Sebastian CĂTĂNOIU ■
Dispariţia zimbrului în libertate de pe teritoriul actual al României este asociată secolului al XIX-lea. Astfel, ultimele semnalări se referă la zona Odorhei (1814), Munţii Călimani (1817) şi Munţii Maramureşului (1852). Existenţa acestor semnalări, doar în partea de nord-est a Transilvaniei, poate fi explicată prin apartenenţa acestei regiuni la Imperiul Austriac şi prin existenţa, în acea perioadă, a unui sistem administrativ, mult mai bine pus la punct decât în Moldova vecină. Este foarte posibil, conform unor mărturii orale, ca zimbrul să fi supravieţuit pe catena estică a Munţilor Carpaţi în judeţele corespondente din Moldova (Suceava şi Neamţ) până spre finele secolului al XIX-lea.
Istoria modernă a zimbrului în România a început la 12 noiembrie 1958, când o pereche de zimbri a fost adusă din Polonia, în pădurea Slivuţ-Haţeg, judeţul Hunedoara. În 1969 trei exemplare poloneze de zimbru, provenind de la Hațeg au poposit la Vânători Neamț, unde a luat ființă o nouă rezervație de zimbri. Până la căderea comunismului lucrurile nu s-au schimbat prea mult, zimbrii regăsindu-se doar în câteva grădini zoologice și în cele trei rezervații ce erau administrate de silvicultorii de la actuala Romsilva: Haţeg-Slivuţ, Neagra-Bucșani în jud. Dâmbovița și Vânători Neamț. (foto 1)
Ideea de reintroducere în libertate a zimbrului a fost prezentată pentru prima oară de către zoologul polonez J. Sztolcman, în 1923, dar germanii au fost cei care au preluat inițiativa astfel că în același an s-a înființat Societatea Internațională pentru Protecția Zimbrului. La acea dată zimbrii din libertate fuseseră exterminați, astfel că refacerea efectivelor s-a făcut pornind de la 54 exemplare (29 masculi și 25 femele) cu origine cunoscută, aflate în grădini zoologice. Impedimentele legate de numărul mic de exemplare au fost potențate de faptul că toate cele 54 de animale erau descendente din doar… 12 exemplare. După cel de-al Doilea Război Mondial, când specia a fost din nou în pragul dispariției, în 1952, polonezii au făcut primii pași privind reintroducerea zimbrului în sălbăticie, primele exemplare fiind eliberate în Pădurea Bialowieza. Mai apoi, în anii ’60 și ’70 au continuat reintroducerile, cu succes, în alte cinci locații din Polonia, una dintre ele fiind și Munții Bieszczady, în Carpații polonezi.
Căderea comunismului a permis ca visul silvicultorilor români din secolul al XX-lea, privind reapariția zimbrului în fauna sălbatică, să fie dus la îndeplinire. Astfel în data de 22 martie 2012 în Parcul Natural Vânători Neamț s-a pus în libertate primul grup de zimbri, o premieră la nivel național pentru acea perioadă! Ca dovadă a succesului pe termen mediu, în perioada 2012-2026 s-au inregistrat aproape 60 de fătări în liber, astfel ca la data actuală efectivul în libertate din Parcul Natural Vânători Neamț depășește 80 exemplare. ( foto 2)
Pornind de la exemplul Administrației Parcului Natural Vânători Neamț, începând cu 2016, WWF- România derulează un program de reintroducere în Munții Țarcu, după câteva eliberări în zona Armeniș, existând în jur de 200 de exemplare în libertate. Într-o altă inițiativă, Fundația Conservation Carpathia a început eliberările în 2020, astfel că, acum, în Munții Făgăraș sunt în jur de 100 de zimbri în sălbăticie. Cu sprijinul Regiei Naționale a Pădurilor-Romsilva, al celorlalte organizații implicate și al diferiților finanțatori, beneficiindu-se de un real suport public la nivel național pentru reintroducerea zimbrului, s-a ajuns ca, față de anul 2005 când în România existau doar 44 de zimbri din care 33 în semilibertate, la nivelul anului 2025 numărul total de zimbri să fie de 455 exemplare, dintre care mai bine de 370 exemplare libere (Vânători Neamț-70, Armeniș-200, Munții Făgăraș-100), 35 în semilibertate (Vânători Neamț și Neagra Bucșani) și restul în captivitate, în grădinile zoologice! Trebuie spus că, datorită eforturilor făcute, în doar zece ani, România a ajuns pe locul al doilea în Uniunea Europeană, ca număr de zimbri în libertate, după Polonia! (foto 3)
