Leonard MOCANU ■
Pe pământ, în aer și sub apă
Din multitudinea de oferte pentru un sejur în Țara Faraonilor, am ales-o pe cea a agenției Christian Tour, deși aproape nu a existat experiență anterioară cu aceasta în care să nu fi avut parte de surprize mai puțin plăcute.
Din păcate, Christian Tour a fost singura care s-a pliat prin oferta sa la dorința noastră de a parcurge într-o singură aventură istoria acestei țări, printr-un program clar, cunoscut de acasă, și de a evita ”opționalele” la fața locului, dintr-un ”resort” la Marea Roșie, sau dintr-o croazieră pe Nil. Așa cum aveam să constatăm, cei mai mulți dintre colegii noștri de călătorie au avut un tipar similar de gândire, nedorind să lase la voia hazardului diversele soluții ad-hoc. Mai mult, soluția ”Full Included – Cultură și Savoare”, oferită de agenție, avea să ne ofere suficiente avantaje, atât culturale, cât și gastronomice, încât să nu regretăm (prea mult) surplusul de 165 de euro la prețul inițial. Din fericire, ghidul local a ”plusat” cu câteva oferte alternative la băile de soare din Hurghada, la care, într-un fel sau altul, a ”dat prins” majoritatea grupului.
Odată plătit avansul, nu ne rămânea decât să ne facem planuri și să așteptăm. Grijulii cu banii lor și cu memoria noastră, reprezentanții agenției ne-au bombardat cu e-mail-uri în jurul datei scadente pentru plata integrală, fiind însă, destul de evazivi în ce privește detaliile de program: ”le veți primi cu trei zile înainte de plecare”.
Cu trei zile rămase până la marele start, am primit un e-mail de zece rânduri, foarte general, din care am reținut cerința de a fi prezenți în aeroport cu cel puțin trei ore înaintea plecării. Link-urile din e-mail ne-au condus către câteva fișiere .doc sau .pdf (la alegere), care mai mult ne-au încurcat, decât să ne lămurească. De ce, pentru că acolo recomandarea era să fim prezenți în aeroport cu două ore înainte, chestiunile legate de numărul, dimensiunile și greutatea bagajelor erau ambigui, iar persoana de legătură din aeroport era ”numai” pentru aeroport, nu și pentru alte nelămuriri. Fără să știm despre evoluțiile recente din zona Golfului, reflectate în scumpirile de carburanți, am plătit de la început opțiunea ”cost protect” (câte 10 euro de persoană), care ne scutea de complicații în cazul măririi prețului carburanților și am ales locuri preferențiale, pe rândul 15, în dreptul ieșirii de siguranță, conform diagramei interactive, pusă la dispoziție de agenție.
Am lămurit telefonic unele neclarități, cu altele am mers ca la loto, dar am conchis că ne puteam urca pe ”rampa de lansare” fără prea multe necunoscute în portofoliu. Ajunși în aeroport în jurul orei patru a.m. ne-am îndreptat către ghișeele de check-in 92-95, indicate de agenție în precizări. Aici, printre cei mulți, am jucat ”la loto”, încercând să ghicim viitorii colegi de călătorie, cu ochii la panourile de afișaj (unde se preciza ”check-in open”) și la liniștea de la respectivele ”desk”-uri.
Pe la 5 și ceva, surpriză: check-in-ul pentru zborul AnimaWings se făcea la ghișeele 31-33, așa că ne-am luat tălpășița către noua locație, unde lucrurile au mers ”șnur”. Curioși din fire să aflăm dacă reprezentantul agenției era în aeroport, am întrebat cu voce tare, moment în care un ”nene” de după tejghea a exclamat ”eu sunt” și a venit să ne spună că, după ce aterizăm la Hurghada, să ne prezentăm la biroul poliției de frontieră pentru plata vizei de intrare în Egipt, apoi să ne recuperăm bagajele și să ne întâlnim în parcare cu reprezentantul agenției partenere. Dacă n-am fi întrebat, plecam, cum se spune, ”câine surd la vânătoare”.
Așteptarea pentru îmbarcare nu a fost apăsătoare (cel puțin pentru noi), dar, odată ajunși în avion, am constatat că locurile preferențiale erau ca oricare altele, cele din dreptul ieșirilor de urgență de pe aripi corespunzând rândurilor 12 și 14. Deci, afară-i vopsit gardul,… Ne-am resemnat și am avut drept bonus compensator faptul că al treilea loc nu a fost ocupat. Mai rău a fost cu confortul sonor pe toată durata rulării pe pistă, alterat de un zgomot repetitiv asemănător frecării unei bare metalice pe o tablă, ce a încetat odată cu desprinderea de sol, dar s-a reluat la contactul cu pista africană. Acel zgomot prevestea alte aventuri, despre care vom vorbi la timpul lor.
