Acasă APĂRARE Orice asfințit este un nou răsărit

Orice asfințit este un nou răsărit

8525
0

Dan MIHĂESCU ■

Motto: “Stelele care cad nu pier / Stelele care cad se duc pe un alt cer”. Dan Teodorescu

Orice apus de soare este ca o copilărie sfârșită; ne spune că ziua s-a terminat pentru a da putere și celorlalte astre să strălucească fiind în același timp invitație a ne opri pentru a medita la frumusețea lumii, de la facerea ei.

Dar în egală măsură apusul este doar trecerea vremelnică a unui astru sub orizont, doar pentru a avea șansa strălucirii și de cealaltă parte…

Un astfel de eveniment stelar s-a consumat vineri 29 noiembrie 2024 la Mangalia, pe cheul Forțelor Navale Române, având câte puțin din toate pentru o rețetă memorabilă: melancolie, somptuozitate, sobrietate, iar fraternitatea a fost echivalentul camaraderiei obișnuite!

Evenimentul respectiv, mai mult decât marcarea unui firesc ciclu natural, a consolidat și mai mult fundamentul teoretic al Certitudinii Îndoielii căci corolarul acelei festivități a fost trecerea în rezervă a unuia dintre cei mai experimentați comandanți ai forțelor operaționale din Marina Română care s-a cerut la pensie la 50 de ani ca să-și caute rostul, sătul fiind să stea.

Pe Mihai, alintat de prieteni „Mișu”, îl știu de pe vremea când era student la Academia Navală Mircea cel Bătrân și i-am urmărit cu mare plăcere evoluția în riscanta carieră aleasă. Momentul mi-a reamintit de semnificația tradițiilor păstrate din Armata Imperiului Roman având ca exemplu diploma militară acordată lui Gaius Gemellus, marinar, la împlinirea a peste 26 de ani în serviciul Flotei din Alexandria. El era originar din Egipt, și evident a rămas acolo după pensionare; diploma fiindu-i acordată lui și familiei sale odată cu cetățenia romană, la încheierea serviciului militar obligatoriu.

N-am să mai fac alte comentarii căci aici este vorba despre momentul astral al comandorului de marină Mihai Ghibu la reinventarea sa, drept pentru care îi dau cuvântul, dar nu înainte să ameninț public că o să-l aduc în fața voastră:

Domnilor comandanți, dragi colegi, onorată audiență…

Ce aș putea eu să spun astăzi, cât timp aici de față sunt cei care au participat direct la dezvoltarea proiectul forțelor navale pentru operații speciale…

Aș putea doar să adaug felul în care Mihai Ghibu a simțit și trăit toate aceste evenimente…

În 2005, am întâlnit prima dată forțe speciale ale SUA, … US Navy Seal și US Special Forces și atunci, o mână de oameni au îndrăznit să viseze că putem fi și noi ca ei. Încă de la început am ales bereta și am desenat însemnul Grupului Naval pentru Operații Speciale… două simboluri care timp de 18 ani au fost neoficiale și totuși printre cele mai râvnite din armata României. Știu că mulți ar putea spune că nu e mare lucru…. dar eu le numesc identitate!

A urmat un drum lung, la deal și contra vântului și cu toate aceste obstacole am certificat capabilități NATO, am avut forțe în IRAK, AFGANISTAN, GOLFUL ADEN și în MAREA MEDITERANĂ…Și în momentul când am reușit să devenim băieții răsfățați ai Marinei Militare și Copiii lui Crăciun, așa cum eram numiți în comunitatea noastră… a venit momentul transformării forțelor speciale în armata României!!!

 … și am rămas orfani și fără o casă…

În anul 2021, când am venit la comanda acestui divizion, o parte din mine a înțeles foarte repede că dacă nu realizăm că și noi ca armată suntem într-un mediu concurențial în ceea ce privește accesul la resurse financiare și mai ales la cele umane de calitate, eșecul este punctul spre care ne îndreptăm…. Cealaltă parte din mine a rămas comandantul militar care știa foarte bine că singurul lucru care se măsoară sunt efectele produse în mediul de securitate …. altfel este doar o producție pe STOC.