La mai bine de zece ani de la prima eliberare a zimbrilor în libertate au început să apară și problemele asociate prezenței lor în libertate. Acestea au constat, în principal, în disconfortul și pagubele aduse comunităților locale. Un animal sălbatic de talia zimbrului care, să nu uităm că un mascul poate ajunge la o greutate de 900 de kilograme, cel puțin până în prezent, în condițiile României, s-a dovedit că nu are dușmani naturali, asta chiar dacă trăiește alături de urși și lupi, se comportă ca un ”rege” al pădurii. Atitudinea lui, de ”jupân”, nu se schimbă atunci când, mai ales în perioada de iarnă, își face apariția pe lângă locuințele izolate sau la marginea satelor de munte, în căutarea hranei. Vizate sunt căpițele de fân lăsate în teren și cele aflate în gospodăriile aflate sub poala pădurii, neprotejate de un gard trainic și livezile de pomi fructiferi. Atunci când se înregistrează daune și când unii cetățeni reclamă că nu simt în siguranță datorită prezenței zimbrilor în proximitatea locuințelor, întrebarea din titlu este justificată: ”Avem nevoie de zimbri în libertate?” (foto 4)
Principalul scop aloricărei reintroduceri trebuie să fie stabilirea unei populaţii viabile în libertate, a unei specii ce este extinctă local sau global, în sălbăticie. Aceasta trebuie reintrodusă în interiorul fostului areal natural, obiectivele reintroducerii pot include: asigurarea supravieţuirii pe termen lung a speciei, restabilirea unei specii cheie într-un ecosistem (din punct de vedere ecologic sau cultural), menţinerea sau restaurarea diversităţii biologice, promovarea de beneficii economice pe termen lung pentru economia locală/naţională, promovarea conştientizării ecologice sau o combinaţie din acestea.
Zimbrul face parte din nişa ecologică a erbivorelor mari, din care mai făceau parte elanul, tarpanul (calul sălbatic) şi bourul, specii dispărute din Carpaţi acum câteva sute de ani. Lipsa acestor specii a determinat, printre altele, existenţa unei consistenţe ridicate în arborete, cu efect negativ asupra biodiversităţii forestiere. Prezenţa zimbrului în cadrul ecosistemului forestier contribuie la menţinerea unei compoziţii diversificate a pădurii; pot fi astfel create nişe ecologice noi pentru alte specii de nevertebrate, păsări, mamifere mici. Mai mult în absența erbivorelor sălbatice mari și a abandonării modalităților tradiționale de management a terenurilor aflate în apropierea zonelor forestiere, fenomenul extinderii pădurii în zonele deschise, de pajiști, este unul accelerat. Paradoxul extinderii suprafețelor de pădure din anii 90 până în prezent, de la 6,3 milioane de hectare până la 6,9 milioane de hectare, în condițiile în care s-au întâmplat tăieri ilegale pe suprafețe mari, pe fondul restituirii fostelor proprietăți, are o singură explicație majoră : împădurirea naturală a terenurilor abandonate! Iar dacă acest fenomen este, dintr-un anume punct de vedere, îmbucurător, din punct de vedere al biodiversității, pajiștile naturale sunt ”casa” mai multor specii decât pădurile tinere. (foto 5)
Un zimbru are nevoie zilnic de până la 50 kg de masă verde, provenind vara de la speciile ierboase, iarna folosindu-se speciile forestiere, sub forma semințișurilor, lăstarilor sau crengilor. În lipsa erbivorelor de talie mare, s-ar produce acumularea de biomasă neutilizată care ar putea alimenta incendiile de vegetație devenite din ce în ce mai frecvente, pe fondul schimbprilor climatice. Zimbrii acționează astfel ca o brigadă de pompieri, doar că, spre deosebire de aceștia, intervenția lor este preventivă, diminuând riscurile propagării unor astfel de incendii. Poate și datorită lor, în Parcul Natural Vânători Neamț nu s-au înregistrat incendii de pădure, în ultimii ani!