În Hurghada, formalitățile au decurs normal, într-un târziu ne-am recuperat și bagajele, apoi am ieșit în parcare, unde o echipă formată din cinci-șase persoane cu ecusoane Christian Tour încercau să-i împartă pe turiști pe diversele programe plătite din țară. Pe noi, ne-a luat în primire un ”oficial” egiptean, care ne-a orientat, într-o limbă română agreabilă, către autocarul numărul 10. Odată toți pasagerii recuperați, ne-am pus în mișcare către complexurile hoteliere la care eram cazați. Am aflat că al nostru se cheamă Gravity (de fapt, am înțeles Graffiti) și am ieșit pe străzile cu mai multe benzi pe sens, înțesate de ”cocoașe” pentru limitarea vitezei. Peisajul, cam dezolant, pe de o parte cu foarte multe clădiri neterminate (fapt ce permite proprietarului să nu plătească impozit) – exceptând, evident complexurile hoteliere -, pe de alta, imaginea ”selenară” a deșertului care pare stăpân pe mai bine de 90% din suprafața țării.
Am lăsat parte dintre colegi la alte hoteluri și am ajuns după aproape o oră de pergrinări la complexul Gravity/Sahl Haseesh, situat către extremitatea sudică a stațiunii. Am fost îndemnați (mai degrabă somați) să lăsăm bagajele mari la recepție (de fapt, pe scări), în grija unui supraveghetor, și l-am urmat pe însoțitorul și ghidul nostru, Mohammed Hamed, la una dintre sălile de conferințe. Aici, am completat câte un formular de check-in de familie, am predat pașapoartele pentru înregistrare și am primit câte o brățărică de plastic, atât de cunoscută celor ce frecventează stabilimente ”all-inclusive”.
Mohammed ne-a adus la cunoștință ultima variantă de program, conform căreia plecarea la Cairo nu avea să fie a doua zi, ci abia în a patra. Pentru zilele ”de relaș” prevăzute în programul inițial, ni s-a oferit o excursie ”safari”, o ieșire pe mare cu un vaporaș cu partea imersă transparentă (completată cu snorkeling sau numai cu o baie în Marea Roșie), sau o croazieră pe Marea Roșie, până la Insula Paradisului pentru duminică, respectiv cu o excursie la Luxor/Valea Regilor, pentru luni. Am fost lăsați să alegem, apoi am trecut să ”cotizăm”. Pentru duminică, ne-am împărțit în mod egal între safari și vaporașul cu fund de sticlă, iar luni, aproape tiți am ales să mergem la Luxor. Între timp, formalitățile de check-in fiind aproape gata, ni s-a recomandat să mergem la masa de prânz, nu înainte de a înscrie pe valize numerele camerelor, urmând să ne găsim bagajele în fața ușii. Noi am preferat să ne vedem ”cu arme și bagaje” în cameră și să testăm apoi preparatele culinare oferite de gazde.
Pe drum către cameră, ”porter”-ul ne-a făcut cunoștință cu complexul, explicându-ne principalele puncte și momente de interes. Complexul Gravity are un corp principal de clădire, cu șase niveluri, în care se găsește recepția, dar și câteva sute de camere. Tot în acest corp se mai află două restaurante ”a la carte”, centrul de fitness, dispensarul, restaurantul principal și câteva buticuri. În curtea interioară mărginită de o parte de corpul principal sunt trei piscine (una cu apă încălzită), înconjurate de șezlonguri, spații verzi, foarte frumos întreținute și alei de legătură. Curtea este mărginită de cealaltă parte de un șir de căsuțe cu un etaj, având grupate câte două apartamente la fiecare nivel. Apartamentele de la parter au câte o terasă generoasă, mărginită de gard viu din buxus, orientată către cea de-a doua curte interioară, unde sunt alte două piscine și un spațiu verde generos. A doua curte interioară este mărginită și ea de un șir de căsuțe cu un etaj.
