă. Publicul s-a săturat de experiențe avangardiste și vrea teatru clasic, decent, adevărat.

Marea speranță și dorință a lui Lică Gherghilescu e demararea construirii unui sediu nou pentru teatru. Teren s-a găsit în curtea Complexul Muzeal de Științe ale Naturii. Proiectul (planurile și documentația tehnică) au fost realizate. În strădaniile sale l-a ajutat și formarea inițială de absolvent al liceului de construcții. Mai e nevoie de voință politică pentru alocarea fondurilor.

Spune că peste doi ani împlinește anii pensionării și se va retrage. Dar, indiferent de vârstă, Lică Gherghilescu mai are multe de oferit spectatorilor constănțeni care-l așteaptă în lumina reflectoarelor mulți ani de acum înainte.

Sursa: Facebook

Cu un respect deosebit pentru înaintași, ar dori să se ridice statui iluștrilor directori ai teatrelor constănțene: Jean Ionescu, Aurel Manolache, Oleg Danovski etc. Nu-i rea ideea, cu o completare: datorită cărții sale de vizită exemplare, un loc pentru o ipotetică statuie i s-ar cuveni și Maestrului Lică Gherghilescu!

1 COMENTARIU

  1. Bravo! Protagonistului şi autorului textului. Constanţa de astăzi (cei care mai sunt interesaţi) trebuie să-i cunoască pe aceşti oameni modeşti dar atât de valoroşi pentru istoria ei culturală, de ieri şi de azi. Bravissimo!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.