Astăzi, la aproape 4 ani de la mutarea noastră în acest loc, suntem o organizație care are atașat un centru de educație în care se desfășoară cel mai dur curs din armata României, cel de scafandru comando… care are capabilități puse permanent la dispoziția NATO…. și care se antrenează cu forțe de elită ale NATO…. Dar mai presus de orice … suntem o forță care vinde know-how partenerilor regionali….

Dar,…este nedrept să îmi asum doar eu toate aceste realizări… Totul a fost și este construit de acești anonimi de renume pe care îi aveți în fața dumneavoastră… eu doar, extrem de vremelnic… am fost comandantul lor…

Acum… la finalul carierei.. îmi iau un singur lucru… cu cea mai frumoasă medalie a unui lider… această minunată echipă. O echipă în fața căreia, umil mă înclin și îi mulțumesc că am avut ONOAREA și PRIVILEGIUL de a lucra alături de ei.

Vreau însă… să nu uitați ceva…

…. acestea sunt standardele minime pe care chiar voi le-ați creat. Și dacă nu mergeți mai departe pe acest drum, în fața șefilor veți găsi ușor scuze,… dar în fața celor care au căzut la datorie… nu vă veți permite acest lux.

Si dacă cineva, chiar și în gând, încearcă să conteste toate aceste realizări,… am să reamintesc aici câteva demonstrații de forță pe care această unitate le-a făcut de-a lungul existentei sale:

–          La numai un an de la înființare s-a certificat NATO;

–          În anul 2010, după tragicul accident de la Tuzla, am rămas cu o încadrare de 35%, și într-un an jumate am ajuns la efectiv complet.

–          În cinci luni de la mutarea în această bază, aveam deja primul Task Grup certificat NATO și Centru de Perfecționare Operații Speciale – operaționalizat.

Probabil, ascultând toate acestea, vă întrebați… De ce mă retrag?… Iar eu tocmai ce vă spun de câteva minute…că visul meu din 2005 a devenit realitate… și am nevoie de alt vis.

Plec însă din Armata României și cu o ușoară dezamăgire. Aceea de a nu fi fost niciodată prima opțiune, dar… mă pot mândri cu locul de … cea mai bună rezervă.

A fost nevoie de doi oameni care să se lupte ca eu să fiu numit la comanda detașamentului 1 și am fost numit la comanda acestui divizion, numai când nu mai exista nicio altă variantă….

Nu vreau să fac astăzi un proces al etapei… vreau doar să spun că… acel metru cu care măsurăm potențialul și performanța… poate… din când în când…. ar trebui dus la etalonat.

În încheiere, rezumând într-o frază, cariera mea… cred că a fost o permanentă alegere între două instituții… Una care mi-a oferit câte ceva și mi-a cerut totul și una care mi-a oferit totul fără să îmi ceară nimic…. iar eu încăpățânat… am ales mereu să ofer totul….

Astăzi, însă, …. vreau să îmi cer public scuze față de copilul și soția mea…. pe care i-am văduvit atâta timp de prezența mea … și să le spun… că de azi aleg să merg cu ei!

●●●●

Mihai-Claudiu GHIBU

Funcție de conducere/ manager de proiect (operații) / consultanță/ securitate

EXPERIENŢA PROFESIONALĂ      

2021- 30.11.2024 COMANDANT/ DIRECTOR GENERAL

            DIVIZIONUL FORȚE NAVALE PENTRU OPERAȚII SPECIALE

▪          Am condus o organizație de 400 de poziții cu structuri operaționale și administrative, logistică proprie, buget propriu;

▪          Am dezvoltat și operaționalizat un HUB REGIONAL pentru instruire și export de KNOW-HOW