Complexul mai dispune de un aqua-parc, de mai multe baruri (de înghețată, de snack-uri, bar de plajă), de un spațiu de spectacole în amfiteatru, precum și de un sector de plajă cu șezlonguri și baldachine, precum și cu terenuri de volei și minifotbal. Pentru amatorii de scufundări, există o facilitate de închiriat materiale specifice, iar turiștii pot pătrunde cam o sută de metri în mare pe o pasarelă din lemn (se aude, dom’ premare Chițac?). De pe pasarelă pot alege să admire fundul mării și peștii, printr-o apă de cleștar, sau să se scufunde, trecând la viața amfibie. Restaurantul are un punct de grătar, unde la prânz și cină se prepară produse specifice, dar și două baruri, de la care se pot comanda băuturi de toate felurile, inclusiv alcoolice, mai tari sau mai slabe.
Nu am avut curiozitatea să-i număr, dar apreciez că în complex robotesc cel puțin o sută de angajați, fiecare cu ”job description”-ul lui: recepționeri, portari, hamali, bucătari, barmani, ospătari, salvamari, cameriști, personal administrativ care tunde gazonul, adună petalele de flori căzute pe iarbă, repară instalațiile de toate felurile, construiește, dărâmă, demontează și pune la loc. Alte două restaurante ”a la carte” întregesc peisajul, oferind savori mexicane, italiene, chinezești sau orientale. La o ședere de trei zile, fiecare turist beneficiază de un vouccer, care îi permite o cină la unul dintre cele patru restaurante, pe baza unei rezervări ce se face dimineața, între 10-30-12.00.
Camera noastră era de fapt un apartament, după alte standarde: o cameră de zi cu un pat dublu și o canapea, cu masă de computer, televizor și alte utilități, un dormitor cu pat matrimonial, minibar, șifonier și safe și, evident baie cu duș. Singurul neajuns, fiind plasați pe latura exterioară a clădirii, camera, ca dealtfel toate celelate, nu are balcon, de această facilitate beneficiind doar cei orientați către curtea interioară. Conexiunea la rețeaua wi-fi ne-a creat inițial ceva probleme, pentru că fiecare cameră are propriul ”user”, care se activează din setările televizorului, dar, până la final, i-am dat de cap. Dealtfel, wi-fi este activ (și gratuit, evident) în lobby și în blocul administrativ, precum și în camere, dar nu și pe plajă sau în curțile interioare sau la restaurante.
Odată instalați, ne-am pus în mișcare către restaurant, all inclusive, pentru masa de prânz, ofertantă, variată și îndestulătoare, exceptând, evident, preparatele cu carne de porc, dar cărora nu li se simțea lipsa. Băuturile, inclusiv alcoolice, sunt la liber și se pot ridica direct de la bar, sau comandate la ospătari, evident contra unui bacșiș.
Că veni vorba despre acest termen, el este încrustat adânc în scoarța cerebrală a fiecărui egiptean care face ceva, chiar dacă e plătit pentru asta. Ți se cere bacșiș la servicii de alimentație publică, la piscină, la toaletă, ți se ia telefonul din mână (uneori agresiv) în muzee sau la siturile vizitate, cu oferta unor fotografii frumoase, iar apoi îl ”răscumperi” plătind bacșiș (”Un dolar? Prea puțin! Cinci, zece!”). Turiștii plătesc bacșiș ghizilor care, la rândul lor, îl împart cu șoferii și cu personalul de securitate, sau cu cel administrativ de la muzee. Vânzătorii ambulanți dau bacșiș ghidului și ofițerului de securitate ca să-și poată vinde suvenirurile în preajma autocarului. Portarul hotelului îți cere bacșiș pentru orice răspuns sau serviciu, oricât de mic, așa că trebuie să fii cu buzunarele doldora de astfel de ”atenții”.
În complexul Gravity, ca dealtfel în toată Hurghada, limba cea mai vorbită este rusa, pentru că trei sferturi din turiști sunt din Federația Rusă. De toate vârstele, copii, părinți, bunici, prieteni, te întâlnești cu ei peste tot, iar nu de puține ori personalul hotelului ți se adresează cu ”Dobrîi deni!”, înainte de a te întreba din ce țară ești.
După masa de prânz, am pornit a explora complexul, ne-am odihnit pe șezlonguri, am hoinărit pe plajă și am întâmpinat amurgul (care se lasă cu jumătate de oră mai devreme decât în România), în sonoritățile plăcute ale muzicii clasice care ”izvorăște” din boxe ascunse în vegetația bogată și învăluiți în azuriul proiectat de reflectoarele atent plasate pentru a crea senzații vizuale dintre cele mai plăcute.
