Leonard MOCANU ■
Și a venit și ziua de 8 martie, Ziua Internațională a Femeii. În urmă cu ceva ani, umblând dezlegați pe străzile Bruxelles-ului, am fost opriți de o echipă de televiziune, evident pe 8 martie, și întrebat (eu) dacă știam ce se sărbătorea. Am răspuns nonșalant că Ziua Internațională a Femeii, fapt ce a produs surpriză reporteriței și i-a smuls un zâmbet larg, pentru că a găsit (și) pe cineva în temă cu evenimentul.
Asta pentru că în ultimii ani instituțiile internaționale au ”omologat” atâtea sărbători, încât aproape că nu e zi să nu aflăm ceva nou. Ce este cert, în această parte de lume Ziua Femeii încă are o semnificație aparte, ea fiind inoculată copiilor încă de la vârstă preșcolară, ca un omagiu pentru ceea ce mamele, bunicile, surorile, colegele și (nu în ultimul rând) partenerele noastre de viață reprezintă în acest ciclu continuu de perpetuare a umanității.
Ziua a început cu micul dejun și apoi, odată îmbarcați în autocar, am trăit alături de companioanele noastre un moment sărbătoresc, marcat cu tradiționalul ”Mulți ani trăiască!”. Doamna Lăcrămioara a fost iarăși ”motorul” bunei dispoziții, la care am contribuit și eu, propunând, în semn de omagiu pentru tovarășele noastre de călătorie prin viață, una dintre cele mai frumoase melodii de dragoste, ”Zece”, de și cu Florin Chilian.
Programul stabilit inițial a suferit modificări, astfel încât am lăsat pentru ultima zi turul pietonal prin centrul Chișinăului, pentru că aveam o cale lungă de parcurs până la Purcari, ”restanța” din prima zi. Ne-am permis, totuși, o escală la magazinul fabricii de dulciuri ”Bucuria”, un alt brand arhicunoscut al Republicii Moldova, dar neșansa a făcut să ajungem în urma unui autocar cu numere de Bacău, astfel că nu am putut decât să îngroșăm cele trei cozi, sperând într-o servire cât mai operativă. Ușor de spus, mai ales când ai în față zeci de sortimente, fiecare cu un nume cât mai poetic, ambalat cât mai atractiv și care te trăgea efectiv de mânecă să îl iei cu tine. Ducă-se pe pustii silueta, fie ce-o fi cu glicemia, cei din fața noastră ieșeau din magazin cu brațele pline, iar acele ceasurilor păreau că galopează. Pentru a nu rata sosirea la timp la Purcari, am convenit să renunțăm (unii o făcuserăm oricum) la tentația dulciurilor și să revenim a doua zi, chiar înainte de ora deschiderii, pentru a fi mai norocoși.
Purcari este o localitate din sud-estul Republicii Moldova, situată pe malul drept al Nistrului, în Raionul Ștefan-vodă. Este mai aproape de Odesa și de Tiraspol, decât de Chișinău, într-o zonă colinară cu altitudini între 80 și 200 de metri.
Vinăria Purcari administrează 270 de hectare de vie, producând sortimente de vin și vin spumant cu cea mai largă apreciere și recunoaștere internațională, mai ales în Europa Centrală și de Est. Istoria acestei vinării începe în anul 1827, când, prin decret al țarului Nicolae I al Rusiei, Purcari este desemnată prima gospodărie vinicolă din Basarabia. Podgoria a fost deținută ulterior de doi boieri moldoveni, dar și de coloniști germani, francezi și ruși. La 20 de ani de la înființare, vinurile de Purcari au obținut prima distincție națională. Recunoașterea internațională a venit în 1878, când vinul Negru de Purcari a obținut sufragiile juriului Expoziției Mondiale de la Paris, membrii acestuia fiind convinși că degustaseră (în orb, e adevărat), un vin de Bordeaux. Ca o curiozitate, podgoria Purcari este plasată la aceeași latitudine cu renumitele terenuri viticole franțuzești. Iată, deci, că nu numai justiția trebuie să fie legată la ochi pentru a cântări drept, ci și specialiștii în vinuri. ”Trambulina” pariziană a lansat vinurile de Purcari pe mesele a trei capete încoronate ale Europei, Țarul Nicolae al II-lea al Rusiei, regele George al V-lea și regina Victoria, la extremitatea vestică a Europei.
Perioada sovietică întărește, pe de o parte, tradiția vinăriei, unde Negrul de Purcări este readus la viață după ce era considerat dispărut, ca urmare a eforturilor de căutare ale lui Pimen Cupcea, iar, pe de altă parte, taie orice fel de legătură, inclusiv lingvistică și semantică dintre România și Basarabia, soiuri similare de viță din cele două țări purtând nume diferite.
Pentru mai bine de un deceniu, după destrămarea URSS, vinăria este desființată, dar revine la viață în anul 2003, ca parte a Grupului Purcari. Se fac eforturi financiare deosebite pentru retehnologizare, se redeschid pivnițele originale (cele mai vechi din Moldova) și se relansează vinurile tradiționale Negru de Purcari și Roșu de Purcari.