Cu toate că sunt animale masive și au un comportament social, trăind în turme, efectele zimbrilor asupra pădurilor și pajiștilor sunt limitate, întrucât aceștia sunt într-o continuuă mișcare, evitând epuizarea resurselor dintr-un singur loc. Tot ei sunt ”responsabili” de reciclarea nutrienților care fertilizează solul, dispersarea semințelor și compactarea solului care previne eliberarea timpurie a carbonului. Consumul puieților sau lăstarilor provenind de la speciile forestiere repede crescătoare, cu scoarță subțire, precum plopul, salcia, carpenul sau mesteacănul, face ca zimbrii să fie și ”buni silvicultori” încurajând astfel dezvoltarea speciilor valoroase precum fagul, stejarul sau bradul! (foto 6)
Reintroducerea în libertate a zimbrului, prin animalele care hălăduie în sălbăticie, fără opreliști administrative, a constituit un nou prilej de a ”lega” comunitățile locale într-un mod unic. Zimbrul, cu valențele sale istorice și culturale, expresie a unui mediu sănătos, măsură a puterilor omului, gândindu-ne la dispariția dar și la reintroducerea acestei specii în libertate, este simbolul care, fără a fi vătămat de patimi vremelnice, poate da numele microregiunii care se suprapune peste Parcul Natural Vânători Neamț: ”Ținutul Zimbrului”. Prin numeroasele proiecte implementate de Administrația Parcului Natural Vânători Neamț, de Asociația ”Ținutul Zimbrului”, cea care se preocupă de promovarea din punct de vedere turistic a microregiunii sau de alți parteneri locali se poate spune că reintroducerea în libertate a unui animal emblematic a contribuit la bunăstarea comunităților, la conturarea identității locale, la valorizarea moștenirii naturale, culturale și spirituale, la dezvoltarea durabilă a microregiunii compuse din orașul Tîrgu Neamț și comunele Agapia, Bălțătești, Crăcăoani și Vânători Neamț.
Faunei carpatine, bine conservate, ai cărei exponenţi de top sunt marii prădători precum ursul, lupul, râsul, prezente într-un număr nemaiîntâlnit în restul Europei, îi lipsesc totuşi marile erbivore existente în trecut (bourul, zimbrul, calul sălbatic). Prezenţa acestora ar avea ca efect creşterea biodiversităţii în ecoregiune şi ar putea facilita o abordare ecologică a managementului forestier. Până la urmă, răspunsul la întrebarea din titlu are legătură pe cine întrebi! (foto 7)
Locuitorii din mediul urban sau mare parte din cei din zonele rurale, din Parc sau din apropierea acestuia, sunt de acord cu prezența zimbrului în libertate. Cetățenii care au suferit pagube, deși există un mecanism funcțional prin care aceștia sunt despăgubiți de către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, întrucât zimbrul este o specie ocrotită de lege, sunt fie mai reticenți, fie chiar împotrivă, beneficiile pe termen lung fiind sesizate mai degrabă la nivel de comunitate, decât de individ. Un sondaj efectuat în rândul comunităților aflate în Parc și în vecinătatea acestuia, în cadrul proiectului WildCard (Effects of rewilding in forests and agricultural lands on carbon sequestration and diversity) a arătat că 55% dintre repondenți încurajează revenirea erbivorelor mari (”elan, zimbru sau alte specii asemănătoare zimbrului”), 78% au fost de părere că este necesară compensarea eventualelor prejudicii produse de aceștia, 85 % au considerat că sunt necesare plăți/stimulente pentru implementarea de măsuri preventive și 79% au crezut că este nevoie de consiliere pentru interacțiunea cu erbivorele mari sălbatice!(foto 8)
Una din legile celebrului Murphy spune că, atunci când reușești să rezolvi o problemă, te alegi cu cel puțin alta, nerezolvată, cam de aceeași tărie. Astfel, dacă am reușit să sugerăm un răspuns pentru întrebarea din titlu, următoarea întrebare, la care vom răspunde într-un alt articol, vă asigurăm că nu din întâmplare, va fi ”Avem nevoie de elan în libertate?”. Pentru a evita orice confuzie, precizăm că nu ne referim la o stare de spirit desuetă, din vremea comunismului, ci la… Alces alces, cel mai mare reprezentant al familiei cerbilor, odinioară trăitor pe meleagurile patriei!
[/responsivevoice]