Deși oboseala era pe punctul de a ne doborî, după masa de seară am mai hoinărit pe aleile complexului, apoi ne-am retras în cameră, unde, înainte de a adormi, ne-am pregătit materialele pentru expediția navală de a doua zi.
Somnul nu a fost chiar liniștit, pentru că spre miezul nopții s-a stârnit un vânt tăricel, către 45 Km/h la rafală, care a cam ”fluierat” prin ușile către terasa falsă. Mai mult, Acesta a transformat într-o adevărată orgă suprastructura ornamentală foarte bogată a clădirilor, ”alintându-ne” cu un fluierat care ne amintea de crivățul nostru drag de la malul Mării Negre. Culmea e că, a doua zi, la micul dejun, o colegă cazată către curtea interioară se plângea de liniștea excesivă în care a petrecut noaptea.
Cum tăria vântului nu scăzuse prea mult, temerile unei croaziere nereușite s-au instalat, dar ele au fost demontate în special de faptul că acesta sufla mai mult dinspre uscat spre larg. Porniți de la complex către Marina Hurghada (portul turistic), am mai luat de pe traseu și alți turiști, printre care un grup de maghiari, care purtau la piept cocarde delicate ”roșu-alb-verzi”. În discuțiile care s-au înfiripat, ne-am amintit că era 15 martie, ziua națională a țării vecine, drept pentru care ne-am felicitat companionii de ocazie și le-am urat ”să facă cinste colectivului”. S-au scuzat că pălinca o lăsaseră la hotel, așa că ne-am tratat fiecare cu ce avea în traistă.
Ne-am îmbarcat pe o navă cu partea imersă având în borduri panouri transparente, căreia operatorii de astfel de ambarcațiuni îi spun ”seascope”, termen imposibil de tradus într-un cuvânt. Unii îi spun ”submarin”, dar termenul este incorect, așa că îl voi prelua pe cel propus de gazde. Inițial am fost invitați pe punte, unde ni s-a făcut un briefing referitor la program și la principalele reguli de respectat la bord, timp în care am început deplasarea către locul ”vizionării”.
Pe măsură ce ieșeam în larg, marea s-a zburlit, aruncând peste copastie valuri ce ne-au cam ”dușuit” și ne-au alungat către pupa, apoi către puntea inferioară, ”cinematograful” în mărime naturală. Fiecare și-a găsit loc pe taburetele din dreptul ”vitrinelor”, iar obiectivele aparatelor foto au început să capeze cu aviditate peisajul submarin.
Pentru mai bine de jumătate de oră ne-am amintit de ”Nautilus”-ul lui Jules Verne și de călătoria din copilărie cu acesta, admirând arhitectura bancurilor de corali și bancurile de pești, care de care mai frumos colorați. Inițial, am avut impresia că aparatul meu foto o luase razna, pentru că pe ecran culoarea era una ireală, dar apoi am observat că și display-urile celorlalți arătau la fel și am înțeles că era efectul aplicilor din tavanul compartimentului, care difuzau o lumină rozalie.
Din timp în timp, însoțitorii ne informau despre iminenta intrare în scenă a ”rechinilor egipteni” și ne recomandau să fim atenți, pentru a nu rata momentul, iar când acesta s-a produs, prin fiecare bord a trecut câte un înotător echipat cu costum de neopren, cu mască și labe de cauciuc, dând înțeles deplin sintagmei. Evident, peisajul submarin este dificil de descris în cuvinte, așa că voi lăsa imaginile captate de cameră să vorbească de la sine, cu limitele de rigoare.
Programul turiștilor a cuprins și o ședință de snorkeling sau numai de baie în Marea Roșie, sub supravegherea profesioniștilor de la bord, dar cum avem și noi limitele noastre, am preferat să admirăm în continuare viața subacvatică de la posturile de observare. Odată ședința încheiată, am fost invitați pe punte, iar nava s-a îndreptat către mal, unde a acostat după aproape jumătate de oră, dându-ne prilejul să admirăm coasta, cu nenumăratele resorturi turistice, cu o moscheie impresionantă prin arhitectură și dimensiuni (Moscheea Portului) și cu clădirea Administrației Portului Hurghada.
Colegii care au ales safari-ul au avut parte de experiențe călare pe cămile și pe ATV-uri sau la bordul unor mașinuțe de teren ce amintesc de celebrul film ”Mad Max”, iar cele câteva fotografii prezentate vin să probeze frumusețea și ineditul momentelor trăite.
Întorși la hotel, ne-am petrecut duminica fără prea mari emoții, așteptând călătoria de a doua zi la Luxor și Valea Regilor.