Am avut curiozitatea să parcurg prezentarea oficială de pe Internet a Grupului Purcari și, dincolo de cifre și date statistice, m-au frapat câteva aspecte. Primul, acest grup este singurul din Europa de Est listat la Bursa de Valori București. Al doilea, Grupul Purcari este condus de un Consiliu de Administrație format din șapte persoane, toate cu studii superioare, majoritatea și cu studii masterale la universități de prestigiu, specialiști în domenii juridice, de management al afacerilor sau agricol-tehnic. Niciunul dintre cei șapte nu vorbește mai puțin de trei limbi, ”liderul” fiind președintele Consiliului de Administrație, care poate vorbi curent în șase limbi. Și când te gândești că, în România, oameni aflați în prim-planul vieții politice naționale, sau dintre cei numiți conducători ai unor companii și agenții de stat nu sunt în stare să se descurce nici în limba română, iar parlamentari cu pretenții și lideri de marcă ai unor formațiuni politice nu-și găsesc diplomele de studii liceale, pierdute printre deciziile de condamnări penale. Ca un ultim aspect, dintre cei șapte membri ai CA, trei sunt femei.
În al treilea rând, trebuie menționat că, în prezent, Grupul Purcari deține șapte platforme de producție, cu un total de 1450 de hectare, în Republica Moldova, Bulgaria și România. De menționat că parte dintre platformele de producție membre ale grupului produc vinuri păstrând denumirea podgoriilor respective. În România, este cazul cunoscutei Crame Ceptura. Printre celelalte, enumerăm Chateau Purcari, Bostavan, Domeniile Cuza, Angel’s Estate (Bulgaria) și Distileria Bardar.
Nu în ultimul rând, în ultimii zece ani, grupul se mândrește cu peste 130 de premii Decanter (cea mai mare și influentă competiție de vinuri din lume), iar în 2021 Chateau Purcari, crama către care ne îndreptam, a devenit cea mai medaliată vinărie din lume. Acum se explică de ce, pe raft, în România, vinurile din Basarabia sunt cu cel puțin 30% mai scumpe decât cele autohtone.
Odată ajunși, după ce ne-am dezmorțit picioarele, am făcut cunoștință cu ”ghidușa” noastră, care a sărbătorit prin muncă Ziua Femeii. Am pornit călătoria prin spațiile de producție și depozitare a vinurilor clasice și spumante. Am aflat, ca și în celălalte locuri vizitate anterior, că vinurile se obțin pe baza unor tehnologii moderne, folosind utilaje de import. Vinurile sunt maturate în butoaie (barique-uri) de stejar franțuzesc, prelucrat în ateliere de dogărie din Republica Moldova. După fabricare, butoaiele se ”ard” (afumă) la interior cu lemn de diverse esențe, fumul respectiv se impregnează în doage și apoi este transmis vinurilor, împrumutându-le diverse arome, așa cum sunt ele descrise de specialiști cu ocazia degustărilor. Evident, pentru cei mai puțin familiarizați, identificarea aromelor enumerate este o adevărată aventură. Butoaiele respective sunt folosite la patru cicluri de maturare, după care, în funcție de solicitări, sunt vândute persoanelor care doresc să le aciziționeze sau, în cel mai nefericit caz, sunt transformate în obiecte de decor (mese, canapele, jardiniere). De ce stejar franțuzesc? Pentru că acesta are porozitatea corespunzătoare pentru a permite vinurilor să respire exact atât cât este necesar pentru a nu le altera. Pentru băuturile spirtoase, se folosesc alte sortimente de stejar, mai puțin poroase, pentru a nu permite evaporarea alcoolului prin pori, pe timpul maturării. Ca un exercițiu mental, să ne imaginăm câte păduri mature de stejar se sacrifică anual, pentru a se folosi numai la fabricarea barique-lor necesare maturării vinurilor și băuturilor spirtoase produse pe tot globul.
Am avut un sentiment de deja-vu la secția de fermentare și de îmbuteliere a vinurilor spumante, tehnologia fiind aceeași cu cea văzută la Cricova, cu mențiunea că la Purcări sticlele sunt păstrate în navete metalice și sunt rotite numai automatizat.
Evident, după trecerea prin secțiile, beciurile și colecțiile vinăriei, a urmat degustarea. Ne-am delectat cu aromele vinurilor de Purcari, la loc de mare cinste fiind celebra Rară Neagră, marca moldoveană înregistrată a vinului românesc Băbească Neagră. Consecvent ideii că imaginea, însoțită de o muzică de calitate, face mai mult decât o mie de cuvinte, vă propun să urmăriți filmulețul de prezentare a Vinăriei Purcari, de pe pagina oficială a grupului.
Ca peste tot, punctul final obligatoriu de trecere nu putea fi decât magazinul vinăriei, dar până acolo am putut admira peisajul mirific în care este plasat castelul, modul foarte elegant în care sunt amenajate locurile de degustare în exterior, în baloane încălzite, locul de joacă pentru copii, celelalte spații exterioare, în care condițiile de cazare pentru vizitatori, la standarde foarte înalte, sunt în continuă dezvoltare.