▪          Am dezvoltat și operaționalizat infrastructura pentru actuala locație

▪          Am operaționalizat CENTRUL DE PERFECȚIONARE OPERAȚII SPECIALE NAVALE (corpul de instructori, infrastructură și logistică)

▪          Am creat condițiile pentru postura avansată a forțelor NATO (Host Nation Support , cartiruire, depozitare, instruire)

▪          Am oferit consultanță pentru dezvoltarea și operaționalizarea capabilităților de operații speciale maritime ale unor parteneri regionali;

▪          Am generat și operaționalizat capabilități NATO;

▪          Am fost DIRECTOR OPERAȚIONAL în cadrul procesului de operaționalizare NATO a Componentei regionale româno-bulgare de Comandă a Forțelor pentru Operații Speciale;

▪          Am implementat politici noi de atractivitate și retenție care au condus la o creștere a încadrării cu 30% în 1,5 ani.

            Tipul sau sectorul de activitate MANAGEMENT/ ADMINISTRAȚIE

2018 – 2021            LOCȚIITOR AL COMANDANTULUI

            DIVIZIONUL FORȚE NAVALE PENTRU OPERAȚII SPECIALE

            ▪          Am coordonat procesul de transfer al unității de sub Statul Major al Forțelor Navale sub Comandamentul Forțelor pentru Operații Speciale.

▪          Am reorganizat structura pentru nevoile de logistică proprie și planificare și execuție bugetară;

▪          Am creat procedurile proceselor interne;

            Tipul sau sectorul de activitate MANAGEMENT/ OPERAȚIONAL

Ianuarie – august 2015    CONSILIER PE LÂNGĂ MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE DIN AFGANISTAN

            NATO SPECIAL OPERATION COMPONENT COMMAND – AFGANISTAN

            ▪          Am coordonat procesul de înființare a Structurii de Forțe pentru Operații Speciale din cadrul Statului Major General. Am oferit consultanță privind statul de organizare, bugetarea, standardele de personal și modul de selecție. Am coordonat cu Ministerul Apărării pentru întocmirea cadrului doctrinar de înființare precum și pentru alocarea unei infrastructuri propice.

▪          Am coordonat procesul de transfer al unității speciale de aviație de sub Ministerul Afacerilor Interne sub Ministerul Apărării. Am coordonat interinstituțional între cele două ministere pentru aprobarea legislației necesare, transferul bugetelor de salarii precum și pentru transferul logisticii. Am coordonat la nivelul coaliției pentru transferul sarcinilor de sprijin între Marea Britanie și SUA.

▪          Am cooperat cu Ambasada SUA și cu organizații guvernamentale pentru implementarea programelor regionale.

            Tipul sau sectorul de activitate CONSULTANȚĂ/ PROJECT MANAGEMENT

2014-2018   ȘEF DE STAT MAJOR

            CENTRUL DE SCAFANDRI/ SECȚIA SCAFANDRI OPERAȚII SPECIALE

▪          Am fost șeful HEAD OFFICE-ului unității:

▪          Personal

▪          Operații

▪          Logistică

▪          Comunicații și informatică

▪          Am condus procesul de implementare a măsurilor de înființare și operaționalizare a unei unități noi.

▪          Am fost membru în GRUPUL DE LUCRU pentru TRANSFORMAREA FORȚELOR SPECIALE ÎN ARMATA ROMÂNIEI în care am stabilit:

▪          structura organizatorică a forțelor speciale

▪          nevoile educaționale

▪          nevoile operaționale

▪          nevoile de sprijin și administrative

▪          diagrama de comandă și control și modul de sprijin administrativ

▪          statele de organizare ale noilor entități

▪          programe de instruire

            Tipul sau sectorul de activitate CONDUCERE EDUCAŢIE ŞI FORMARE   

2022 Planificare strategică și operațională

2018-2020   Master de comandă interarme            

2008-2010   Ofițer de marină comercială – punte    

2009 Scafandru de mare adâncime     

2004 Supervizor/ instructor de scufundare cu circuit închis și în           

2004 Parașutist militar    

2003 Scafandru de luptă             

1993-1998   Ofițer marină militară/ inginer navigație și echipamente de navigație             

