Emil ȚÎRCOMNICU ■
Sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului, Sfânta Maria Mare, numită de aromânii pindeni „Stă-Măria”, de la 15 august, este una dintre cele mai importante sărbători creștine, venerarea Maicii Domnului, a Fecioarei Maria, fiind respectată de românii ortodocși.
Multe biserici ortodoxe din nordul Greciei, partea sudică a Albaniei și din Republica Macedonia de Nord, ctitorii ale aromânilor, au ca patron pe Maica Domnului, având hramul în ziua Adormirii Sale. Pentru această sărbătoare femeile aromânce se pregăteau cu mult înainte pentru a schimba fața satelor din Pind, curățind și împodobind casele.
„Nicăieri Sf. Marie nu este așa de mult așteptată ca la Samarineni. Aproape tot postul de vară este consacrat preparativelor pentru așteptarea acestei mari serbări, care va dura 5 zile întregi. Cu o săptămână înainte femeile curăță, aranjează și îmbracă casele cu tot ce au mai frumos și mai scump. Din depărtare încă ochiul călătorului este isbit de curățenia caselor, toate văruite alb, și-și face ideea că orășelul este îmbrăcat pentru așteptarea unei mari sărbători”. (G. Zuca, Sărbătorile mari la aromânii din Pind, în „Lumina. Revista Românilor din Imperiul otoman”, an II, nr. 10, 1904, p. 268). +
Aromânii pindeni, în general, la 15 august aveau planificate nunțile. Horele lor naționale (corlu di hoară) se realizau în spațiile din proximitatea bisericilor, pe pajiștile munților. Se desfășurat și până la 25 – 30 de nunți. În această zi, comunitățile din satele de munte ale aromânilor, participau la sărbătoare și, apoi, în zilele următoare, la petrecerile de nuntă.
Iată ce spunea Ioan Caranica, în cartea 130 de melodii populare aromâneşti (1937, pp. 6-7), privitor la ziua de desfășurare a nunţilor: „În comunele aromânești din ţinutul Veriei nunţile, de obiceiu, se fac în timpul verii. La Selia (comună lângă Veria) se fac zeci de nunţi în ziua de 15 august. În această zi, spre seară, nuntaşii de la toate nunţile ies afară din comună, pe pajiştea verde ca s-bagă’nveasta’ncoru (să intre mireasa în horă).”
Desfășurarea horei mari, a corlului di hoară, este descrisă de Tache Papahagi astfel: „Să trecem la aromânii din Sudul iliric. Aci, adevăratele hori bătrâneşti şi de sat se ţin de obicei în zile de sărbători mari. Pe un loc lin şi deschis, care de obicei se găseşte lângă biserica în care s-a oficiat slujba religioasă a acelei zile, se prind în horă sute de persoane: bătrâni, bărbaţi tineri şi copii, de amândouă sexele. Hora are un «cap» şi o „coadă”, iar când ea e numeroasă, atunci se învârteşte în spirale sau, dacă nu încape, în interiorul primului lanţ al horei se formează un al doilea, compus din elemente mai tinere şi care să meargă paralel cu primul lanţ. În fruntea horei se prind bătrânii satului, după vârstă şi rang, unul din ei trebuind să învârtească hora; vin apoi bărbaţii însuraţi şi pe urmă cei neînsuraţi. Urmează apoi, iarăşi după vârstă şi rang, bătrânele, nevestele, fetele şi la coadă fetiţele. Hora nu e cântată de lăutari, ci de echipe de bărbaţi şi femei în felul următor: 10-20 bărbaţi din fruntea horei încep să cânte din gură o primă parte din arie, în care timp întregul lanţ începe să se Ritmul acestui fel de hore e cam acesta: întreaga masă de sute de capete începe o mişcare uniformă şi înceată, ca suprafaţa unei ape în valuri liniştite şi cadenţate; vezi cum cu o lină regularitate clasică în executarea mişcărilor se succedează val după val – suflul vântului fiind acelaşi. Aria horei schimbându-şi cadenţa, un vânt contrar vine să turbure parcă pentru moment regularitatea ritmică a valurilor şi o nouă mişcare, tot aşa de cadenţată, lină şi uniformă, o vedem executată de aceeaşi mare de capete. Măreţia calmă ce se desprinde din întreaga horă – dans şi musică – e tot ce poate fi mai înălţător şi mai plin de pitoresc.” (Tache Papahagi, O problemă de romanitate sud-ilirică, în „Grai și Suflet”, vol. 1, 1923, pp. 82-83).
În Samarina „e un spectacol unic și foarte încântător să vezi 600, 700 și până la 1000 de bărbați și flăcăi mai toți îmbrăcați în alb și în haine naționale jucând și cântând într-un chip de maestate”. (G. Zuca, Idem, p. 270).
Anul trecut, ca un arc peste timp, Societatea de Cultură Macedo-Română, pentru a aminti de începutul procesului de colonizare al românilor macedoneni în Dobrogea, în Cadrilater, de împlinirea centenarul acestui eveniment prin care, voluntar, aromânii s-au așezat sub protecția „Țării mume”, cum o numeau, a organizat la Techirghiol, în zilele de 15 și 16 august, în special într-o localitate în care au ajuns aromâni pindeni, Festivalul „Stă-Măria” fiind gândit ca un eveniment cultural omagial festiv, nu a fost gândit ca unul anual, repetabil. A fost conceptul unei activități tematice, prin care s-a dorit a se marca evenimente importante din viața aromânilor dobrogeni. Acest festival a fost organizat și înfăptuit sub sigla Lupei Capitolina, simbol al Romei, emblemă asumată de Societate pe întregul parcurs al istoriei sale de aproape 150 de ani, pe care-o regăsim în toate documentele eliberate de Societatea de Cultură Macedo-Română de la sfârșitul secolului al XIX-lea și până la mijlocul secolului XX.
.