Drumul spre Chișinău nu putea trece decât, evident, pe la un alt castel, la fel de celebru, precum și cel care l-a ridicat, Castelul Mimi, operă a ultimului guvernator al Basarabiei, politicianul și viticultorul Constantin Mimi. Obiectivul este amplasat în localitatea Bulboaca, din raionul Anenii Noi și constă în două corpuri de clădire, în formă de L, construite în epoci diferite, dar având același obiectiv inițial, producția și depozitarea vinurilor. Deși se cheamă castel, acesta nu a avut niciodată destinația pe care o impune pretențioasa denumire, ci pe aceea de vinărie.
Odată intrați în imensa curte a castelului (să păstrăm și noi denumirea oficială), am rămas impresionați de modul foarte elegant în care gazdele au fost în stare să îmbine arhitectura clădirii originale cu noile construcții, care adăpostesc saloane de evenimente și facilități de cazare, precum și cu peisagistica, rezultând un spațiu extrem de plăcut ochiului oricărui privitor pretențios.
Din prezentarea doamnei ghid, făcută într-o sală specială, pe o masă care este de fapt un ecran interactiv, am aflat că fondatorul, Constantin Mimi, a studiat viticultura la Montpellier, în Franța, și că, odată întors în Basarabia, a pus în practică informațiile dobândite și a înființat o vinărie, construind și un imobil în care să se poată face prelucrarea strugurilor, fermentarea și depozitarea vinurilor. De fapt, cele trei niveluri, de sus în jos, au avut inițial chiar aceste destinații. Castelul a fost construit în ultimul deceniu al secolului al XIX-lea, fiind finalizat în anii 1900-1901 (după unii istorici, în 1893). Arhitectural, construcția este inspirată după castelele franceze, având elemente ale stilurilor clasicism și istorism. A fost una dintre primele clădiri din beton armat construită în Basarabia. Cea de-a doua aripă a L-ului clădirii a fost construită în primii ani de după război, în perioada sovietică. Această perioadă și-a pus amprenta asupra imaginii construcției inițiale, care a fost acoperită la exterior cu tencuială, dând o imagine ternă, iar la interior cu tencuială, peste care pereții au fost acoperiți cu faianță, pentru a ascunde materialul original (piatră și cărămidă). Capacitatea totală de stocare a beciurilor era de 300.000 litri.
În 2011, castelul a intrat într-un proces de restaurare, fiind adus cât mai aproape de imaginea inițială. La această acțiune, a contribuit designerul italian Arnaldo Tranti. Proprietate a familiei Trofim, obiectivul a primit numele de Castel (Chateau) Mimi, în onoarea fondatorului, și a devenit un punct de atracție turistică. Totodată, spațiile generoase pot găzdui evenimente politice, culturale și sociale. În anul 2023, castelul a găzduit cel de-al doilea Summit al Comunității Politice Europene.
După ”lecția” de istorie, au urmat vizitarea pivnițelor, inclusiv a colecției ”arhivistice”, degustarea, devenită, de acum, tradițională, și, bineînțeles, tot tradiționalul popas la magazinul castelului.
Drumul până la hotel a fost destul de aglomerat, mai ales pe arterele de la periferia Chișinăului, de parcă toți automobiliștii se vorbiseră să ne facă viața grea. La hotel, am avut cam o oră la dispoziție pentru a ne refrișa, în vederea participării la momentul zilei, masa festivă cu prilejul Zilei Femeii.
Și iată cum, în inima capitalei Republicii Moldova, ne-am teleportat la ”la Roma”, un restaurant cochețel, frumos pregătit pentru eveniment. De remarcat că doamnele au beneficiat de invitația agenției Ihtis Eco Travel, ”băieții” trebuind să achite ”biletul” de participare.
Într-o ambianță frumoasă, în care, evident, doamnele au fost întâmpinate cu flori, atmosfera s-a dezghețat (nu că ar fi fost cazul, date temperaturile de afară) repede, cu ajutorul unui păhărel de tărie, a unui aperitiv bogat și variat și a muzicii pe care ne-a ”furnizat-o” un profesionist al domeniului, ce a alternat pasajele vocale proprii cu hit-uri internaționale ”pe bandă”.
A fost o seară frumoasă, cu de toate, dar mai ales cu mâncare, în special carne, foarte multă carne, din abundență. Vinul bun a fost și el un catalizator al atmosferei, așa că horele, sârbele, dar și pasajele disco ne-au scos la dans completând starea de bucurie generală.
Aproape de miezul nopții, am pornit către hotel, unde somnul ne-a prins înainte de a avea timp să rememorăm toate întâmplările de peste zi.
Pentru a rămâne în ton cu atmosfera de sărbătoare și cu impresiile zilei, vă propun, în încheiere, un mare succes internațional, într-o interpretare bilingvă: Perfect”, cu Ed Sheeran și Andrea Bocelli.
