Dan MIHĂESCU ■
Adevărat este că „Istoria este scrisă de învingători”, cum ar fi spus Winston Churchill dar la fel de real e că și “Cei care nu învață din istorie sunt condamnați să o repete”, după cum a reflectat filozoful George Santayana.
Iată că în lumina celor două mari cugetări ce au ca substrat factualitatea și atemporalitatea, am trecut cu vederea că națiunea maghiară v-a marca viner 25 octombrie, 68 de ani de la „eliberarea” de ea însăși, în 1956, de către forțele armate ale Rusiei Sovietică.
Într-o postare pe LinkedIn, Marijn Markus nr aduce aminte că inspirat de demonstrațiile antisovietice de pe 19 octombrie din Polonia, poporul maghiar, dorindu-și și el libertatea de sub opresiunea sovietică, a început la rându-i, pe 23 octombrie, să protesteze, dărâmând o statuie a lui Stalin cântărind 6 tone și măsurând 8 metri, amplasată la marginea parcului central din Budapesta, din care au mai rămas doar cizmele. Oripilată de afrontul primit, Moscova a decis că este vorba despre o „revoluție fascistă” a „huliganilor finanțați de Occidentul imperialist”, așa după acum aveau să să se întâmple în 1968 în Cehoslovacia, și de dată recentă în Ucraina.
În seara zilei de 23 octombrie, rebelii au mers la radioul de stat maghiar pentru a-și transmite cererile. Poliția secretă a deschis focul asupra mulțimii dar soldații desemnați să zdrobească demonstrația și-au smuls stelele sovietice de pe bonete, s-au alăturat rebelilor și au preluat clădirea radioului.
Luptele de stradă au început pe 24 octombrie. Câteva mii de rebeli, care au decis să lupte fățiș cu puterea comunistă de stat au luat arme din cazărmi și s-au confruntat cu tancuri sovietice în intersecțiile majore din Budapesta.
Între timp, radioul de stat intoxica cu informații false despre rebelii „fasciști” care se predau în fiecare oră. Punctul culminant a fost pe 25 octombrie, când sovieticii și poliția secretă au deschis focul asupra a aproximativ 6000 de demonstranți pașnici din Piața Kossuth, istoricii estimând numărul victimelor a fi fost între 200-1000.
Ca urmare succesului rapid al rebelilor și al entuziasmului și adeziunii populare pe care a înregistrat-o mișcarea antisovietică oră de oră, guvernul maghiar a trebuit în cele din urmă să cedeze.
S-a format un nou guvern, iar prim-ministrul a decretat retragerea trupelor sovietice din Ungaria, ceea ce însemna independența țării.
Totuși confruntările armate nu au încetat, sovieticii fiind bine-cunoscuți pentru nerespectarea acordurilor de încetare a focului, astfel că armata rusă de ocupație a atacat în miezul nopții.
Apoi, pe 31 octombrie, jucând la cacealma, Kremlinul a anunțat decizia de a-și retrage trupele din Ungaria, dar asta nu a fost decât o altă minciună menită să slăbească vigilența ungurilor.
Pe 2 noiembrie, 12 noi divizii militare au sosit în Ungaria, pentru a le întări pe cele cinci de ocupație care erau deja cantonate în țară.
Majoritatea trupelor sovietice au venit din Asia Centrală și militarilor li s-a spus că vor lupta împotriva Germaniei naziste. Apoi, zdrobirea brutală a revoluției populare de eliberare de sub sovietici a avut loc între 4 și 11 noiembrie. Singuri, ungurii nu au rezistat împotriva masivei Armate Roșii iar comunitatea internațională a regretat mult prea târziu că nu a ajutat poporul ce tânjea după independență.
În următorii trei ani, aproximativ 400 de persoane au fost executate pentru participarea la revoluție, peste 21.668 de persoane au fost închise și între 16.000 și 18.000 de persoane au fost închise.
Evenimentele din octombrie 1956 au putut fi predate elevilor doar ca o „contrarevoluție fascistă”, Ungaria recâștigându-și independența abia când imperiul sovietic a făcut implozie.
Ce am învățat din această istorioară? Că Rusia îi atacă pe cei care-și declară independența; că Rusia încalcă toate tratatele de încetare a focului; că Rusia pretinde doar că se retrage din teritoriile pe care le ocupă ilegal cu forța și că Rusia susține că victimele ei sunt naziste.