COMPETENΤE PERSONALE          

Limba(i) maternă(e)         Română

Alte limbi străine cunoscute: ÎNΤELEGERE    VORBIRE       SCRIERE

            Ascultare      Citire Participare la conversaţie           Discurs oral

Engleză         C1       C1       C1       C1       C1

            STANAG 6001 2, 2+, 2, 3

Competenţe de comunicare      EXCELENTE, dobândite prin:

▪          Briefinguri de prezentare pentru diferite tipuri de audiență în română și engleză;

▪          Predare cursuri;

▪          Discursuri publice la evenimente;

▪          Conducere de la micro la macro organizație;

▪          Negocierea parteneriatelor internaționale;

 Competenţe organizaţionale/manageriale Scrieţi competenţele organizaţionale/manageriale. Specificaţi contextul în care au fost acestea dobândite. De exemplu:

▪          leadership (în prezent, sunt responsabil/ă de o echipă de 10 persoane)

Competenţe dobândite la locul de muncă    Scrieţi competenţele dobândite la locul de muncă şi care nu au fost menţionate anterior. Specificaţi contextul în care au fost acestea dobândite. De exemplu:

▪          o bună cunoaştere a proceselor de control al calităţii (în prezent fiind responsabil cu auditul calităţii)

Competenţe informatice:

▪          o bună cunoaştere a instrumentelor Microsoft Office™

▪          tâmplărie

INFORMAΤII SUPLIMENTARE      

Referinţe      Mentionaţi publicaţiile, prezentările, proiectele, conferinţele, seminarele, distincţiile, afilierile şi referinţele pe care le consideraţi relevante. Ştergeţi câmpurile irelevante din coloana stângă.

Exemplu de publicaţie:

▪          Cum să întocmeşti un CV de succes?, New Associated Publishers, London, 2002.

Exemplu de proiect:

▪          Biblioteca publică din Devon. Arhitect principal responsabil cu design-ul, producaţia şi supervizarea construcţiei (2008-2012).

ANEXE

Adăugaţi o listă a documentelor anexate CV-ului. Exemple:

▪          copii ale diplomelor şi certificatelor de calificare;

▪          recomandări de la locul de muncă;

▪          publicaţii sau cercetări.

FUNCȚII ȘI EXPERIENȚĂ

FUNCȚIA/ INSTITUȚIA/ PERIOADASARCINIABILITĂȚI/ PERFORMANȚE
Funcția COMANDANT DE DETAȘAMENT Instituția GRUPUL NAVAL FORȚE PENTRU OPERAȚII SPECIALE   06 IAN 2003 – 09 IUL 2009 Brevetat scafandru de luptăBrevetat parașutistAtestat supervizor scufundare aparatură cu OXIGEN și NITROXAm certificat NATO primul detașament naval forțe speciale
Funcția LOCȚIITOR COMANDANT GRUP Instituția GRUPUL NAVAL FORȚE PENTRU OPERAȚII SPECIALE   09 IUL 2009 – 30 MAI 2014Dislocat în Afganistan Dec 2012 – AUG 2013Am condus/ coordonat 240 misiuni reale pe timpul dislocării în AFGANISTAN
Funcția ȘEF DE STAT MAJOR Instituția SECȚIA SCAFANDRI OPERAȚII SPECIALE   DIVIZIONUL FORȚE NAVALE PENTRU OPERAȚII SPECIALE   30 MAI 2014 – 30 OCT 2018Funcția probabil nu are echivalență în mediul civil, dar este ȘEFUL întregului HEAD OFFICE al unei entități militare responsabilități integrearea compatimenetelor: PersonalInformatiiOperații/ instrucțieLogisticăComunicații securitatea obiectivului pregătirea și evaluarea forțelor (capacitatea operațională)  am condus procesul implementare a măsurile de înființare și operaționalizare a unei unități noi.Am implementat ciclul de generare-regenerare RED-AMBER-GREEN la forțele luptătoare (similiar operațional la companii). RED- recuperare/ instruire individuală, AMBER – instruire colectivă/ operaționalizare capabilitate GREEN – forțe standing by.Am fost membru în GRUPUL DE LUCRU pentru TRANSFORMAREA FORȚELOR SPECIALE ÎN ARMATA ROMÂNIEI în care am stabilit:nevoile educaționale nevoile operaționalenevoile de sprijin și administrativediagrama de comandă și control și modul de sprijin administrativdraft-ul statelor de organizareprograme de instruire
Funcția CONSILIER LA MINISTERUL APĂRĂRII DIN AFGANISTAN Instituția CIVILIAN MILITARY ADVISORY GROUP din cadrul NATO SPECIAL OPERATION COMMAND – AFGHANISTAN Am coordonat procesul de înființare a Structurii de Forțe pentru Operații Speciale din cadrul Statului Major General. Am oferit consultanță privind statul de organizare, standardele de personal și modul de selecție. Am coodonat cu Ministerul Apărării pentru intocmirea cadrului doctrinar de inființare precum și pentru alocarea unei infrastructuri propice.Am coordonat procesul de transfer a unității speciale de aviație de sub Ministerul Afacerilor Interne sub Ministerul Apărării. Am coordonat interinstituțional între cele două ministere pentru aprobarea legislației necesare, transferul bugetelor de salarii precum și pentru transferul logisticii. Am coordonat la nivelul coaliției pentru transferul sarcinilor de sprijin de la Marea Britanie la SUA.Am cooperat cu echipele de consiliere ale forțelor convenționale afgane pentru înțelegerea rolului forțelor speciale și întrebuințarea corectă a acestora în operațiile militare.
Funcția LOCȚIITOR AL COMANDANTULUI Instituția DIVIZIONUL FORȚE NAVALE PENTRU OPERAȚII SPECIALE   30 OCT 2018 – 15 FEB 2021 Am coordonat procesul de transfer al unității de sub Statul Major al Forțelor Navale sub Comandamentul Forțelor pentru Operații Speciale
Funcția COMANDANT Instituția DIVIZIONUL FORȚE NAVALE PENTRU OPERAȚII SPECIALE   15 FEB 2021 – prezentConducerea unei organizații de 400 poziții. Servicii integrate OperaționalMișcare si transportLogistică (Gestiune, Depozitare și locuri de folosință)Cazare și hrănireMedicalInfrastructură (dezvoltare și administrare)Securitate Comunicații și ITFinanciar și contabilPlanificare și execuție bugetară (cheltuieli cu personalul și Bunuri și servicii – echivalent OPEX, pentru partea de active fixe – echivalent CAPEX, doar planificare, execuția se realiza prin terți)  Am dezvoltat și operaționalizat un HUB REGIONAL pentru instruire și export de KNOW HOWAm operaționalizat infrastructura și am dislocat unitatea în noua cazarmăAm operaționalizat CENTRUL DE PERFECȚIONARE OPERAȚII SPECIALE NAVALE (corpul de instructori, infrastructură și logistică)Am creat condițiile pentru postura avansată a forțelor NATO (Host Nation Support , cartiruire, depozitare, instruire)Am dezvoltat și operaționalizat capabilitățile de operații speciale maritime ale GEORGIEIAm generat și operaționalizat capabilități NATO nivel TASK GROUP.Am fost DIRECTOR OPERAȚIONAL în cadrul procesului de operaționalizare NATO a Componentei regionale (ROU-BUL) de Comandă a Forțelor pentru Operații SpecialeAm implementat politici noi de atractivitate și retenție care au condus la o creștere a încadrării cu 30% în 1,5 ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.